Nu puțini sunt cei care ar da viața dintr-un cartier populat pe una dintr-o zonă ferită de agitație și zgomote. E o idee pur teoretică care nu-i împiedică, însă, pe oameni să conviețuiască în jungla urbană bine betonată, care, din când în când, le oferă și avantaje. De un privilegiu de acest gen, care tinde să devină o tradiție, profită mănășturenii, locuitorii celui mai populat cartier din Cluj-Napoca. Pentru al treilea an consecutiv, organizatorii Festivalului Internațional de Film Transilvania au montat în Mănăștur un cinematograf în aer liber.

tiff_screen_silhouettes_01

Ne aflăm, așadar, într-o zi de festival, 4 iunie, o zi în care facem cunoștință cu o altă latură a TIFF-ului, departe de covorul roșu bine întins și periat din Piața Unirii. Proiecțiile de la Mănăștur Open Air încep în fiecare zi de la ora 22, o oră înaintată, nu tocmai accesibilă clasei muncitoare. Cu toate acestea, toate segmentele de vârstă sunt bine acoperite. De la cei care ar fi trebuit să fie sub păturică la această oră, până la cei care știu cum arată o noapte albă, toți încearcă să-și croiască drum prin nămolul greoi care face legătura între strada Mehedinți și terenurile de joacă unde este montat imensul ecran gonflabil. Terenul pe care copiii obișnuiau să încingă partide de lap-tenis, un soi de tenis cu piciorul, aparține în această săptămână filmului.

E o seară sud-coreeană la Mănăștur Open Air, unde va rula pelicula New World. Iar în drumul dificil spre terenul de beton, acolo unde scaunele verzi frumos ordonate își așteaptă cuminți cinefilii, observ doi tineri care se contrazic pe teme geopolitice. Filmul sud-coreean e de vină. Problema dictaturii absolute e mutată din nord în sud și înapoi. Până la urmă, băieții noștri care, probabil, încă mai colindă holurile liceului, au căzut la pace: filmul nu e unul comunist. Imediat după înțelegere, amândoi realizează cât de încărcate de noroi le-au devenit picioarele, nici culoarea adidașilor lor nemaiputând fi sesizată, și-o mai pun de-o concluzie: ‚‚nu filmu-i comunist, vremea-i!’’. De acum, în cartiere clima are ideologie, nu mai ține cont de geografie, nu mai e britanică, cum obișnuim noi să etichetăm zilele ploioase și înnorate. Comparația chiar își are locul, pentru că picurii de ploaie și vântul ușor rece te pot face să crezi că urmează să iei parte la o întâlnire de cinefili de undeva în vestul Londrei, nu al Clujului.

Apropiindu-ne de locurile alese din priviri, sesizăm și voluntarii TIFF-ului, îmbrăcați în roșul închis al festivalului, dar și barul improvizat de lângă. Mai sunt cinci minute până la începerea filmului. Mai bine de jumătate dintre cele 200 de scaune sunt încă neocupate. Dar lumea își vede liniștită de treabă, conspectează pliantele împărțite de voluntari. Atmosfera e una de festival internațional, chiar dacă la periferia Clujului febra evenimentului nu se aseamănă cu cea de la kilometrul zero al TIFF-ului. Filmul începe să ruleze, iar femeia blondă din fața noastră își îndeamnă copilul, ajuns undeva pe la 13-14 ani, să fie atent la acțiune. Poate că nu ar fi făcut asta dacă ar fi știut cât de dure vor fi scenele din film în care se dau luptele pentru putere. Conspirațiile de la vârful piramidei l-ar fi pierdut, oricum, din mers. Puștiul poartă un tricou al Barcelonei ‒ cu Messi ‒ și își mișcă picioarele ca și cum ar dribla pe cineva, nu are răbdare. E normal, la urma urmei se află pe un teren de fotbal. Pentru a-l liniști, mama iese subtil din rând și se îndreaptă către bar, de unde îi ia copilului un suc. A câștigat astfel câteva minute; fiul ei încearcă acum să urmărească atent subtitrarea din coreeană, sorbind cu poftă din suc. După care întrebarea încuietoare: ‚‚oare transmit și meciuri de fotbal aici?’’.

Acest Messi mănășturean e la vârsta în care pasiunea pentru sport primează în fața poveștilor. Ceea ce ar putea învăța de la gangsterii din film e că sunt puțini norocoșii care își pot continua pasiunea și după maturitate, indiferent care ar fi ea. În cazul lui, ar face bine să dribleze bine. Gândul lui nu putea fi altundeva decât la cum va strânge mâine trupa pentru un meci pe terenul alăturat celui ocupat de caravana TIFF. Nu are nevoie să-i înțeleagă pe gangsterii sud-coreeni prezentați în film, povestea lui fotbalistică e una mult mai atractivă.  Își găsește cu greu calmul care s-o mulțumească pe mamă. Rezistă eroic până la final, iar acordul ei pentru o nouă zi de joacă e ca și bifat. Messi are acum nevoie de odihnă după experiența cinematografică de pe terenul de fotbal. Aplaudă și el fără prea multă energie sfârșitul filmului, iar după ce un membru al staff-ului care se ocupa de organizare a mulțumit publicului pentru prezență, copilul s-a prins puternic de mâna mamei, așteptând să fie dus acasă.  De fapt, toți care au avut de prins o mână au prins-o și s-au lăsat ghidați printre blocurile din care încă mai pâlpâiau lumini. Calendaristic treceam într-o altă zi, iar TIFF-ul ajunsese în a doua jumătate a lui, dar mai sunt multe filme de vizionat și multe încălțări de murdărit…

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.