pic10

O fată extrem de frumoasă, naturală şi deschisă. Mulţi o cunosc doar din poze şi din reclame, însă puţini o știu cu adevărat pe Raluca Moş, fata din spatele fotografiei.

Este o tânără de 21 de ani, model cunoscut în România şi în străinătate. La vârsta de 15 ani a început să lucreze pentru branduri mari din ţară, iar 3 ani mai târziu a devenit cunoscută la nivel international. A lucrat în China, Japonia,  Malaezia, Turcia, Italia şi Franța. A avut ocazia în această carieră să reprezinte branduri româneşti și international de cel mai înalt calibru și să fie imaginea centrală a unor editoriale de modă publicate de reviste precum Eluxe Magazine sau Version Femina. Pasiunea pentru modeling nu a împiedicat-o să îşi continuie studiile în domeniul comunicării și al PR-ului. Acum este studentă în anul III la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În ziua în care am făcut interviul eram nerăbdătoare să o cunosc personal. Am ajuns la locaţie cu 15 minute mai repede, să fiu sigură că nu întârzii. Acelaşi gând l-a avut şi Raluca, ajungând cu 5 minute mai repede decât stabiliserăm. Era îmbrăcată lejer, naturală, cu zâmbetul pe buze şi plină de viaţă. 

pic01

Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un model pentru a deveni cunoscut la nivel internaţional?

Pe lângă calităţile fizice, meseria de model presupune mai multe lucruri: trebuie să te dăruieşti, să fii o persoană disciplinată, să ştii ce ai de făcut, să te menţii în formă, să ai un stil de viaţă sănătos, iar din punct de vedere psihic trebuie să ştii să te prezinţi ca persoană. Este important să ştii cum să îţi vinzi imaginea, cum să te impui şi cum să te diferenţiezi de celelalte modele.

Te consideri o persoană cu un simţ dezvoltat pentru modă şi fotografie?

Da. Consider că meseria mea îmbină atât de multe ramuri artistice… de la design vestimentar, la fotografie şi chiar şi actorie. Ca model, trebuie să ştii din fiecare domeniu câte puţin şi să ai un bun simţ estetic. Până la urmă, în fiecare şedinţă foto eu îndeplinesc un rol de actor, deși respect indicațiile fotografului şi ale întregii echipe.

pic02

Ce simţi atunci când eşti fotografiată?

Simt că interpretez un rol şi întotdeauna încerc să mulţumesc clientul cât de bine pot. Încerc să transmit ceea ce clientul vrea să transmită prin acea campanie, astfel încât rezultatul să fie pozitiv.

Care este cel mai mare beneficiu pe care ți l-a adus acest job?

Întotdeauna există o balanţă între avantaje şi dezavantaje. Beneficiul cel mai mare consider că este dezvoltarea mea pe plan personal şi profesional și, totodată, partea financiară, atâta timp cât eşti focusată pe munca ta. M-a dezvoltat foarte mult ca identitate şi mă consider mult mai experimentată. Cunoscând atâtea culturi şi vizitând atâtea ţări, pot spune că am o mentalitate mult mai deschisă şi mai dezvoltată. Pe de altă parte, există şi dezavantaje. Din punctul meu de vedere, cel mai mare este compromisul de a fi departe de familie şi de cei apropiaţi.

Faptul că ai ajuns să pozezi pentru branduri mari, că ai ajuns să semnezi contracte în alte ţări este punctul culminant al acestui job sau mai ai dorinţe de îndeplinit pentru a-ţi împlini ţelul?

Fiind o persoană foarte ambiţioasă, nu consider că a fost de ajuns ce am făcut până în prezent. Nu mi-am stabilit un plan concret, însă am multe aşteptări de la această carieră, pentru că nu am făcut totul doar ca pe un hobby. Într-adevăr, am lucrat în China, Japonia, Malaezia şi în Europa, însă pe viitor am planuri de a merge în Statele Unite ale Americii, unde sper să am posibilităţi mai mari. Sper ca acolo să reuşesc să îmi ating scopul final.

Ce înseamnă pentru tine că ai apărut pe coperta revistei „Sensuelle”?

Această revistă este importantă pentru mine, însă nu este unica, fiindcă am făcut mai multe editoriale în Paris. Mi-a crescut foarte mult încrederea în propriile forţe muncind în capitala modei, mă ambiţionează mai tare, îmi dovedeşte că am potențial, îmi oferă notorietate. De asemenea, a contribuit la portofoliul şi la statutul meu ca model, urmând ca potenţialii clienţi să mă vadă cumva la un nivel mai înalt.

pic07

Ai inhibiţii?

Am o teamă şi mereu mă întreb dacă mă voi descurca, de fiecare dată când plec într-o ţară nouă, într-un oraş nou. Mă consider o persoană sociabilă şi descurcăreaţă şi încerc să îmi combat această frică, să mă adaptez cât mai repede, să descopăr locul respectiv.

Eşti cu siguranţă una dintre cele mai frumoase clujence. Cât timp petreci pânâ te aranjezi pentru o ieşire în oraş?

Nu aş putea zice că foarte mult… maximum o jumătate de oră. Deşi în timpul şedinţelor foto este o echipă întreagă care se ocupă de imaginea mea  ̶  machiaj, păr, unghii şi tot ce înseamnă imagine  ̶  în timpul liber încer să fiu cât mai naturală, să nu adopt un stil foarte sofisticat.

Cum ţi-ai descrie stilul vestimentar cotidian?

Stilul meu vestimentar este unul complex, nu adopt un singur trend, dar încerc întotdeauna să port obiecte unice. Recunosc că, de foarte multe ori, prefer stiluri vestimentare din magazine vintage sau boutique, decât să îmi cumpăr obiecte personale din magazine de masă.

Poţi să împărtăşeşti câteva din secretele frumuseții tale?

Secretul frumuseţii vine din interior. Cel mai important lucru este să ne simţim bine în pielea noastră, să avem un stil de viaţă sănătos, aşa cum spune toată lumea. Dacă te simţi bine în pielea ta şi îţi doreşti să faci ceva cu adevărat, frumuseţea va ieşi la iveală. Dacă ai un suflet frumos şi te simţi împlinită, întotdeauna acea frumuseţe va radia.

pic09

După atâtea apariţii publice, te consideri celebră?

Nu ştiu dacă celebritatea este cuvântul care mă defineşte. Eu nu am pornit pe acest drum pentru celebritate, ci pentru că îmi plăcea ceea ce fac şi, bineînţeles, şi pentru beneficiile financiare.

În câteva cuvinte, Raluca Moş este…

Sociabilă, diferită de ceea ce vedeţi în poze. Lumea ar trebui să înţeleagă că în poze eu îndeplinesc un rol creat în conformitate cu ceea ce clientul vrea să transmită în acea campanie, dar în viaţa de zi cu zi sunt prietenoasă, copilăroasă, dar am şi momente în care sunt serioasă, responsabilă şi matură.

 

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2014/11/raluca-mos-model-in-fiecare-sedinta-foto-eu-indeplinesc-un-rol-de-actor/
Twitter

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.