Cisne Negro renaște din propria cenușă

1

Clujul a fost onorat, în intervalul 6-11 iunie, de o serie de spectacole inedite, cu o notă culturală puțin dezvoltată până acum atât aici, cât și la nivel național. Opera Română a fost gazda primei ediții a Festivalului Internațional de Dans Contemporan, care a cuprins două spectacole create cu participarea lui Gigi Căciuleanu: Amor, amores, în regia acestuia, și o reprezentație susținută la încheierea festivalului de celebra trupă braziliană de dans contemporan, Cisne Negro (Lebăda Neagră). Conform organizatorului acestui eveniment, Sorin Dan, se dorește o mai bună înțelegere a conceptului de „balet contemporan” de către publicul unui oraș care aspiră la titlul de Capitală Culturală Europeană, precum și reprezentarea mai bogată a acestui segment cultural în viața orașului. În plus, Gigi Căciuleanu, coregraf, balerin și profesor de dans, și-a prezentat spectacolul în premieră mondială, urmând ca acesta să încânte publicul iubitor de cultură și din alte țări.


Lebăda Neagră

Fondată în 1977, compania de dans Cisne Negro poate fi caracterizată în primul rând prin originalitate, după cum și clujenii au avut ocazia să vadă cu propriii ochi în seara de miercuri, 11 iunie, de la ora 19:30. A fost o zi caniculară, cu un soare toropitor, care nu avea niciun nor la orizont după care să se ascundă pentru un binemeritat repaus, însă asta nu i-a împiedicat pe sutele de oameni care și-au achiziționat bilet să se reunească în fața Operei Române cu mai bine de jumătate de oră înainte de debutul reprezentației, nerăbdători să asiste la un spectacol de înaltă ținută.

Odată intrată în sală, minutele se scurgeau cu repeziciune, până au mai rămas mai puține de 10, iar sala nu era nici pe jumătate plină. Unde dispăruseră toți? Să se fi vândut, totuși, atât de puține bilete? Nu se poate! Și nici nu s-a putut. Deodată sala a fost inundată de zumzete curioase de ce va urma, iar locurile rămase goale au fost rapid ocupate.

Sra. Margareth

Beznă. După care…

2

Primul act a început. Pe fundalul unui melanj de rock, muzică țigănească și clasică, combinație cel puțin ciudată la o primă audiție, însă de semnificația căreia nu poți să nu devii rapid măcar curios, dacă nu chiar de-a dreptul încântat de faptul că asiști la un lucru atât de original. Iar semnificațiile sunt profunde și diverse: coregraful israelian Barak Marshall a ales să îmbine mișcări ample care se succed cu o repeziciune de care numai niște superoameni par capabili, totul spre a simboliza diferențele între clasele sociale, luptele pe care cei inferiori trebuie să le ducă între ei și cu autoritatea și, nu în ultimul rând, puterea de a alege, în ciuda circumstanțelor defavorabile. Iar costumele și expresiile faciale fac aceste interpretări ușor de „prins” de oricine, chiar fără să fi știut de dinainte despre ce e vorba.

3

Nu lipsesc elementele de umor, care parcă îndulcesc puțin gravitatea realității la care asistăm. Deși nu ne putem vedea unii pe alții, lumina concentrându-se pe eroii din fața noastră, toată lumea râde la unison când dansatoarele din urmă cu câteva secunde se transformă în niște… bebeluși foarte expresivi! Efectele vizuale creează și acum un spectacol perfect, „bebelușii” părând foarte credibili. Unde au dispărut picioarele neobosite de adineaori?!

4

Trama

În aplauzele frenetice ale publicului, primul act ia sfârșit, lăsându-i loc celui de-al doilea să își expună propria poveste. De data aceasta suntem introduși în lumea mistică a Braziliei, sub coregrafia lui Rui Moreira, care combină elemente de folclor, magie, joc și transcendent, pentru a ne oferi o frântură din ceea ce înseamnă cultura și gândirea braziliană. Costumele ne aștern un zâmbet cu subînțeles pe buze, unele din chipurile expresive de odinioară sunt acum lipsite de orice mimică, iar trupurile lor devin niște simple păpuși. Toate acestea nu pot decât să se îmbine într-un mod subtil, care țese firul unei întregi povești, cu energia mișcărilor rapide, ample, care au caracterizat acest spectacol din prima până în ultima secundă.

5

6

Revoada

În regia coregrafului român Gigi Căciuleanu, ultima parte a spectacolului se desfășoară pe fundalul a două melodii de Igor Stravinsky, Firebird și Fireworks, care, după cum le sugerează numele, se concentrează în jurul ideii metaforice a focului interior și a dorinței de a renaște din propria cenușă, așa cum explică ce va urma să vedem o voce din difuzoare. Sub imperiul mișcărilor elegante și fine de balet, în contrast cu cele agitate care dădeau chiar impresia de haos de la început, lebedele negre se transformă treptat în lebede roșii, pline de viață și de foc.

7

Un astfel de spectacol grandios, care sperăm să deschidă calea spre și mai multe reprezentații de acest gen pe scena clujeană și nu numai, nu poate fi răsplătit decât cu ropote de aplauze, așa cum s-a și întâmplat. Singurul regret pe care toți cei prezenți l-am avut a fost că s-a terminat prea repede, parcă așteptam să vedem și mai mult. „Asta a fost tot?”, „Putea să fie mai lung.” sau „Deja e gata?” se auzeau peste tot. După uimirea de final, care ne țintuia parcă pe toți pe scaune, așteptând încă o surpriză, am ieșit încet din sală, ca pentru a ne dezmorți atât trupurile, cât și – mai ales – sufletele. Aerul era de această dată răcoros, constrastând puternic cu cel din urmă cu doar două ore. La fel cum întregul spectacol a fost construit pe baza contrastelor din care este făurită viața.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2014/06/cisne-negro-renaste-din-propria-cenusa/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *