Reprezentație de gală cu „Aida”, la 95 de ani de la deschiderea Operei Naționale Române din Cluj

bo2011_06

Opera Națională Română din Cluj-Napoca va sărbători împlirea a 95 de ani de la deschiderea porților sale printr-o reprezentație extraordinară a spectacolului Aida. Evenimentul va avea loc duminică, 17 mai, începând cu ora 18:30. Opera din Cluj s-a deschis pe data de  18 septembrie 1919, iar inaugurarea ei oficială a avut loc pe data de 25 mai 1920, prin printr-o punere în scenă a aceleiași opere.

Vor urca pe scenă soliști ai Operei din Cluj – mezzosoprana Andrada Ioana Roșu, tenorul Hector Lopez, Simonfil Sandor și Corina Păștean, acompaniați de Corpul de balet și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca –  dar și invitați de renume internațional (soprana Radostina Nikolaeva, de la Opera din Sofia, baritonul Ionuț Pascu, basul Adrian Sâmpetrean și dirijorul invitat Gabriel Bebeșelea. De asemenea, evenimentul se va bucura de prezența unor personalități marcante, care au făcut istorie pe scena instituției: Angela Nemeș, Georgeta Orlovski, Niculina Mirea, Marcela Ciobanu, Vasile Bărbieru, Gheorghe Victor Dumănescu, Mircea Moisa, Petre Sbârcea, Ion Lazăr, Emil Maxim, Tiberiu Răzor, Titus Pauliuc.

În conferința care a anunțat reprezentația de gală din 17 mai au luat cuvântul artiști care și-au desfășurat activitatea în cadrul Operei Naționale timp de mulți ani. Vasile Bărbieru, bariton, a fost până acum 35 de ani solist al Operei din Cluj. Timp de 40 de ani a lucrat în această instituție, având un repertoriu de peste 80 de spectacole. El își amintește cum, împreună cu alți colegi, trebuiau să ducă, după repetiții, „40-50 de roabe cu cărămizi, cu ciment, cu ce trebuia” pentru a ajuta la construirea anexei din care fac parte Sala Caragiale, Sala de balet, Sala mică. Basul Mircea Moisa afirmă că „Eu sunt în operă din tinerețe. De pe la 20 de ani. Aici mi-am găsit soția și aici mi-am crescut copiii.” Gheorghe Dumănescu a subliniat importanța restaurării clădirii care adăpostește Teatrul și Opera Națională, însă „noi admirăm această veche colibă a noastră”.

Prima instituție lirică a țării a însumat peste 200 de titluri de operă, operete și balete din repertoriul universal, la care se adaugă  40 de creații românești, dintre care multe au fost prezentate în premieră la Cluj, precum Oedip de George Enescu sau Meșterul Manole de Sigismund Toduță. De asemenea, în cadrul teatrului liric clujean au crescut numeroși artiști de renume internațional: Angela Gheorghiu, Carmen Oprișanu, Mihai Zamfir.

Aida lui Verdi este reprezentativă pentru Opera Națională Cluj-Napoca. În cadrul proiectului Opera pentru Cetate, această operă s-a organizat în aer liber, în Piața Unirii, pe data de 5 iulie 2014. Astfel de evenimente vor mai avea loc prin premiera altor opere, în vederea implicării tinerilor și comunității în consolidarea titlului Cluj – Capitala Culturală a Tineretului 2015, dar și al obținerii tilului de Capitală Culturală Europeană 2021. Clujul este singurul oraș din Europa care are două opere de două limbi diferite.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/05/reprezentatie-de-gala-cu-aida-la-95-de-ani-de-la-deschiderea-operei-nationale-romane-din-cluj/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *