Bogdan Bohuș, muzician: „Vreau ca muzica mea să facă oamenii mai fericiți”

Se numește Bogdan Bohuș, este născut în Oradea și are 23 de ani. În prezent, locuiește în Cluj-Napoca, unde este student în anul 4 la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Studiază pianul de la 7 ani, iar anul acesta a obținut Bursa Fundației Yamaha pentru talentul său deosebit. În paralel, compune muzică și versuri. 

„Muzica nu mă judecă și mă ajută să mă exprim cel mai bine. Am nevoie de ea ca de aer și de apă.”

buhus1

Înainte de toate, spune-le cititorilor noștri în ce constă Bursa Fundației Yamaha și cum ai obținut-o.

Este o bursă oferită la marile instituții de muzică din Europa, din câte am înțeles, și în fiecare an se acordă pentru instrumente diferite. Anul 2014 a fost ales pianul. Pot să spun că inițial nici nu voiam să mă înscriu în competiția pentru această bursă, însă profesoara de pian cu care lucrez în prezent m-a convins să pregătesc  repertoriul cerut și acum… nu regret că am 1000 euro în plus în cont!

De ce ai ales pianul?

Am început să cânt cu vocea de pe la 3 ani, la un microfon de jucărie, „I will always love you” de la Whitney Houston. Cred că de pe atunci mama și-a dat seama că am ureche muzicală, dar pentru că nu e foarte recomandat să studiezi canto atât de devreme, a ales să studiez pianul. Treptat, am ajuns să îndrăgesc instrumentul și să devenim… prieteni.

De unde atâta pasiune pentru muzică?

Pasiunea aceasta e ceva inefabil, nu cred că există o explicație. Pasiunea și talentul pentru muzică le consider un dar de la divinitate, cred că asta mi-a fost sortit. Sunt bucuros pentru asta, mă simt foarte norocos și desigur, recunoscător!

Când ai început să compui?

Pe parcursul anilor de studiu, am început să merg la concursuri și să fiu și recompensat cu premii, ceea ce a atestat talentul meu. În paralel, am descoperit ca îmi place să compun eu muzică și versuri și mă înregistram pe casetele pe care nu le mai ascultam (da, pe vremea când eram copil eu, încă existau casete). Recent am hotărât sa îmi postez o compoziție denumită „Inception” pe Youtube, într-o versiune doar cu pian și voce, la care am primit un feedback foarte pozitiv, chiar dacă deocamdată nu a fost descoperită de foarte multă lume. Dacă sunteți curioși, căutați-o și voi și dacă vă place spuneți mai departe de ea: Bogdawn – Inception.

https://www.youtube.com/watch?v=-K1uAwg-gV0

Cât de mult de ajută pe plan personal tot ceea ce faci?

Muzica îmi definește trăirile interioare, sentimentele, îmi dă motivație, mă „înțelege” în orice moment. Muzica nu mă judecă și mă ajută să mă exprim. Din păcate, nu sunt poet ca să aleg cele mai frumoase cuvinte care să facă dreptate în explicarea relației mele cu muzica, dar pot să zic că am nevoie de ea ca de aer și de apă.

„Am trecut prin multe experiențe. Unele m-au inspirat și mi-au insuflat încredere în mine, însă altele au fost dezamăgitoare sau nedrepte.”

buhus2

Povestește-ne despre competiții, provocări, încercări ce te definesc ca artist.

Cele mai frumoase amintiri le am legate de concertele cu orchestrele din Cluj-Napoca și Oradea și de admiterea la facultate. Pot să spun că am fost premiat la multe concursuri, am avut recitaluri și concerte în diferite orașe din țară, am primit numeroase burse și distincții de care mărturisesc că sunt mândru, pentru că reprezintă roadele muncii mele, însă nu cred că e esențial să le înșir aici. Important e ca aceste experiențe să te definească într-un mod pozitiv ca om și ca artist, să te ajute să evoluezi.

Am trecut prin multe experiențe de-a lungul carierei mele de până acum. Unele m-au inspirat și mi-au insuflat încredere în mine, altele au fost dezamăgitoare sau nedrepte… Dar de fiecare dată am luptat, m-am ridicat și am mai încercat.

Ai încredere în peisajul muzicii românești?

Momentan nu simt că m-aș încadra în cerințele muzicii actuale românești. Dar nu consider asta un lucru rău. Aș vrea să reușesc să aduc ceva proaspăt ascultătorului român. Cred că fiecare dintre noi își dorește mai mult, dar în lipsă de altceva consumă ce i se oferă. Dar sper că oferta se va diversifica și că artiștii vor încerca să își asume mai multe riscuri.

Ai un model, un reper de urmat? De ce te inspiră această persoană?

Nu încerc să urmez niciun model, nu am idoli. Singurul reper după care mă ghidez acum este să fiu eu însumi.

Un mesaj pentru cititori.

Nu renunțați la visurile voastre, indiferent de piedicile care intervin. Păstrați-vă entuziasmul pentru ceea ce faceți și fiți optimiști!

 

 

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2014/04/bogdan-bohus-muzician-vreau-ca-muzica-mea-sa-faca-oamenii-mai-fericiti/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Website Protected by Spam Master