Muzică experimentală pentru pietonii clujeni

10369742_734659799888089_3796832348644427694_n
foto: Scena Urbană

Timp de zece zile un instrument muzical imens a stat în fața Rectoratului UBB, având rolul de a sublinia un fragment din  istoria unei străzi a Clujului. Acesta a dorit să-i determine pe trecători să coboare din mașină și să se alăture evenimentului ca pietoni.

Scena Urbană și Institutul Francez au organizat evenimentul Point of View pe perioada 19-30 mai. Evenimentul sprijină transformarea străzii Mihail Kogălniceanu în spațiu pietonal.  În cadrul acestui eveniment, între 19 și 25 mai, trei artiști francezi  au performat în stradă zilnic, de la ora 18, în fața Colegiului Academic.

by Alexandra Grecu 4
foto: Cristian Mihai

Denis Tricot, sculptor, Eric Cordier,  muzician și Gill Viandier, arhitect și coregraf, au performat la o orgă imensă din lemn. Marele instrument realizat de Denis este alcătuit din plăci de lemn de plop unduite,conectate la sistemul audio cu doze piezoelectrice  și din corzile cu care plăcile sunt prinse. Astfel, construcţia din lemn devine un instrument muzical electric. Denis şi Eric cântau la orga de lemn în timp ce Gill dansa, interacționând și el cu instalaţia. Momentele lor artistice sunt acte de improvizaţie, ei exersează pentru a se sincroniza cât mai bine. Ei creează muzică folosindu-se de întregul corp, dar și de arcuș, bețe de tobe și alte obiecte, neconvenționale pentru muzică, precum perii. Sunetele, devenite electrice, sunt puternice și sugestive, forța lor fiind subliniată de coregrafia lui Gill.

După fiecare reprezentație, publicul a fost invitat să interacționeze cu instalaţia sonoră. Copii și adulți, mai pricepuți sau mai puțin pricepuți, toți cei prezenți au încercat să facă muzică la marele instrument în modul în care au dorit.

De 11 ani, de când lucrează împreună, ei au avut multe spectacole atât în spaţii închise, cât şi în spaţii urbane, rurale sau în natură şi sunt deschişi pentru noi proiecte. Denis afirmă că el și-a dorit de la bun început ca creațiile lui să nu fie doar de decor. Voia ca ele să fie utilizabile în spațiu şi în aşa mod le-a şi realizat de la bun început. Lui i-a plăcut mereu acest „melange d’arts”, motiv pentru care colaborează adesea cu poeţi, muzicieni sau dansatori.

 

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2014/06/1146/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *