Raw_vegan_lunch

Seminţe de susan integrale, seminţe de chia, lapte de caju, migdale, germeni şi vlăstari proaspeţi, legume şi multe fructe-acestea sunt alimentele de bază în meniul raw food-iştilor sau al veganilor. Când vine vorba despre modul de viaţă şi starea de bine, acesta este unul dintre subiectele tabu pe care le au femeile. Până la urmă, nu doar femeile discută astfel de subiecte, ci, în general, persoanele care sunt preocupate de aspectul lor fizic, de siluetă şi de alimentele care contribuie la modul lor de viaţă.

Raw food sau regimul raw vegan se numără printre noile tendinţe în alimentaţie care au început să se manifeste şi la noi în ţară. Termenul vegan se foloseşte referitor la persoanele care nu consumă produse de origine animală (carne, lactate, ouă). Regimul raw food se caracterizează printr-o alimentaţie bazată pe multe seminţe şi plante. Diferenţa dintre vegani şi raw food-işti este că veganii consumă mâncare gătită, dar neprocesată, fără foc, fiind foarte atenţi la ce produse consumă şi pun accentul pe provenienţa alimentelor, în vreme ce regimul raw food constă într-o alimentaţie rigidă, în stare crudă, ce are la bază următoarele ingrediente: nuci, migdale, fructe, legume, alge marine, lapte de migdale sau lapte de nuci, seminţe încolţite, seminţe de chia, pateuri din nuci, curmale, lapte de caju etc.

Acest curent promovează consumarea unor alimente în stare naturală, nepreparate sau neprăjite, uneori pregătite la cuptor, la temperatura de 40˚C, sau la slow-cooker, în vase de lut sau de ceramică, pregătite la aburi.

Scurt istoric

Regimul raw food, bazat pe o alimentaţie crudă, îşi are originile la sfârşitul secolului al XIX-lea. În anul 1897, medicul elveţian Maximilian Bircher-Benner a înfiinţat la Zurich o clinică cu scopul de a trata pacienţi care sufereau de diverse boli prin intermediul tratamentului bazat pe mâncare sănătoasă, gătită, dar fără foc. În România, acest curent a apărut destul de târziu, odată cu mediatizarea paltformelor online şi a blogurilor în care adepţii acestui curent au început să discute despre ce înseamnă un stil de viaţă sănătos, care sunt alimentele care te ajută să te menţii în formă şi ce ingrediente trebuie să foloseşti pentru a-ţi procura meniurile zilnice. În Statele Unite ale Americii, acest regim a luat naştere prin anii ’50, odată cu preocuparea oamenilor pentru un stil de viaţă sănătos  şi echilibrat.

Dieta raw vegan, un moft sau un mod de viaţă?

Am putea spune că persoanele raw vegan sunt variante moderne a vegetarienilor. Alimentaţia lor nu este procesată termic prin fierbere, prăjire sau ardere. Tot mai multe tinere încearcă numeroase diete, de cele mai multe ori neprescrise de către un medic şi apelează la diferite tehnici. Oare să fie acesta un trend răspândit în societate din dorinţa de a scăpa cât mai rapid de kilogramele în plus şi de a arăta bine sau o necesitate pentru buna funcţionare a organismului?

Regimul raw food, argumente pro

Persoanele care au încercat să consume tot mai des aceste produse declară că modul lor de viaţă s-a schimbat şi se simt mult mai bine. Specialiştii susţin că un aport mai mare de alimente crude, de origine vegetală, deţine calităţi nutriţionale concentrate, iar prin consumarea lor în stare crudă se păstrează toate beneficiile. Puţini sunt cei care se pot considera 100% raw vegani. Majoritatea oamenilor care au adoptat acest curent consumă un procent de 60-90% hrană crudă, iar restul gătită. Sfatul specialiştilor vis-a-vis de acestă alimentaţie este să adăugăm lângă mâncarea gătită cantităţi de hrană vie pentru a ne obişnui, pe parcurs, ca în meniul zilnic să adăugăm cât mai multe alimente crude.

Ligia Pop, raw food chef (bucătar specializat în bucă¬tăria vegetală fără foc) este unul dintre pionierii acestui current, care susţine ideea de mod de viaţă sănătos prin acest regim. Are un blog prin intermediul căreia comunică cu publicul şi oferă diverse reţete. Adoptând acest regim, le propune doritorilor mai multe combinaţii diversificate de alimente pe baza cărora se pot obţine preparate gustoase şi sănătoase: de la lapte de migdale/orez, pâine din nuci şi combinaţii diverse de seminţe germinate, pizza, pateuri şi unturi vegetale, brânzeturi din nuci cu un gust excepţional, chiftele, legume marinate, deserturi extrem de simple şi delicioase până la torturi, îngheţate şi prăjituri. Dacă la prima vedere consumatorilor li se pare a fi un regim costisitor, Ligia Pop spune că toate aceste alimente sunt săţioase şi nu se vor putea consuma cantităţi mari, iar în sezonul cald legumele şi fructele reduc aceste costuri.

La nivel mondial, sunt foarte mulţi oameni care consumă hrană 100% naturală de ani de zile, de la copii, la femei însărcinate, bătrâni şi, în special, oameni care s-au vindecat de boli grave prin intermediul acestei alimentaţii crude. Pentru cei din ultima categorie, există clinici unde se tratează diverse forme de boli cu ajutorul acestor tratamente naturale, Hippocrates Health Institute din Florida fiind cea mai renumită.

Nutriţioniştii oferă un NU categoric

Dacă ajungi să consulţi un nutriţionist care să te îndrume să îţi alegi o dietă corespunzătoare, îţi va spune să faci mult sport pentru a te menţine mereu în formă, să mănânci sănătos şi să îţi prepari în casă hrana. Dar ce înseamnă să mănânci sănătos? Înseamnă să consumi multe fructe şi legume, dar nu în exces, fiindcă îţi pot crea un acid la stomac, spun ei. De asemenea, fitonutrienţii din unele legume se pot absorbi mai bine în mediul umed. De aceea, este recomandat ca legumele să fie preparate şi nu consumate doar în stare naturală. De asemenea, lipsa proteinelor animale şi a lactatelor scade masa musculară din corp.

Nutriţioniştii sunt de părere că regimul raw vegan nu este o soluţie oportună pentru un mod de viaţă sănătos, că este nefiresc să consumi totul crud. De aceea nu îl recomandă decât pentru o perioadă scurtă de timp, susţinând că organismal nostru are nevoie şi de alimente procesate pentru o desfăşurare normală a metabolismului.

Vedete care au renunţat la alimentele procesate

Aspectul fizic, trăsăturile pielii, ridurile, celulita sunt câteva din problemele actuale cele mai îngrijorătoare ale femeilor. Au început să devină din ce în ce mai preocupate pentru a se menţine mereu frumoase şi în formă. Olivia Steer, Claudia Pavel şi Andreea Raicu sunt câteva dintre adeptele unui stil de viaţă sănătos din România. Acest curent este foarte apreciat şi în rândul celebrităţilor precum Demi Moore, Pierce Brosnan, Daryl Hannah, Susan Sarandon, Cher, Margaret Cho, Angela Bassett, Edward Norton şi mulţi alţii.

Unde se poate testa experienta raw-food?

La noi în ţară acest curent începe să se dezvolte şi să fie urmat de tot mai multe persoane. Au început să se dechidă localuri în care cei pasionaţi să îşi poată satisfice poftele cu cele mai diversificate şi mai gustoase preparate. În prezent, Bucureştiul deţine cea mai mare comunitate activă în acest domeniu, existând locaţii specifice unde poate fi testat acest stil de viaţă şi pot fi încercate reţete variate. De asemenea, la Braşov, Timişoara și Cluj se observă preocupări în ceea ce privește reţetele raw vegan, făcându-se un schimb de idei între cei pasionaţi. Apogeul a fost atins în California, unde accentul pe un stil de viaţă sănătos este cel mai evident.

Prin urmare, sfatul nutriţioniştilor este de a ne obişnui cu o alimentaţie sănătoasă care poate să conţină alimente din fiecare categorie, însă este important ca acestea să fie procesate la foc mic, iar cantităţile să fie proporţionale cu organismul fiecărei persoane. Până la urmă, fiecare produs/aliment îşi are propriul rol, iar combinate acestea pot avea rezultate deosebite. Echilibrul, moderaţia şi ambiţia reprezintă cheia către un trup de invidiat şi sănătos.

 

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.