Băiat cu suflet bandajat. Portret

8282489023_95bb196caa_b
cc. Alexandre Normand

Trenul ascunde crâmpeie de viață. Printre geamurile murdare, ușile ruginite, scaunele cel mai des rupte, cârpite și becurile care luminează sacadat, găsim oameni. Oameni care citesc cărți, ziare sau care completează integrame, oameni cu multă voie bună (și pălincă pe măsură), îndrăgostiți care se sărută cu dor și copii. Copiii sunt de cele mai multe ori energici. Râsetele lor binedispun compartimentul anost, iar naivitatea lor servește pe tavă poftă de viață.

Matei* nu este așa. El este mai degrabă somnoros decât energic și mai mult plictisit decât entuziast. Are părul șaten, mâini dolofane, unghiuțe murdare, niște dinți lipsă și gene lungi. În schimb, nu are zâmbetul care instigă la speranță și nici nu aruncă ocheade inocente oamenilor din jur. Se joacă, însă, cu o maimuță de pluș, pe care o cheamă Ionel. Ionel scoate limba, Matei face la fel.

Vrei să fii mămica mea?

Are șase ani și cinci dorințe. El ,,atâta vrea”: o mașinuță de teren cu telecomandă și roți mari, care să meargă prin noroiul de pe ulița casei lui, o minge, o cască pentru bicicletă, un penar cu Scooby Doo și o mămică!

Tatăl său, un ins înalt, cu mâinile groase și haine de muncă, vine cu completări: ,,Maică-sa l-o lăsat când avea un an. A plecat. A plecat peste graniță și nu s-a mai întors. Și el zice mereu că o să-și găsească mămică. Întreabă toate fetele: «Măi, vrei să fii mămica mea?». Cică tată nu caută, numai mamă. Dacă l-o lăsat. Așa o făcut. Nu l-o mai iubit. S-o săturat de el, de noi.”

Viața lui Matei a început în Dărmănești, județul Suceava. Într-o familie cu probleme financiare, vestea venirii unui alt copil pe lume nu a adus prea multă fericire. Mai are trei frați,  trecuți de 15 ani, care au abandonat școala. Momentan, toți lucrează în comună, cu ziua. Tatăl are o meserie. Este tâmplar, dar lucrează și cu o firmă de construcții, după spusele lui, numai pe timp de vară.

Plecarea mamei în străinătate a fost ca un salt cu parașuta închisă. Un salt în urma căruia cei rămași acasă nu au răsuflat ușurați, ci au plutit în derivă. Matei gândește ca un om mare și își caută singur o mamă. Cu speranță, cu energie, cu dor. Universul lui încă încape într-o coajă de nucă, deși aparent și-a pierdut jucăriile în goana după liniște. Se bucură de o bomboană de ciocolată pe care o desface atent, ca să păstreze ambalajul ca amintire.

Băiatul s-a bucurat numai un an de prezența celei care l-a adus pe lume. A mers de-a bușilea, a spus de câteva ori cuvântul ,,mama”, apoi ea a plecat, din lipsă de bani, în Italia. De atunci nu s-a mai întors. În viața lui, din spusele tatălui, umilințele curg șiroi. Copiii râd, iar adulții par să-l compătimească parcă prea mult.

Nimeni, însă, nu-l ajută. Nimeni nu-l educă. Povestea lui Matei pare a fi scrisă cu picioarele. El face parte din rândul copiilor forțați să se maturizeze. Familii care au pornit cu stângul și nu și-au mai modificat cadența niciodată… 

,,A-nceput de ieri să cadă/Câte-un fulg, acum a stat”

Lipsa educației se simte. Mediul vicios, poate chiar insalubru, atmosfera tensionată și limbajul colorat al celor din jurul lui, nu-l ajută pe Matei să se dezvolte, ci doar să crească.

Tatăl nu încearcă să-l ghideze, să-l ajute. Poate că nici măcar nu știe ce ar trebui să facă. Copiii nu vin cu instrucțiuni de utilizare și se pare că zicala ,,nevoia te învață” nu poate fi aplicată aici. Îl bruschează și îl înjură ca să-l convingă să stea jos.

,,Stai jos, copil de curvă!”, îi spune cu o voce gravă. Îl prinde de după gât și îl așază pe scaun. Face asta cu nonșalanță, în timp ce copilul îi aruncă o privire pierdută. Nici măcar nu plânge. Face ce i se spune și tace.

Este lesne de înțeles că Matei vrea să comunice, dar nu îndrăznește. Merge la școală, în clasa 0 și știe multe poezii. Cu vocea joasă și ochii în pământ povestește că, la serbarea de Crăciun, nu a venit nimeni să-l vadă recitând. Tatăl se scuză, spunând că nici măcar nu-și mai amintește ce a avut de făcut, dar că sigur era ceva important. Matei, însă, își dorește să demonstreze că știe. Se mută lângă ușa compartimentului, trage perdeaua pe care o folosește pe post de cortină, ,,așa cum face doamna la școală”, și începe să recite mai întâi din Coșbuc, apoi din Elena Farago. Se pare că povestea cățelușului șchiop încă are succes!

Continuă, cu și mai multă bucurie, să spună câteva poezii despre iarnă. Este dezinvolt și zâmbește de fiecare dată când este aplaudat. Se ridică ușor pe vârfuri, face plecăciuni amuzante și piruete, în semn de recunoștință. Tatăl asistă la tot spectacolul oferit cu atâta bucurie de Matei fără prea mare interes. Se uită insistent pe geam, se joacă cu fermoarul de la haină, bea apă și, atunci când copilul tace, îi zâmbește aprobator.

Povestea dramelor celor mici care au unul sau chiar ambii părinți plecați a fost scrisă și rescrisă de zeci de ori. Totuși, nimic nu se urnește din loc. Matei este doar o filă din poveste.

*Numele personajului a fost înlocuit cu unul fictiv. 

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/02/baiat-cu-suflet-bandajat-portret/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *