Duminică, 2 martie, s-a desfășurat cea de-a VII ediție a expoziției UBBots. Pentru câteva ore, roboții au pus stăpânire pe Clădirea Campus UBB (FSEGA), din Cluj-Napoca. Din fericire, acțiunea a fost monitorizată de Universitatea “Babeş-Bolyai” și studenții de la Facultatea de Matematică și Informatică, cei care au pus ideile în mișcare, la propriu.

Introducere

Pentru ediția din acest an, atât organizatorii, cât și studenții au mers pe ideea construcției și prezentării unui robot util, care ar putea fi folosit și în viața de zi cu zi. La deschiderea evenimentului, unul dintre coordonatorii proiectului spunea că este vorba nu despre 8 roboți, ci despre 7 plus 1. În evaluarea construcțiilor, sponsorii expoziției au pus accent pe algoritmii implementați, complexitatea, creativitatea, utilizabilitatea lor și pe lucrul în echipă. Fiecare a avut ceva inedit care îl scotea în evidență.

Astfel, +1 a fost The Nail Art Bot (NAB) – robotul care vopseşte unghii. Loránd Pavai și Botond Balázs Kádár sunt cei doi studenți care au încercat să ușureze procesul creativ, prin construcția unui robot remarcabil. Succesul se datorează lucrului manual minuțios, unei precizii absolute de 0,04 milimetri, dar și învelișului exterior prietenos.

NAB3

Alte două mașinării care s-au bucurat din plin de apreciere au fost Mixter Bobby (7 mențiuni) și Tray Bot (6 premii). Mixter Bobby a preparat câteva cocktail-uri și a amețit spectatorii prin funcționabilitate, precizie și prezentare. Creatorii lui Bobby consideră că precizia de care dă dovadă ar putea fi aplicată și la alte activități, nu doar la aceasta. Membrii echipei sunt: Anca Florentina Davidel, István Geréb, Ioan Lup și Alexandru Muşat.

Tray Bot este robotul care strânge tăvile de pe mese. De această dată, a adunat nu doar gunoiul, ci și laude pentru rezultatul final, prin funcționabilitate și rapiditate. Doi dintre membrii echipei, Roxana Tănăselea și Alexandru Iovan, ne-au spus câte ceva despre cum a venit ideea pentru un astfel de roboțel și cum a decurs lucrul: „Ne-am gândit să inventăm ceva care ar fi util pentru noi și în general. Mai ales că, în food court-urile din mall, lumea își lasă tăvile pe masă și niciodată nu găsești una liberă, pentru că toate sunt încărcate. Lucrul la robot a început acum 3 luni, odată cu începerea primului semestru al facultății.” Efortul a început să crească exponențial odată cu apropierea deadline-ului și datorită faptului că au avut multă muncă hardware. Ceilalți membri ai echipei sunt Eduard-Cristian Boloş, Alexandra Mihălţan și Marius – Andrei Păsălău.

TrayBot

ChefBot este robotul care face cartofi prăjiți. Acesta s-a remarcat nu doar prin modul desăvârșit în care a efectuat procesul de tăiere al cartofilor, ci și prin faptul că prelucrează obiecte organice. Bucătarii șefi au fost Paul Colcer, Radu Marin Lung, Sebastian Ioan Străjan, Sergiu Ioan Ungur și Ştefana Frătean.

ChefBot1

Clean-E face curat pe masă. Robotul are aplicații vaste și poate fi folosit atât în condiții casnice, cât și în industria curățeniei (food court, mall, restaurant). Liderul echipei, Andrei Bungiu, ne-a spus că robotul „nu este sută la sută complet, este un prototip. Ne-a ieșit destul de bine, dar mai avem de muncit la câteva părți ale robotului, în primul rând la aspect. Cu toate acestea, ne-am gândit la practicabilitate, iar lipsa unei carcase ne face munca mai ușoară în cazul în care apăreau erori sau necesitatea unei editări tehnice.” Pe viitor, intenționează să participe și la alte concursuri de acest gen, alături de echipa sa: Sergiu Valentin Vlad, Radu-Liviu Muntean, Mihai Sima, David Şăulean.

Clean-e

Eximius – robotul stivuitor, și Intelli Trashcan, un coş de gunoi inteligent, s-au făcut remarcați prin recunoașterea de imagini și sunete, creativitate și inovație în domeniu.

Eximius este capabil să identifice paletul pe care trebuie să-l mute, îl ridică şi se deplasează spre zona în care acesta trebuie depozitat. Apoi reia mișcările pentru următorii paleți. La acest robot au muncit Eugen-Mihail Cobzaru, Lorand-Alexandru Csorba, Laurenţiu-Tudor Cătană și Ly Xuan Ngoc.

Intelli Trashcan a fost construit de către Marc Abrudan, Hannelore Mărginean și Adrian Ulici. Robotul este special prin faptul că este uşor configurabil pentru diferite medii și capabil să facă diferenţa dintre textura podelelor, pentru un reglaj fin al deplasării.

Walter este robotul ospătar și a oferit nu doar un pahar cu apă, ci și o demonstrație de succes. Acesta prezintă numeroși algoritmi și are amplasată o cameră, ceea ce îi permite recunoaștere facială. Echipa lui Walter este formată din Călin Florea, Dan Gheorghe Haiduc, Sebastian Răzvan Orţan, Roland Szabó, Paul Adrian Ţiţei. Ei consideră că o astfel de platformă este eficientă deoarece nu necesită cheltuieli pe termen lung și nu ocupă mult spațiu.

Walter

Gazda evenimentului și unul dintre coordonatorii acestuia, Mihai Oltean ne-a declarat că, în acest an, a fost atins un nivel mai înalt de complexitate, fapt pentru care expoziția a fost programată în luna martie, și nu ianuarie, cum avea loc până acum. „În edițiile precedente, am realizat niște proiecte care nu se continuau de la un an la altul. De anul trecut, am început să construim o platformă modernă, aproximativă a unui om, care să fie capabilă să execute diverse task-uri. Pe parcurs, am încercat să îmbunătățim platforma respectivă; astfel, expoziția a devenit mult mai complexă față de ce a fost în anii anteriori.”

Fiecare dintre acești roboți au fost implementați în cadrul unui curs opțional de Roboți Inteligenți. Cei mai mulți studenți ne-au mărturisit că s-au înscris pentru a vedea care ar fi aplicația unui software în practică. Echipele participante au primit din partea sponsorilor premii bănești, licențe antivirus, excursii cu avionul deasupra Clujului și vouchere pentru diverse produse tehnologice.

Sponsorii evenimentului au fost: 3PILLAR Global, AppsRise, Betfair, BitDefender, Bosch, Evozon, Fortech, Garmin Romania, ISDC, NSPYRE, SDL, Yardi, Yonder.

 

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2014/03/robotii-invadeaza-clujul-in-cadrul-expozitiei-ubbots-2014/
Twitter

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.