Era în jur de 20.00 seara când am primit cu toţii telefonul la care nu ne aşteptam: legea minelor trecuse de comisii şi urma să fie votată a doua zi în Camera Deputaţilor. După 3 luni de ieşit în stradă şi multe pastile pentru dureri în gât, răguşeli şi frica de o laringită, venise ziua decisivă. În următoarele câteva minute am primit nenumărate e-mailuri şi invitaţii la protestul din fata Prefecturii, marţi, de la 9.30. Mi-a scris un amic, George, un mesaj cu două rugăminţi: să fiu acolo şi să anunţ pe oricine pot. Ce s-a întâmplat după ce am ajuns dimineaţa la destinaţie a fost complet neaşteptat.

Prolog: vizita premierului Ponta la Cluj

Mulţi s-au convins de poziţia Guvernului încă de la vizita premierului în Cluj. În data de 6 noiembrie a inaugurat noul seminar teologic al Universităţii Babes-Bolyai şi, cu foarte puţină bunăvoinţă, a acceptat să răspundă la întrebările jurnaliştilor. Nu a avut ocazia să vorbească foarte mult despre cât de bună e relaţia sa cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, ci s-a văzut nevoit să răspundă la întrebări nu neapărat confortabile. Primul-ministru a declarat clar şi răspicat că susţine intervenţiile forţelor de ordine prin orice mijloace necesare calmării excesului de zel din stradă, la fel cum susţine legea minelor propusă spre dezbatere în Parlament. Aceste declaraţii au fost făcute la doar câţiva metri de activiştii campaniei Salvaţi Roşia Montana, aflaţi acolo ca să îi reamintească premierului că strada îi cere demisia, nu o lege care să favorizeze exproprierile în numele unor companii private. Acolo l-am văzut pentru prima dată pe George realmente în poziţie de atac şi nu de defensivă. Striga cât îl ţineau plămânii: „Demisia!”.

mine1

Sursa foto: Denisa Nistor
Noua duminică de protest

Două zile mai târziu, s-a reluat seria de proteste duminicale pentru salvarea Roşiei Montane. În ochii oamenilor se citea nu neputinţă, că în alte dăţi, ci furie. După atâtea săptămâni în care societatea civilă îşi exprimase clar dorinţa de a se înceta orice tentativă de exploatare a aurului din Munţii Apuseni, centrul de putere al ţării pregătea un vot rapid asupra unei legi cadru mult mai rea decât cea care a pornit mişcarea de stradă în Septembrie.  Cornel Vâlcu a avut o luare de poziţie la începutul protestului, în care a amintit motivele pentru care el este în stradă şi a atras atenţia asupra faptului că problema cu care ne confruntăm este una globală, nicidecum limitată la interiorul graniţelor ţării. A reluat acelaşi discurs în dimineaţa zilei de marţi, când, cu câteva ore înainte de votul asupra legii în Parlament, aproape 200 de persoane s-au strâns să picheteze Prefectura Cluj.

Surpriza de la finalul marşului

După o oră petrecută în faţa Prefecturii, convoiul de protestatari a pornit în marş. Erau oameni care se învoiseră de la locul de muncă sau care plecaseră de la liceu. Cu toţii simţeau că este un moment important. În joc era mult mai mult decât o zi de salariu sau câteva absenţe în catalog. Legislativul urma să aprobe o lege care ar fi facilitat un proiect împotriva căruia mulţi luptau. Ajunşi pe Bulevardul Eroilor, toţi au rămas surprinşi de imaginea care se desfăşura în faţa ochilor lor. La balconul cu vedere înspre bulevard al clădirii unde au sediul partidele PNL, PSD şi PDL (Eroilor nr 2) se aflau 11 feţe cunoscute: 11 membri ai campaniei Salvaţi Roşia Montana, îmbrăcaţi cu tricouri inscripţionate cu sigla deja ştiută. De balcon atârna un banner pe care scria „Astăzi Parlamentul votează otrăvirea noastră”. Am auzit în jurul meu întrebarea care era comună tuturor celor din stradă: „Cum au ajuns oamenii ăia acolo?”.

mine2

Sursa foto: Facebook – Rosia Montana in Unesco World Heritage

 

Ocuparea sediului partidelor

Uimirea iniţială s-a transformat într-un gest radical. Astfel, cei 200 de protestatari au traversat strada şi, în loc să se oprească pe trotuar, au invadat sediul partidelor. Printre ei era și George. L-am văzut atunci transformându-se într-un pachet de furie. Îl cunoşteam ca fiind un om calm, incapabil de o reacţie nervoasă, fie ea oricât de mică. Traversa strada acum ca şi cum ar fi fugit pe câmpul de bătălie înspre inamic. Aproape că vedeam sabia pe care o căra în luptă. Numai că această sabie nu era din metal, ci făurită dintr-o idee. Iar ca George erau toți din jurul meu. În clădirea veche, pereţii rezonau la fiecare scandare, preluau mesajul. Se strigă la unison „Toate partidele, aceeaşi mizerie” şi, mult mai important, vocile se uneau pentru a scanda „Solidaritate”.

Pentru început, participanţii la protest îşi manifestau solidaritatea cu oamenii din Roşia Montana, care se opun de mai bine de 14 ani începerii exploatării miniere de către compania Roşia Montana Gold Corporation. La vederea jandarmeriei, însă, solidaritatea s-a direcţionat către cei 11 aflaţi pe balcon. Forţele de ordine au încercat să oprească mişcarea de ocupare, dar s-au văzut împotmolite pe scările clădirii. Protestatarii au format un perete uman împotriva intervenţiei jandarmilor. După minute întregi de scandări precum „Mergeţi înapoi sau veniţi cu noi”, i-am văzut pe toţi cei în uniformă coborând scările şi refugiindu-se, liniştiţi, în curtea clădirii. Comisarul şef Gavril Gădălean de la secţia 1 de Poliţie Cluj-Napoca a declarat la câteva momente după retragerea jandarmeriei că ocupanţii balconului au fost, totuşi, legitimaţi şi există posibilitatea de a fi amendaţi contravenţional. Din discuţiile care au urmat protestului am aflat de la Alex, unul din cei legitimaţi, că şi-a asumat de la început posibilitatea primirii unei amenzi, dar că acţiunea era necesară în vederea soluţionării cauzei pentru care lupta.

mine3

Sursa foto: Facebook – Rosia Montana in Unesco World Heritage

 

Epilog: rezultatul votului

Timp de aproape 6 ore, cele 200 de persoane au rezistat frigului cu stoicism. La ora 14.00 s-a dat apelul general cum că urmează votul. Dintr-o dată, am văzut frică în ochii oamenilor, dar şi determinare. Unii, mai sceptici, se gândeau cum să reacţioneze dacă vestea ar fi fost nefavorabilă. Alţii doar aşteptau să audă rezultatul. După minute bune de expectativă, nu am mai auzit decât aplauze şi chiuituri. M-am uitat la cei din jur şi am fost surprinsă să descopăr că unii din ei plângeau. Strada tocmai avusese cea mai mare victorie şi vocea ei răsunase suficient de puternic.

 

 

 

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.