Cei „12 oameni furioși” nu sunt chiar atât de furioși

11025181_897710690249634_3681123827990670266_n (1)

Câțiva pași hotărâți se aud pe scena Teatrului Național „Lucian Blaga”, după stingerea luminilor și tragerea cortinei care marchează începutul spectacolului 12 oameni furioși. Spectacolul, pus în scenă de Tudor Lucanu, după scenariul scris în 1954 de Reginald Rose, se concentrează asupra hotărârii destinului unui tânăr în vârstă de 18 ani, judecat pentru patricid.  

Cei 12 jurați intră, rând pe rând, în sala de vot, convinși fiind că fiecare dintre ei știe ce are de făcut în urma vizionării probelor prezentate în instanță, iar votul lor va fi unanim – în caz contrar, conform legii, nu ar putea fi validat. Spre deosebire de spectacolul de teatru, în filmul 12 Angry Men, în regia lui Sidney Lumet, este expusă o scenă din sala de judecată, înainte de încheierea procesului.

Un aspect important care se regăsește în film, iar în scenografia lui Tudor Lucanu lipsește este imaginea tânărului acuzat, care privește în gol, așteptându-și verdictul pe care pare că deja îl cunoaște.

Primul lucru care îți atrage atenția în spectacol nu sunt neapărat actorii, care intră grăbiți în sală, ci mai degrabă decorul creat de Adrian Damian, care parcă ar reprezenta sala de judecată în sine și nu o simplă sală de vot. Un spațiu destul de restrâns, format din mult alb și negru, cu geamurile, mesele și scaunele participanților dintr-un lemn vechi, prăfuit.

Văzându-i pe jurați pregătiți să se așeze fiecare la locurile lor, în ordine numerică, încercând, fără rezultat, să pornească niște ventilatoare pentru evitarea căldurii infernale pe care Lucanu încearcă s-o evidențieze în scenografie, te încearcă o senzație de claustrofobie. Ți se creează impresia că cei 12 sunt chiar ei protagoniștii unui proces, că sunt captivi într-un spațiu de unde n-ar mai avea cum să scape până când nu soluționează acest caz (la fel ca în drama Iona, în care personajul era captiv în burta unui pește și nu putea nicicum să scape).

Ovidiu Crișan, juratul cu numărul unu și, totodată, președintele juriului, propune să înceapă votarea. Dacă la început regizorul vrea să dea impresia unei siguranțe a juraților în ceea ce privește votul, a unei imposibile răsturnări de situație, ei bine, până la urmă, lucrurile sunt altfel decât se lasă așteptate.

Dintre cei 12 jurați, 11 sunt de părere că tânărul este vinovat pentru că l-ar fi ucis pe tatăl său, în timp ce unul se declară nesigur după vizionarea probelor depuse la dosar. Juratul cu numărul opt, Matei Rotaru, încearcă să-i convingă pe ceilalți că nu pot să decidă soarta unui om dacă nu sunt siguri în totalitate de verdictul pe care trebuie să-l dea.

11043200_897710786916291_7960891721731430143_n (1)

Diferența dintre opiniile juraților se vrea parcă a fi evidențiată și cu ajutorul decorului, care, înainte de așezarea juraților în ordine numerică, surprinde un tablou cu doar 11 scaune, unul fiind așezat deoparte. Culmea sau nu, scaunul care nu se afla în jurul mesei îi aparține chiar juratului cu numărul opt, Matei Rotaru, care încearcă să prezinte dovezi că tânărul este nevinovat.

Printr-o serie de probe pregătite din timp, juratul cu numărul opt le explică celorlalți care este motivul pentru care crede în nevinovăția tânărului și nu dorește să ia o decizie rapidă, bazată pe incertitudine. Personajul reprezentat de Matei Rotaru se vrea a fi unul convingător, cu spirit civic și, de ce nu, un tip chiar inteligent – caracteristici întărite și dovedite ulterior – când acesta reușește, rând pe rând, să-i înduplece pe majoritatea juraților, făcându-i să-și schimbe părerea. Pe toți, în afară de unul. Personajul pus în scenă de actorul Ionuț Caras, juratul cu numărul trei, un tip foarte hotărât și supărat foc pe fiul lui, cu care a avut o dispută într-un moment al vieții, afirmă mereu „Ăștia-s copiii din ziua de azi. Te chinui o viață-ntreagă pentru ei, iar ei îți sunt nerecunoscători. Băiatul ăsta e vinovat!”.

Juratului cu numărul opt nu îi fusese ușor să-i convingă nici pe ceilalți jurați, care deveneau reticenți la orice afirmație a lui care le contrazicea convingerile, însă pe juratul cu numărul trei, interpretat de Ionuț Caras, aproape că nu te-ai fi gândit că l-ar putea face să privească situația obiectiv. Între jurați există diferite conflicte pe tot parcursul spectacolului pe care, hotărât și cerebral, președintele (Ovidiu Crișan) le sugerează să le rezolve cu calm și maturitate.

Pentru a arăta probele pro sau contra, jurații folosesc un retroproiector. Personajul lui Caras, juratul cu numărul trei, dorește să le arate celorlalți notițele luate în timpul procesului. Fără să-și dea seama, acesta poziționează o fotografie cu el și fiul său, moment în care se așterne liniștea în sala de vot. Când vede fotografia, acesta conchide: „Băiatul este nevinovat.”

Scenariul scris de Reginald Rose și pus în scena Teatrului Național „Lucian Blaga” de Tudor Lucanu prezintă o poveste  cu multe răsturnări de situație, iar cei 12 oameni furioși se dovedesc a nu fi chiar atât de furioși cum se sugerează din titlu. Prin obiectivate și prin argumente solide, juratul cu numărul opt, jucat de Matei Rotaru, reușește să schimbe părerea a 11 oameni – lucru aproape imposibil de imaginat.

O diferență mai vizibilă se regăsește între finalul spectacolului de teatru și cel al filmului. Dacă în cazul spectacolului personajul vede fotografia și își schimbă pur și simplu părerea, în film sunt accentuate mai mult emoțiile prin care trece juratul revăzând acea fotografie. Plângând, actorul din film își schimbă votul din „vinovat” în „nevinovat”.

Foto: Nicu Cherciu

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/03/cei-12-oameni-furiosi-nu-sunt-chiar-atat-de-furiosi/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *