Cornel Dumitru Vîlcu, lector în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, este unul dintre oamenii care s-au implicat activ în mişcarea civică din Cluj-Napoca, militând atât împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană, cât şi împotriva guvernului Ponta. Deşi nu se mai află la prima tinereţe, acesta continuă să lupte pentru o Românie mai bună şi, dacă va fi nevoie, o va mai face şi în viitor, după cum mărturiseşte.

Sunteţi unul dintre intelectualii care se implică în manifestaţiile ce adeseori sunt catalogate eronat drept „huliganice”, toate privind problemele actuale ale ţării. Ce părere au despre acest lucru studenţii dumneavoastră?

Probabil ar trebui să-i întrebaţi pe ei . Ştiu, de exemplu, că atunci când începusem să particip, cu destul entuziasm chiar, la discuţiile cu studenţii ocupanţi ai UBB, în martie-aprilie 2013, foarte puţini dintre cei cu care ţineam cursuri la Litere au avut curajul să meargă până acolo, să-i vadă cu ochii lor pe „periculoşii anarho-terorişti” care-şi permiseseră blocarea unei săli pentru, vezi Doamne, a discuta rolul Universităţii în formarea personală, în viaţa publică, în societate etc. Dar asta e ca şi cu cetăţenii care ies la protest doar după ce li se confirmă că e autorizat. Lumea tinde să fie cuminte, să aibă încredere în autorităţi, ideea că forţe ca Poliţia, Jandarmeria etc. ar putea fi instrumente de represiune împotriva libertăţii de expresie le pare multora mult mai greu de acceptat, mult mai incomodă decât catalogarea celor din stradă drept “golani”, mahala ineptă etc. etc. Studenţii, oarecum paradoxal, fiindcă ar trebui să constituie categoria de vârstă cea mai revoluţionară, sunt şi ei prinşi de această somnolenţă. Sau, poate, ar trebui să spun “erau”, noiembrie 2014 a fost primul moment când au fost şi ei masiv prezenţi în stradă, la Cluj, cel puţin.

Aşadar, sunteţi mulţumit de prezenţa masivă a tinerilor la manifestaţia din 14 noiembrie, pe care aţi organizat-o ca răspuns împotriva abuzurilor legate de votul în diaspora?

Prezenţa masivă a tinerilor cu o astfel de ocazie e absolut firească, iar “media de vârstă” a mai scăzut un pic în raport cu manifestaţiile de toamna trecută, când majoritari erau cei trecuţi de vârsta studenţiei. Venirea tinerilor, indiferent de motivaţie, înspre mişcarea civică, nu poate decât să mă bucure, dar poate că personal aş fi preferat ca ea să se facă în ocazii mai puţin colorate, sau mai precis colorabile, politic. Există întotdeauna un potenţial de confiscare a valului, iar atunci când Iohannis sau, mai cu seamă, politicienii ACL afirmă că au fost susţinut “pozitiv” de către tineri, aceasta e cel puţin o jumătate de minciună.

Cum s-a născut ideea protestului?

Au fost două motivaţii: avem, la Cluj, o deja lungă şi puternică tradiţie a opoziţiei la guvernul Ponta, mai ales din cauza legilor Roşiei Montana de acum un an; pe de altă parte, la protestul anterior mulţi dintre oamenii din stradă s-au declarat nemulţumiţi că un număr atât de mare de demonstranţi au fost conduşi pe o străduţă minusculă, în spatele Prefecturii… am dorit, aşadar, iniţial un protest nedeclarat, ca să nu putem fi “mânaţi” de jandarmi, dar apoi, când numărul attending-urilor pe Facebook creştea, am luat decizia de a depune notificare la Primărie.

Care a fost scopul acestui protest?

Scopul a fost să mai atragem atenţia o ultimă dată, înaintea unui scrutin prezidenţial la care personajul candida, din câte ştiam noi cu foarte mari şanse de câştig, asupra numeroaselor rele ale guvernului Ponta. De a mai marca faptul că suntem scandalizaţi şi de poziţia de prim-ministru ocupată de acesta, darămite de posibilitatea ca toată puterea să vină în mâna PSD prin victoria la prezidenţiale.

Credeţi că a avut efect asupra populaţiei manifestaţia din 14 noiembrie?

Cu siguranţă a avut efect, votul clujenilor a fost masiv, iar filmul şi veştile despre marş au circulat în toată ţara şi diaspora. Iar “Declaraţia de la Cluj” a fost printre documentele cele mai share-uite de pe Facebook şi a apărut masiv în presa scrisă.

Cine a scris “Declaraţia de la Cluj?

Dezbaterea privitor la ce ar trebui să conţină Declaraţia a avut loc mai întâi pe internet şi a cuprins câteva zeci de activişti mai ales din Cluj, dar şi de prin ţară, care au “recapitulat” marile teme ale ieşirilor în stradă din ultimii ani. A mai existat o discuţie restrânsă, aproximativ 15 persoane, în seara celei de-a doua dezbateri prezidenţiale Ponta-Johannis, care cred că a fost miercuri. Joi dimineaţa i-am dat, ca lingvist, forma finală împreună cu 3 prieteni. Vineri seara, 14 noiembrie, a fost citită.

Credeţi că va fi luată în considerare de politicienii romani “Declaraţia de la Cluj”?

Nu, nu cred că va fi luată în seamă, politicienii au acest dar de a refuza să audă ce e cu adevărat important din partea societăţii neînrolate partinic. Nu-i nimic, se va ieşi în continuare în stradă şi politicienii de toate culorile vor avea tot mai multe şi mari surprize neplăcute, până când unii dintre ei vor înţelege ce se întâmplă de fapt. Incapacitatea PSD-ului de a se reforma drastic, dublată de incapacitatea ACL-ului şi a restului dreptei de a propune o alternativă credibilă dovedesc, cred eu, că mai e mult de lucru până vom avea o clasă politică respectabilă.

V-aţi ocupat singur de organizarea protestului sau aţi primit ajutor?

Am lansat eventul singur, “de nebun”, din furie faţă de Ponta şi teama că va ieşi preşedinte, iar din punctul meu de vedere aceasta ar fi fost o catastrofă totală pentru ţară. Dar din momentul în care am înţeles că va fi un attending mare, am cerut ajutor şi l-am primit în atât de mare măsură, de la atât de mulţi prieteni vechi şi noi, încât nu se mai poate spune că aş fi jucat vreun alt rol decât să fiu, absolut întâmplător, scânteia iniţială pentru acest protest. Dacă n-aş fi fost eu, ar fi fost cu siguranţă alţii, asta e frumuseţea civismului.

Aţi vorbit despre guvernul Ponta şi implicaţiile sale în proiectul Roşia Montana şi ştiu ca aţi participat şi în trecut, activ, la protestele bazate pe această temă, petrecute în Cluj. Atunci aţi fost doar un manifestant sau, de asemenea, v-aţi implicat în organizare?

Particip la protestele, mai mici sau mai mari, legate de Roşia Montana din vara lui 2011; i-am cunoscut, cu acea ocazie, pe membrii clujeni ai Campaniei Salvaţi RM şi am colaborat constant cu ei, fie la realizarea, fie la organizarea diverselor forme de expresie publică a nemulţumirilor şi cerinţelor noastre. Se poate spune, aşadar, că am fost şi organizator, dar trebuie să le recunoaştem acestor oameni, care luptă pentru cauza lor de un deceniu şi jumătate, rolul de factor decisiv în trezirea vieţii civice româneşti în general.

Cât de frustrant a fost faptul că, deşi ieşeau zeci de oameni în stradă în toată ţara pentru a protesta împotriva exploatării Roşiei Montana, presa continua să manipuleze şi să ocolească aceste manifestaţii?

Pentru câteva zile am avut impresia unor realităţi paralele, veneam din stradă, unde fuseserăm cu miile şi aflam de la televizor că nu fuseserăm deloc… însă noi, cei “mai vechi” în lupta pentru Roşia Montana, eram oarecum obişnuiţi, aveam la activ zeci de acţiuni, unele dintre ele spectaculoase (de exemplu, ocuparea hotelului Continental din Cluj) despre care nici o televiziune importantă nu relata nimic, date fiind contractele “grase” de publicitate cu RMGC. De aici a provenit şi scandarea “să vină presa, să-i scoatem lesa”, ca şi marşurile lungi prin cartiere, unde oamenii puteau să vadă cu propriii ochi câţi suntem în stradă şi, adesea, ni se alăturau pe parcurs.

Protestele de atunci au avut ca efect şi legea exploatării Roşiei Montana nu a fost aprobată în Parlament, la fel cum şi-au atins scopul şi protestele dinaintea alegerilor prezidenţiale. Credeţi că poporul începe să aibă o putere din ce în ce mai mare şi îşi poate decide singur soarta?

Cred că deocamdată puterea poporului ieşit în stradă e capabilă doar să evite marile nenorociri, nu şi să ducă, gradual şi organizat, la “mai bine”. Pentru o însănătoşire reală e necesară schimbarea de sine sau forţată din exterior a clasei politice, un proces care, în cel mai fericit caz, va mai lua câţiva ani buni. În tot acest timp, însă, dacă societatea civilă încetează să preseze, toate “bunele” câştigate s-ar pierde. Aşadar, soluţia este foarte multă atenţie la comportamentul decidenţilor şi sancţionarea, în stradă, a celor mai importante sau mari “greşeli” pe care le fac aceştia.

Veţi mai participa în viitor la astfel de evenimente?

Speranţa mea e, de fiecare dată, că nu va mai fi necesar. Realitatea s-a dovedit, tot de fiecare dată, că apar mereu şi mereu noi probleme, iar cele vechi nu sunt rezolvate, ci doar amânate, într-un soi de repliere continuă a unei clase politice corupte. Da, din nefericire, sunt sigur că va mai trebui să ieşim în stradă. Şi atunci, vorba ardeleanului, dacă-i musai, cu plăcere.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/02/cornel-dumitru-vilcu-lectorul-rebel/
Twitter

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.