Learn-Unlearn-Relearn: TEDxCluj 2014

IMG_6708mkj
via dianarogo.ro

Tehnologie, divertisment și design – asta înseamnă TED. S-au regăsit toate într-un singur eveniment sâmbătă, 8 noiembrie, la Cinema „Florin Piersic”. Pentru al cincilea an consecutiv în Cluj, cu 10 evenimente organizate, TEDxCluj 2014 a reunit 1000 de oameni în sală și 22 de speakeri precum Solomon Marcus, prințesa Marina Sturdza, dr. Raed Arafat sau Răzvan Exarhu.

Tema de anul acesta a TEDxCluj a fost LEARN-UNLEARN-RELEARN, numită de organizatori „provocarea secolului 21”. Inspirați de Alvin Toffler și Charles Darwin, care afirmă că nu cei care nu știu să scrie și să citească vor rămâne în urmă, ci aceia care nu vor ști să se adapteze la schimbare, coordonatorii TEDx au spus că  „UNLEARN-RELEARN este abilitatea secolului prezent şi premisa de la care am pornit pentru tema acestei ediţii”.

De asemenea, unul din obiectivele organizării acestui eveniment a fost confirmarea faptului că  sunt mulţi oameni care recunosc nevoia de a reînvăţa aproape tot ce se știe despre lume şi îndârjirea de a reface setul de valori şi reguli, adaptat la schimbarea constantă din toate domeniile vieţii.

Storyteller-ul TEDxCluj 2014 a fost Dragoș Bucurenci, consultant și trainer de comunicare, activist civic și jurnalist, care a apărut pe coperta revistei Esquire  „printre cei 15 oameni care inovează, provoacă şi schimbă lumea în care trăim”.

Între discursuri au fost pregătite surprize, care, la fel ca tot evenimentul, au fost  menite să dezvolte capacitatea de UNLEARN-RELEARN a participanților. Aici intră Innovation Expo, în cadrul căreia au expus Facultatea de Chimie, UBBots sau Robotic Lab-Transilvania College și momente artistice prezentate de Trupa KID-A, Mugur Pop și Terra Dacica Aeterna, Rua. Quartet. Paul Dumitru, facilitator grafic, a sintetizat  în timp real conferința cu ajutorul desenelor și cuvintelor, astfel încât oamenilor să le fie mai ușor să rețină esența evenimentului.

Timpul, de numai 18 minute pentru un discurs, a fost uneori un impediment pentru speakerii prezenți, care ar fi vrut să împărtășească cu auditoriul lor cât mai multe informații despre IT, efectele globalizării sau valorile societății actuale. Speakerii au fost atât români, cât și din străinătate, oameni care au vrut să împărtășească informații din domeniile în care sunt cei mai pasionați: prințesa Marina Sturdza, filantrop/expert în proiecte caritabile, Nicolae Maniu, cunoscut drept „cel mai vândut pictor român”, Cristian Lupșa, reporter, povestitor și editor la Decât o Revistă, Solomon Marcus, matematician, tânărul inventator și informatician Ionuț Budișteanu, dr. Brad Blanton, psihoterapeut, trainer și scriitor american. Cu toții au fost primiți cu mult entuziasm de către public, dar punctul culminant al conferinței a fost discursul doctorului Raed Arafat, care a fost aplaudat în picioare de întreaga audiență. De asemenea, discursul personajului Iv cel Naiv a surprins, întrucât tema sa, Efectul secundar al dispariției bulelor de gaz din apa minerală carbogazoasă, era de fapt, o metaforă despre efectele globalizării, iar întreaga prezentare a fost un mini-spectacol de imagini și voce, Iv nefiind fizic pe scenă.

10410295_10152374683157041_4280203194871883787_n
Speakerii TEDxCluj 2014. Foto via Facebook

„Sunt la a treia experiență TEDxCluj și constat cu bucurie că evenimentele locale se apropie mult de cele internaționale. Spun asta pentru că am început să fiu parte a comunității TED în urmă cu câțiva ani, în online. De puține ori mi s-a întâmplat ca urmărirea unor TED Talks să fie o pierdere de timp. Vin aici pentru dezvoltarea mea personală și pentru a socializa.”, spune Viorel Știrbu, participant la TEDxCluj 2014.

De pe site-ul oficial al TEDxCluj aflăm că „TED a avut loc pentru prima dată în 1984. Douăzeci și șapte de ani mai târziu, această moștenire de inovație și influență continuă. TED este marcă a conferințelor în care unii dintre cei mai importanţi gânditori şi activiști ai lumii sunt invitați să împărtășească idei din domeniile în care îmbină munca cu pasiunea lor. TED definește misiunea sa ca idei care merită să fie răspândite. În spiritul acestora, TEDx este un program de evenimente locale, organizate independent, care aduc oamenii împreună pentru a împărtăși o experiență asemănătoare TED”.

 

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2014/11/learn-unlearn-relearn-tedxcluj-2014/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *