Cum schimbă Adaptive Reuse fața Clujului

tumblr_n8kdp7IwSb1tz6qgqo1_1280

Un atelier de pictură în incinta fostei fabrici Flacăra, 2014.

text: Iulia Vlad și Flavia Dima

foto: Flavia Dima

În ultimii câțiva ani, în Cluj-Napoca a început să fie adoptată din ce în ce mai des o tehnică inedită de reducere și reorganizare a spațiului urban: Adaptive Reuse (Refolosire Adaptivă), o practică folosită la scară internațională, care presupune refolosirea unor foste clădiri sau zone părăsite. Aici, acesta a fost utilizat mai ales în scop cultural, cu exemple precum Fabrica de Pensule sau Hotelul Continental – un precedent care începe să prindă din ce în ce mai mult avânt pe plan local. În acest articol, vă vom prezenta unele din cele mai interesante exemple de reconversie ale Clujului, de-a lungul tuturor fazelor de implementare a unei asemenea inițiative.

Ce este Adaptive Reuse?

Adaptive Reuse este o formă alternativă de conservare arhitecturală care presupune schimbarea specificului unei clădiri care nu mai deservește scopului ei inițial. Această tehnică permite prelungirea vieții unor spații cu importanță istorică și arhitecturală din cadrul unui oraș, precum și revalorificarea unor clădiri industriale nefolosite. Acest din urmă fapt se petrece atunci când gentrificarea și extinderea urbană duce la mutarea centrelor industriale în afara orașului.

Conform lui Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România, este vorba de o „practică foarte veche, cunoscută sub diferite nume, dar mai ales ca refuncționalizare, conversie sau reconversie. Termenul flexibilitate este cel care desemnează calitatea unei construcții de a acomoda utilizări diferite în timp, unele neprevăzute la momentul în care a fost realizată construcția. Într-un cuvânt: aceeași Mărie cu altă pălărie, sau o denumire nouă pentru o pratică veche și extrem de logică.”

Există o multitudine de avantaje care să recomande Adaptive Reuse drept un model viabil și sustenabil de refolosire a clădirilor neutilizate. Unul dintre acestea constă în faptul că energia și costurile folosite pentru crearea unor spații noi se reduc considerabil, deoarece nu implică demolarea spațiului vechi și reconstrucția unuia nou. De asemenea, majoritatea clădirilor vizate de acest proces se află în centrele orașelor, având astfel importanță istorică, deoarece sunt construite într-un stil arhitectural specific, care influențează estetica spațiului. Totodată, dărâmarea acestora afectează imaginea peisajul urban, stilurile arhitecturale moderne adaptându-se cu greu la estetica secolelor trecute.

„Conversia funcțională (cu sau fără intervenții substanțiale în construcție) se practică peste tot, nu e ceva nou și nici puțin frecvent,” continuă domnul Țigănaș. „Este o formulă sustenabilă, fără îndoială. Sunt mai multe argumente pentru această sustenabilitate, printre care nevoia de a reduce expansiunea urbană și consumul de teren natural, care este într-o dramatică scădere și conduce la dezechilibre ecologice, dispariția de specii de plante și animale și alte consecințe negative. Reducerea amprentei de carbon a oricărei construcții presupune cât mai multă utilizare a ceea ce e deja construit. În plus, a da o nouă funcțiune unei clădiri valoroase, de patrimoniu, este singura cale de a o face viabilă economic, deci de a o ține în viață prin introducerea ei într-un circuit economic.”

IMG_1587-2

Curtea interioară a fostei fabrici de pâine de pe strada Traian, care adăpostește acum galeria de street art Launloc și teatrul independent ZUG.Zone.

Desigur, pot exista și dezavantaje: anumite spații sunt prea avariate pentru a fi folosite, ele fiind neglijate într-o asemenea măsură, încât costurile de reparație ale clădirii devin prea mari, ori sunt contaminate cu materiale periculoase, mai ales în cazul fostelor fabrici.  „Intuitiv, a folosi o construcție care există pentru o altă activitate reprezintă o economie, dar practic aceasta depinde de calitatea construcției inițiale, de starea ei și, mai ales, de gradul de compatibilitate al variantei finale cu cea de la care s-a plecat,” ne spune președintele OAR.

Exemple de aplicabilitate a modelului se regăsesc în majoritatea țărilor dezvoltate. În Europa, Adaptive Reuse este folosit cu precădere în foste palate sau rezidențe de lux ale familiilor regale sau nobile, care au devenit muzee, case memoriale sau galerii de artă, cel mai faimos exemplu fiind Luvrul din Paris, un fost palat construit decătre regele Philip al II-lea și Galeria Tate Modern din Londra, care s-a deschis în incinta unei foste centrale electrice. Pe cealaltă parte a oceanului, adaptive reuse a fost utilizat pentru a transforma foste parcuri industriale în cartiere sau clădiri rezidențiale, poate cel mai faimos exemplu fiind cel al cartierului Distillery District din Toronto, construit integral în incinta părăsită a celei mai mari distilerii din Canada.

Vorbind despre viitorul acestui fenomen, Șerban Țigănaș susține că acesta va deveni din ce în ce mai utilizat. „Se spune că în următoarea perioadă numărul intervențiilor pe clădirile deja existente prin adaptarea lor la cerințe contemporane va crește tot mai mult în detrimentul clădirilor noi. În Europa, după un studiu al Consiliului Arhitecților din Europa din 2014, numărul mediu al proiectelor pentru adaptarea construcțiilor existente, inclusiv reabilitarea și creșterea performanțelor acestora, este de circa 57%, deci mai mult decât jumătate din numărul total al proiectelor realizate în tot anul. În România suntem doar pe la 30%, deci această practică trebuie să progreseze. Atrag atenția că ceea ce e bine să se realizeze se numește ”deep renovation” adică o intervenție reabilitantă profundă, substanțială, care modifică mult performanțele clădirii din toate punctele de vedere și nu doar o ușoară adaptare sau o creștere doar a performanțelor izolatoare ale anvelopei prin amplificarea termoizolației. În final, apreciez că e necesară o anumită cultură a mediului construit în România, care lipsește încă și care se formează în timp. Această cultură ar trebui să includă opțiunile pentru reutilizarea construcțiilor prin adaptare, o formă importantă de abordare sustenabilă.”

Foste fabrici, actuale galerii și ateliere

flacara-3

Fosta fabrică de textile Flacăra în 2014, în prezent dărâmată.

Fabrica de Pensule, așa cum o știm noi astăzi, a fost creată pe fondul unei congruențe de circumstanțe nefaste: criza economică dusese la scăderea considerabilă a prețului chiriilor, cumulată cu faptul că Uniunea Artiștilor Plastici din Cluj pierduse anumite spații-cheie din oraș, mai mulți artiști au pornit în căutarea unor spații de atelier și de expunere. Coincidența a făcut ca fosta Fabrică de Pensule pe strada Henri Babusse (un nume predestinat), închisă în anul 2005 și aflată la momentul respectiv  în proprietate privată, să ofere spații dezafectate din interiorul clădirii spre închiriere. Atât clădirea Fabricii, cât și cea a învecinatelor fabrici Clujeana sau Unirea, aveau zeci de mii de angajați în perioada comunistă, ele fiind construite spre finalul secolului XIX în vecinătatea căii ferate, atrâgând după ele și construcția unor cartiere muncitorești, care au înconjurat centrul istoric al Clujului asemeni unui inel.

Un număr din ce în ce mai mare de artiști independenți, curatori și galeriști, dar și manageri culturali au aflat de această ofertă și au decis să se asocieze între ei, lor alăturându-li-se și un număr de organizații deja existente din Cluj – astfel, aceștia au putut crea o entitate care să negiocieze în mod direct cu proprietarii Fabricii și care să atragă finanțări pentru proiectul lor. A fost o întâmplare spontană, care nu a dorit să capitalizeze simbolismul locației sau să propună un proiect de dezvoltare urbană; acesta a fost modul în care a luat naștere primul proiect de o asemenea amploare din România și unul din cele mai pregnante „brand-uri” culturale din țară.

În momentul de față, Fabrica de Pensule are o suprafață de 2500 de metri pătrați, aceasta găzduind 7 galerii de artă contemporană (Plan B, Baril, Sabot, Spațiu Intact, Lateral ArtSpace, Bazis și Superliquidato), două săli de spectacole (Sala Studio și Sala RAP), un spațiu comun de desfășurare a evenimentelor dotat cu bar, o bibliotecă de artă contemporană, dar și 35 de ateliere în care lucrează aproximativ 40 de artiști. Aici au loc anual circa 200 de evenimente dintr-o paletă culturală variată (de la arte vizuale, teatru și dans contemporan și ateliere până la conferințe, dezbateri și concerte), care atrag în jur de 10 000 de vizitatori în fiecare an. Cu toate acestea, federația din spatele Fabricii este una neguvernamentală și non-profit, al cărei obiectiv principal este cel de a promova, dezvolta și consolida sectorul cultural al Clujului.

IMG_1583

Fațada galeriei Launloc, creată printr-o colaborare a mai multor artiști stradali din Cluj.

Cel mai nou spațiu inaugurat pe această formulă este galeria Launloc, prima galerie clujeană dedicată exclusiv street art-ului. Situată în aceeași curte ca și teatrul independent ZUG.Zone, în incinta unei foste fabrici de pâine, galeria a fost inaugurată la inițiativa cunoscutului artist Kero Zen, autorul multor piese de artă stradală din țară. Spațiul a fost deschis în mod oficial publicului în data de 16 mai 2015, prin intermediul unei petreceri din seria evenimentelor Day 15 a Youth@Cluj-Napoca. Pentru a marca evenimentul, artiștii care au participat la deschidere (Kero, Irlo, Obie, Platon, Ocu, Ma Tei, Norbert DakoGraff și alții) au dezvăluit proiectul „Peretele de faianță”, aceștia realizând o lucrare colaborativă întinsă peste 2500 de bucăți de faianță.

“Noi ne căutam spațiu din decembrie, iar de spațiul ăsta am aflat din ianuarie,” ne povestește street artist-ul Kero Zen, fondatorul galeriei. „Mai văzusem încă vreo cinci spații potrivite pentru ce căutam noi, dar aveau lipsuri mari. Când am văzut spațiul, am zis <<Ăsta e!>>.” Fiind simultan în căutarea unui spațiu în care să locuiască, dar și a unuia în care să aibă un atelier, artistul a realizat că nu și-ar permite să plătească chirie pentru amândouă. Cu toate acestea, atunci când a vizitat pentru prima oară spațiul care urma să devină galeria Launloc, totul s-a legat, deoarece hala (care are 17 x 6.50 metri) dispunea de o cameră separată, de 4 x 3 metri. Astfel, a luat loc nașterea unui concept care avea să îmbine simultan ideea de galerie de artă, atelier și apartament privat.

Cu toate acestea, hala era într-un stadiu avansat de degradare, aceasta nefiind racordată la niciun sistem de utiliăți. „Am mai consruit noi o anexă din BCA pentru baia noatră și baia de serviciu. Practic a trebuit să ne ocupăm de tot, pentru că la început era doar o hală mare, goală și distrusă. Am tras canalizare și curent, trebuie să mai tragem apă și să facem sistemul de încălzire, deci e o investiție destul de mare, sper să fie avantajos. Am vrea să stăm acolo vreo trei-cinci ani. Bugetul real a fost de 5000 de euro, dar restul au fost costuri minime, prin prieteni care ne-au ajutat – canalizarea am făcut-o noi. Am strâns lucruri folosite, inclusiv geamurile termopan.”

În ceea ce privește conceptul galeriei, ideea finală s-a conturat de-a lungul lucrărilor de amenajare, sub influența mai multor factori. „Launloc – nu am ajuns din prima la  el. Trecusem prin Un Loc, Locul,  Vis-à-vis, Casăiasă,” spune Kero. Până la urmă, conceptul ales a fost unul care a dorit să sublinieze aspecte precum solidaritatea, munca în echipă  și natura interesantă a spațiului, menținând simultan un nume modest. „Vis-à-vis de noi este spațiul Zug – un teatru independent. Cumva, parcă ne-am atras unii pe alții și se poate crea o energie creativă acolo.” O parte din faianța folosită la evenimentul din 16 mai a fost cea care se afla deja acolo, ea fiind completată cu faianță provenind de la fostul cinematograf Favorit. „Ideea de faianță a pornit de la a refolosi. În loc să o aruncăm, am zis să facem ceva cu ea. Dacă poți să reinventezi un lucru ,de ce să nu faci asta? Modul de abordare a desenului pe faianță a mers tot pe ideea Launloc; am colaborat cu prieteni.”

„Primul eveniment a fost un fel de teaser, nu a fost o inaugurare propriu-zisă. N-am crezut că lucrurile o să degenereze așa puternic, s-a făcut mare tam-tam pe chestia asta și lumea a înțeles. Lansarea o să o facem mai atent, mai pregătit. Am vrea să menținem ideea de cultură urbană, să îi creem spațiului o identitate foarte clară, strict pe street-art. Vrem să dezvoltăm și proiecte colaterale zonei de street art (de exemplu, un workshop cu un război de țesut) și să aducem artiști de street art care să reinterpreteze motivele folclorice, prin viziunea lor  actuală. Am vrea să ieșim din tiparul unei galerii. E un experiment și pentru noi, pentru că acolo vom locui”, a conchis Kero.

flacara-5

Interiorul fabricii Flacăra, 2014.

Fosta fabrică Flacăra, situată pe Strada Constanța, la nr.30, funcționa în 1949 ca fabrică de confecții de uniforme militare. Până la preluarea clădirii de către compania Jolidon, fabrica producea articole vestimentare pentru export, devenind una dintre cele mai mari fabrici de textile din România. În 2008, terenul şi fabrica Flacăra au fost vândute companiei imobiliare germane LBBW Immobilien, aceștia trasând planuri pentru construirea pe locul fostei fabrici a unui centru multifuncțional. Existau zvonuri, în acel an, referitoare la demolarea clădirii.

În 2012, proiectul a stagnat odată cu criza financiară, iar spațiile fostei fabrici au devenit ateliere artiștilor și meșterilor clujeni. Chiriile mici (1 euro pe metru pătrat) au transformat spațiile clădirii în ateliere de pictură, sculptură, acolo se produceau obiecte din ceramică sau instrumente muzicale. Astfel, clădirea era locuită în mare parte de artiști, transformând-o într-un adevărat spațiu cultural. Tot în aceeași perioadă, spațiile deteriorate ale fostei fabrici au mai găzduit petreceri în cadrul TIFF, dar și un workshop organizat de Festivalul Photo România. În 2014, artiștii au fost nevoiți să-și părăsească atelierele, odată cu noul proprietar al spațiului și a clădirii – iQest, o companie IT. Timp de un an, destinul clădirii aflată în continuare în stadiu de degradare a rămas incert, până când noul proprietar și-a făcut publice planurile – de a construi un ansamblu de birouri și servicii – , acesta fiind momentul în care fabrica și-a cunoscut sfârșitul, întreg ansamblul de clădiri fiind demolat.

În acest caz, modelul Adaptive Reuse a folosit în stadiu incipient și parțial, fără implicarea Primăriei. Momentul defavorabil financiar pentru proprietar a început o ușoară concretizare în ceea ce privește refolosirea spațiilor, făcută inconștient de către artiștii care au populat temporar clădirea. În final, demolarea clădirilor a devenit unica soluție, deoarece spațiile fostei fabrici nu mai aveau potențial de regenerare.

conti1

Hotelul Continental, vedere dinspre Piața Unirii.

Spații în curs de reabilitare

Adaptive Reuse începe să fie o formulă din ce în ce mai utilizată în Cluj, comunitatea începând să realizeze faptul că este o modalitate viabilă și sustenabilă de a refolosi anumite spații abandonate din cadrul orașului. Chiar acum se derulează două inițiative ce au în plan salvarea a trei spații cu o mare importanță istorică și culturală din capitala Transilvaniei: Hotelul Continental, Cinema Arta și Depozitul de Filme.

Clădirea istorică a hotelului Continental a fost construită în stil eclectic, între anii 1893–1894, sub numele de New York Hotel și a rămas, până în prezent, emblema Clujului interbelic.  Timp de mai bine de jumătate de secol, parterul clădirii funcționa ca punct de întâlnire al intelectualilor, universitarilor și artiștilor în cafeneaua literară și de presă, supranumită  „redacția”. Din punctul central al vieții sociale și culturale a orașului, spațiile clădirii au fost regândite, în 1950, sub schema unui cămin studențesc. Zece ani mai târziu, aceasta a primit numele cunoscut și astăzi de Hotel Continental, când a fost transformat în hotel de lux, funcționând astfel până în anul 2000.

De atunci până în prezent, hotelul a avut doi noi proprietari, Dorel Tamaș, respectiv Ioan Bene. În 2005, când omul de afaceri Dorel Tamaș a cumpărat hotelul Continental prin intermediul companiei Ardeleana din Alba-Iulia, scopul clădirii prevăzut de acesta era un mall. Pe de altă parte, cel din urmă proprietar dorea să păstreze scopul inițial al spațiilor – hotel, cafenea, zonă de evenimente, dar și un club la subsol. Ambele tentative au rămas doar în stadiu de schiță, cei doi ajungând în vizorul DNA, iar clădirea a rămas neatinsă. În prezent, aceasta găzduiește sporadic evenimente muzicale sau ale scenei de artă contemporană.

Soarta Hotelului Continental a fost luată în vizor de doi tineri clujeni, Alexandra Zamfir și Dan Ardelean care, în urmă cu câteva luni, și-au lansat ideea în spațiul virtual, pe pagina de Facebook „Salvăm Conti”, care a strâns 1000 de likeuri și multe vorbe de încurajare. Cei doi pun bazele unui proiect de reabilitare și punere în funcțiune a clădirii, sub nomenclatura „Iubim Conti”, prin conceptul de „hotel cultural”. Prin acest proiect, clădirea ar rămâne la scopul ințial – un spațiu de desfășurare al artiștilor, cu posibilitatea de a oferi cazare. În acest moment, infrastructura fostului hotel nu întâlnește standardele hoteliere din zilele de astăzi, acesta fiind conceput după specificul anilor 1890.

„Conceptul de hotel cultural înseamnă o casă a artiștilor, un loc de tranzit. Prin acest concept, nu schimbăm destinația clădirii, el rămâne hotel. Hotelul cultural este un loc în care poți în același timp să stai cazat, în camere comune și să participi la workshopuri, ateliere, evenimente”, spune Dan Ardelean.

Planul celor doi, pe termen lung, este de a transforma clădirea într-o „casă de protecție a artiștilor – un loc asemănător cu Fabrica de Pensule, dar diferența ar fi aceea că noi nu percepem taxă pentru artistul care vine să practice, să presteze în respectiva instituție. Artiștii, dacă vor, ulterior, să organizeze un eveniment, dau un procent din încasări care să revină renovării și amenajării spațiului,” povstește Alexandra Zamfir.

Primul pas al aceste inițiative este un eveniment finanțat prin crowdfunding, care speră să aducă proiectul mai aproape de oamenii interesați, asociații și autoritățile locale. „Planul e să-l închiriem în august, dar mai întâi pornim campania de strângere de fonduri. Campania are ca scop promovarea ideii noastre: evenimentul pe care noi îl vom susține în august va fi un eveniment  pe bază de donații, nimeni nu va plăti intrare, dar pentru fiecare proiect, atelier, oamenii vor trebui să facă o donație minimală, de câțiva lei. Banii strânși sunt plănuiți pentru următorul pas al proiectului. Până la sfârșitul lui iunie vom lansa proiectul pe Kickstarter. Proiectul va fi făcut în colaborare cu Antrec Ilfov, care ne susține. Evenimentul va reprezenta momentul în care noi vom ști exact câți oameni doresc să se implice în proiect,” a conchis Alexandra.

arta1

Fațada cinematografului Arta.

Deschis în anul 1913 în cadrul impozantei Case Sebestyen de pe Strada Universității sub numele de Cinema Select, Arta era la vremea închiderii sale cel mai longeviv cinematograf al țării, acesta funcționând neîntrerupt vreme de 99 de ani. Naționalizat în 1948 de către autoritățile comuniste și revendicat în 2010 de către moștenitorii lui David Sebestyen (antreprenorul sub numele căruia a fost construit palatul), cinemaul a continuat să funcționeze în rețeaua națională de cinematografe. Cu toate acestea, un conflict între noii proprietari și compania de stat RomâniaFilm pe tema spațiului de birouri a dus la închiderea sa pe termen nedeterminat, în data de 17 februarie 2012.

După 3 ani în care a funcționat doar pe timpul festivalului de film TIFF, Arta va prinde din nou viață grație unui proiect ambițios al Asociației Studenților Arhitecți, cu sprijinul familiei Sebestyen și al platformei Common Cluj. Redeschizându-se cu ocazia Zilelor Arhitecturii 2015, studenții au propus transformarea sălii într-un centru cultural alternativ, cu un design interior modern al holului care să se plieze pe arhitectura tip Jugendstil a clădirii. Ei propun extinderea scenei, modernizarea sălii și a echipamentului cu care este dotată și crearea unei cafenele și a unui spațiu de expoziție și dezbatere în hol. Cât despre sala de cinematograf, aceasta pare ca va găzdui nu doar proiecții de film, ci și conferințe, concerte și alte evenimente culturale, precum un workshop de arhitectură destinat copiilor din școlile primare, copiilor cu dizabilități și a celor din orfelinate.

Arina Timiș, unul din coordonatorii Centrului de Arhitectură din cadrul ZA2015 ne-a povestit pe larg despre această inițiativă. Dorind să continue ceea ce au pornit în anul 2013 cu Casa Boema, studenții arhitecți din Cluj au dorit să „personalizeze” un cunoscut spațiu din centrul istoric al orașului care să dispună de o capacitate mare. „Stând la o cafea peste drum de Cinema Arta și discutând toate astea, ne-a venit ideea de a redeschide cinematograful Arta,” ne povestește aceasta. „Am realizat un plan al proiectului cu tot ce am dori să facem în spațiul respectiv, de la activități temporare la activități permanente, pentru a avea un argument bun sau un punct de început în fața proprietarului.” Monica Sebestyen a fost foarte deschisă la propunerea lor, ideea mulându-se pe dorința ei de a păstra identitatea culturală a Cinemaului. Implementarea proiectului a fost posibilă cu suportul financiar oferit de către sponsorii ZA2015, dar și prin munca de voluntariat a „câtorva studenți minunați, cu care am lucrat zi și noapte pentru a ajunge la finalizarea proiectului propus.”

Arina vede Adaptive Reuse drept o mișcare foarte interesantă și benefică, mai ales pentru Cluj. „Orașul are o multitudine de locuri de acest tip, care așteaptă să fie descoperite. Nu cred că e nevoie să tot construim  și să căutăm ceva nou, când avem atâtea spații nefolosite  care pot fi schimbate și readuse la viață prin niște proiecte îndrăznețe. Iar faptul de a reutiliza astfel de spații ”moarte” în folosul comunității și al publicului larg și de a reda ceva ”pierdut” înapoi, e un lucru minunat. Experiența prin care am trecut cu Cinematograful Arta mi-a dovedit asta pe deplin. Cred și sper că vor fi si alte spații de genul acesta. Sunt o mulțime de astfel de locuri aici,  tot se găsește cineva să se gândească la reutilizarea acestora, sunt sigură.”

Depozitul de Filme este un fost spațiu al companiei RomâniaFilm, în care erau transportate pelicule de film care urmau să fie redistribuite în circa 150 de cinematografe din toată Transilvania în timpul perioadei comuniste. După Revoluție, din cele 450 de săli de cinema existente la începutul anilor 90 au rămas în prezent mai puțin de 30, astfel încât utilitatea Depozitului de Filme a scăzut odată cu numărul sălilor active. Punctul de lucru de pe Strada Maiakovski a fost desființat în 2004, iar angajații săi au fost disponibilizați. În cei zece ani în care Depozitul a fost lăsat în paragină, acesta a fost folosit drept squat și vandalizat, devenind un spațiu insalubru și deteriorat. Cu toate acestea, peliculele rămase în interiorul clădirii au fost desfășurate de către vizitatorii acesteia, astfel creându-se un peisaj unic și pitoresc: o plimbare prin Depozit presupunea să umbli printr-un morman de peliculă care ajungea uneori până la jumătatea gambei, în curtea din spate atârnând kilometri întregi de film de crengile copacilor, asemeni unor liane ilustrate. În fața sa se crease chiar un morman de peliculă înalt de peste un metru, în care amatorii se aruncau de pe acoperișul casei.

Cea de-a treisprezecea ediție TIFF a adus cu sine proiectul „Salvează Marele Ecran!” care, printre altele, a realizat o campanie de strângere de fonduri pentru a putea reabilita și salubriza Depozitul de Filme, cu scopul de a îl transforma în primul muzeu al cinematografiei românești. Un proiect care încă se află în curs de dezvoltare după finanțarea cu succes prin intermediul unei campanii de crowdfunding, Depozitul s-a redeschis parțial pe 21 octombrie 2014, cu un eveniment în aer liber care a adus cu sine nu doar concerte și jucarea unei piese de teatru a colectivului de la Reactor, ci și un Q&A inedit cu cinci foste angajate ale depozitului, care au depănat amintiri din perioada în care acestea au lucrat acolo.

Adaptive reuse: o soluție de viitor

Acestea sunt doar câteva din cele mai pregnante exemple de folosire a Adaptive Reuse din Cluj-Napoca, tehnica fiind din ce în ce mai populară pe plan local. În afara sferei culturale, mai există un ansamblu rezidenţial în locul fostei Fabrici de Porţelan, dar şi un atelier de design şi tâmplărie în incinta celei de Jucării, Atelier Comun; există zvonuri privind o viitoare reconversie a Cinematografului Favorit.

În timp, comunitatea din Cluj a beneficiat de o multitudine de asemenea proiecte, înaintate în marea lor majoritate de către grupuri mai mult sau mai puţin formale de tineri, acestea crescând în număr de la an la an. Astfel, din ce în ce mai multe spații abandonate ale orașului vor redeveni funcționale și viabile din punct de vedere economic, iar spațiile verzi încă neocupate din Cluj nu se vor mai afla în pericol de dispariție.  Așadar, Adaptive Reuse este, poate, una din cele mai bune soluții pentru sustenabilitatea zonelor mai vechi ale orașului, conservând simultan atât ansamblul său arhitectural, cât și natura înconjurătoare.

flacara-8

Interiorul unui atelier în incinta fabricii Flacăra, 2014.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/05/cum-schimba-adaptive-reuse-fata-clujului/
Twitter

3 thoughts on “Cum schimbă Adaptive Reuse fața Clujului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *