The Hobbit 2: dezolarea lui Smaug este plăcerea noastră

desolation-of-smaug-box-office

Partea a doua din seria Hobbitului  vine ca un pumn ȋn stomacul celor care au criticat prima parte din această serie. Da, filmul suferă de nişte probleme legate de dezvoltarea psihologică a unor personaje ‒ spre exemplu, triunghiul amoros Legolas, Killi şi frumoasa Tauriel ‒ sau lipsa unei portretizări mult mai detaliate a lui Bard the Bowman, care are un rol semnificativ ȋn carte  şi ȋn următorul film (asta numai ȋn cazul ȋn care domnul Peter Jackson va fi destul de drăguţ ȋncât să nu mai schimbe nimic din povestea originală).

Filmul reuşeşte să surprindă prin relaţia dintre personaje şi profilurile psihologice ale caracterelor principale. Intriga devine mult mai accentuată, iar povestea capătă un ritm mult mai serios decât prima parte.

Deşi este un film bun, care-şi ȋntrece predecesorul, simt nevoia să-mi exprim regretele. Primul şi cel mai important este CGI-ul, pe care  ȋl poţi sesiza pretutindeni, chiar dacă ai miopie sau eşti orb (deşi, dacă ai fi orb, nu ȋnţeleg ce ai căuta la cinema). De ce, Peter? De ce ai vrut să strici unul din cele mai frumoase aspecte ale lumii lui Tolkien cu nişte animaţii strălucitoare şi ireale? Aş fi apreciat ca măcar orcii să nu fie creaţi prin CGI. Ţineţi minte ce frumos arătau Uruk-hai sau orcii din Stăpânul Inelelor? Asta se datora machiajului şi nu Computer-Generated Imagery-ului. Mergem ȋnainte şi ȋncercăm să nu băgăm în seamă acest aspect. Din păcate, nu pot să nu remarc lungimea filmului. Da, este un film de Peter Jackson, omul care ne-a introdus ȋn lumea lui Tolkien, ȋnsă sunt foarte sigur că din trei ore şi jumătate se putea renunţa la o oră. De ce? Pentru că este redundant, pentru că multe scene nu sunt necesare şi nu aduc un plus de informaţie şi pentru că, deja, pe la jumătatea filmului, se aud oameni care se foiesc pe scaunele de la cinema, mulţi dintre ei vrând la baie. Acele scene puteau fi introduse ȋn versiunea Extended Cut.

Am mai spus-o şi înainte, personajele din film suferă de lipsa dezvoltării unei relaţii. Dialogurile ȋntre Killi şi Tauriel sunt simple şi lipsite de profunzimea tipică unei intrigii amoroase ȋn creştere. De altfel, dacă aş fi un elf care urăşte dwarfii sau ȋi consideră inferiori, nu cred că aş sta la poveşti cu unul doar pentru că ţine o piatră neagră ȋn mână.

Desolation-of-Smaug-legolas

În afară de aceste probleme, filmul este grozav. Actorii ȋşi fac treaba foarte bine, iar introducerea lui Legolas este una reuşită. Acesta domină ecranul, deşi total diferit de cum ne aşteptam să fie. Legolas, elful educat, manierat şi graţios, dispare şi lasă loc unui Orlando Bloom plind de adrenalină, analitic şi fără milă. Într-un cuvânt, „badass”. Este ca şi cum prinţesa Legolas din Stăpânul Inelelor s-a transformat ȋn războinicul elf Legolas care nu rămâne niciodată fără săgeţi. Restul actorilor nu depăşesc performanţa lor din primul film, de aceea nu sunt prea multe de spus despre ei. Dacă nu ştiţi cine e Benedict Cumberbatch, atunci ar fi timpul să-l cautaţi pe IMDb, pentru că este unul din cei mai apreciaţi actori din acest an. El ȋi joacă pe Smaug (Dragonu’ ăla mare) şi The Necromancer (adică Sauron, asta ȋn cazul ȋn care aţi fost la baie când s-a ȋntâmplat faza). Vocea sa de cantor răguşit surprinde prin tonul captivant şi profund. Vă recomand filmul pentru că nu veţi regreta, este o călătorie amuzantă şi, uneori, terifiantă, dar care te prinde şi te ţine lipit de scaun până la sfârşit. Asta numai ȋn cazul ȋn care nu aţi băut prea multă Cola.

 

 

 

 

 

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2014/02/the-hobbit-2-dezolarea-lui-smaug-este-placerea-noastra/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Website Protected by Spam Master