Rețeaua de socializare?

2010-11-22-too-much-facebook

De la un moment dat, de când site-ul realizat de Mark Zuckerberg în 2004 a prins amploare și s-a răspândit la un nivel amețitor și amenințător, timpul pierdut pe Messenger și Hi5 s-a mărit și a devenit timp pierdut pe Facebook. Problema principală este că noi numim aceste site-uri și aplicații mijloace de socializare. În ce măsură activitatea noastră pe rețeaua de socializare este socializare?

Dacă m-am dus singură la cafenea și am făcut o poză cu o cană aburindă, frumos aranjată și am pus-o pe facebook, înseamnă că am socializat? Dar dacă am fost cu cineva, nu singură, și am băut cafeaua în grabă, dar am dat un check-in cu etichetă? Dacă stau și privesc aceste poze, dau „like” faptului că două prietene s-au întâlnit sau pozei pentru că este reușită, dar acest lucru nu înseamnă că am socializat cu ele. Am socializat cu faptul că ele probabil au socializat la o cafea.

De fiecare dată când prind un scurt tip liber, mă conectez pe Facebook. Gest reflex. Și deseori timpul liber se mărește, amân ce mi-am  propus să fac, oricât de important era. În final, îmi dau seama că am rămas în urmă cu sarcinile și am pierdut timpul. Degeaba. De ce mai intru?

Pentru activitățile noastre de zi cu zi, Facebook-ul a devenit absolut necesar: pentru a ști ce se mai întâmplă la școală, liceu, facultate sau birou, pentru a recupera lucruri pe care le- am trecut cu vederea…

Dar, mai ales, avem acces la o grămadă de informații de care nu avem nevoie, dar le accesăm, așa cum și ceilalți accesează ceea ce postăm noi: lucruri  pe care, în mod normal, nu le-am face publice. Date personale, întâmplări, momente captate pe care le văd la fel membrii familiei noastre, prietenii cei mai apropiați și persoane pe care le-am văzut o dată în viață sau cu care pur și simplu nu avem nicio legătură. Fără să ne dăm seama, ne putem autodistruge dreptul la imagine, dat fiind că profilul de Facebook este un spațiu destinat personalizării, un spațiu de care uităm cât de public este, de fapt.

Pentru a-ți face cont, trebuie să dai unele date. Să devii public. Dar pentru a posta conținut care să primească „like”, trebuie să fie relevant. Și este normal. Ceea ce postezi tu este ceea ce vrei tu să comunici, deci trebuie să aibă legătură cu viața ta. Cât de conștienți suntem în acest proces că oricine poate să afle unde locuim, unde ne petrecem timpul cu regularitate sau ocazional, unde merg copiii la școală sau grădiniță, informații personale care ar trebui să fie ale noastre? Dăm aceste informații mereu prin check-in-uri, poze sau  postări.

De multe ori, rămânem corelați cu unele postări care au fost, probabil, impulsuri de moment. Sau pur și simplu ajungem să ne exprimăm sentimentele via Facebook. Dacă moare cineva, priveghiul „se poartă” online. Acolo îl văd toți. Dacă am vrea să-i transmitem un ultim gând acelui om, el îl va putea citi în postare. Dezamăgirile, durerile, emoțiile capătă frâu liber pe Facebook. Aici pot fi apreciate. Și site-urile se străduiesc să strângă like-uri. Titluri promițătoare și senzaționale îți cer aprecierea înainte de a-ți arăta conținutul răsuflat. Și după aceea fac public faptul că tu ai dat like. Și alții dau like pentru că tu ai dat like și asociază, involuntar, articolul prost cu aprecierea ta. Și cu gusturile tale. Și cu tine.

Cu câte persoane din lista de prieteni, cărora le dau acces liber în viața mea personală, regizată pe cât posibil,  am contact în viața de zi cu zi? Facebookul îl vede la fel pe cel mai bun prieten, membru al familiei sau străin. El ne „ierarhizează” prietenii în funcție de activitatea pe care o avem cu ei în rețea; activitate care niciodată nu poate fi cu adevărant relevantă. Robin Dunbar, profesor de antropologie la Oxford, a arătat că un om nu poate avea relații cu mai mult de 150 de persoane. Și acest lucru este valabil și în activitatea de pe Facebook.  De asemenea, cu cât grupul de prieteni se mărește, relațiile devin mai superficiale.

De unde vine tot timpul petrecut de fiecare dintre noi pe Facebook? Din timpul pe care îl foloseam cu prietenii, cu familia, cu activități culturale. Acum, „socializarea”  este la o apăsare de buton distanță și se realizează între patru pereți. Te îndreaptă spre singurătate și înlocuiește pantofii cu toc, sandalele, tricoul sau cravata cu accesoriile digitale, care luminează imediat ce le bagi în priză. Cred că de la un moment dat ajungi să te plictisești de apa asta rece. Ca de o jucărie căreia nu îi mai găsești utilitatea. Fie a apărut un site mai captivant, fie ai fost, în sfârșit, captivat de realitate. Cunosc multe persoane care și-au deconectat Facebookul cel puțin o dată când au avut de îndeplinit sarcini importante. Și, după cum arată studiile, în ultimul timp, tinerii, respectiv elevii de liceu și studenții din SUA, au început să părăsească rețeaua, în locul lor înregistrându-se persoane mai în vârstă. O fi o coincidență că tinerii, cei care simt cel mai mult nevoia de a socializa, părăsesc facebookul și sunt înlocuiți cu persoane de la 55 de ani în sus?

 

 

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2014/05/reteaua-de-socializare/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *