Workshop pe tema „Tehnici profesioniste de comunicare cu media” la FSPAC

Workshop-ul „Tehnici profesioniste de comunicare cu media” a avut loc luni, 18 mai, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC). 

11254062_977550468956888_7783768722173880511_nModerat de Lect. univ. dr. Cristina Nistor, evenimentul a adus, în fața celor prezenți, invitați speciali din media, precum Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei municipiului Cluj-Napoca; Lect.univ.dr. Laura Irimieș, director adj. Direcția de Comunicare și Relații Publice a Universității „Babeș-Bolyai”; Pr. Dr. Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului; Lucian Muntean, jurnalist PRO TV Cluj; Paul Niculescu, director editorial la Monitorul de Cluj; Cristian Ursu, medic coordonator SMURD Cluj și, nu în ultimul rând, coordonatorul Centrului Europe Direct Transilvania de Nord, Lia Valendorfean.

Invitații le-au vorbit studenților și profesorilor prezenți la eveniment despre noile metode de comunicare apărute odată cu dezvoltarea spațiului online, despre cum anume s-au adaptat instituțiile pe care aceștia le reprezintă la aceste noi metode, dar și despre experiența sau legătura pe care au avut-o cu presa de-a lungul carierelor de comunicatori.

Deschiderea evenimentului a fost făcută de Prof. dr. Elena Abrudan, directorul Departamentului de Jurnalism al FSPAC, care le-a spus studenților că au ocazia de a afla „lucruri interesante și foarte folositoare din experiența pe care invitații o au datorită vechimii în media”.

În continuare, moderatorul workshop-ului, Lect. univ. dr. Cristina Nistor a preluat cuvântul, spunându-le studenților că „aceasta este încă o încercare a departamentului nostru de a vă pune în contact cu oamenii care sunt zilnic în contact cu presa, care au o experiență în acest domeniu și care ne pot explica cel mai bine cum se derulează astăzi lucrurile”. Scopul workshop-ului este acela de a „învăța cum anume trebuie să ne comportăm atunci când noi suntem emitenții mesajelor sau a comunicatelor către presă, dar fără să uităm faptul că destinatarul final al mesajului transmis este publicul larg”, a mai precizat lect.univ.dr. Cristina Nistor.

Temele generale ale workshop-ului au fost legate de noile tendințe, strategii și metode de comunicare cu media în spațiul online și, în egală măsură, specificul strategiilor de comunicare ale fiecărei instituții în parte, ale fiecărui reprezentant al instituțiilor prezent la workshop.

„În trecut, nu exista presiunea „update-ului”. Acum, poate să vină un update chiar și la ora 1.00, pentru că publicul e acolo și dă refresh la pagină”, a mai explicat moderatorul Cristina Nistor.

Lect. univ. dr. Laura Irimieș, director adj. al Direcției de Comunicare și Relații Publice a Universității „Babeș-Bolyai”, „a schimbat macazul, trecând de la administrație publică centrală și locală spre partea de comunicare și relații publice”, ne spune Lect. univ. dr. Cristina Nistor. Totodată, Laura Irimieș își amintește că „macazul a fost schimbat nu doar o dată, ci de două ori, cât se poate de radical: odată când am trecut din presă în partea de PR și a doua oară în momentul în care am trecut de la administrație publică spre zona de comunicare, domenii cât se poate de opuse, oarecum, din punct de vedere al comunicării”. Directorul adj. al Direcției de Comunicare și Relații Publice a UBB le-a mai spus celor prezenți la eveniment că atunci când activa domeniul administrației publice în calitate de comunicator, ideea de comunicare online era mult mai puțin prezentă, motiv pentru care i s-a părut mult mai simplu: „trimiteai comunicate de presă, informai jurnaliștii, îi chemai la evenimente și discutai cu ei, însă acum mesajele, în principal cele online, trebuie să fie structurate și țintite direct către cei cărora se adresează – mă refer aici la comunicarea din social media, care înseamnă acum, în special, Facebook Ads sau Google Ads. Acum, informația trebuie structurată și transmisă publicului, iar noi speram ca această să ajungă cât de puțin filtrată și ușor de digerat la oameni”.

Pornind de la tema „comunicarea cu media în spațiul online”, coordonatorul Centrului Europe Direct Transilvania de Nord, Lia Valendorfean, a dorit să menționeze, „din perspectiva comunicării europene”, faptul că „ceea ce face acum domnul Iohannis se întâmplă de mult timp la nivelul Comisiei Europene: comisarii europeni au bloguri, comunică pe Facebook sau pe alte rețele de socializare de foarte multă vreme, deputații europeni și instituțiile europene la fel, deci chiar dacă pare că ceea ce se întâmplă acum la noi este o noutate, se practică de foarte multă vreme în Europa și cred că e foarte bine că se întâmplă așa”.

Pr. Dr. Bogdan Ivanov, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului cu o experiență de peste 12 ani în această funcție, afirmă că atunci când instituția pe care o reprezintă remite comunicate de presă, încearcă să transmită mesajul „sub o formă cât mai atractivă” încercând să-l facă cât mai accesibil datorită „acestei provocări de a gândi totul din perspectiva noului factor al comunicării, care este Internetul”. Acesta consideră că este necesar să „reînvățăm stilul scurt de comunicare pentru că, oricât de încărcat ar fi un mesaj, nu cantitatea acestuia contribuie, ci calitatea, felul în care transmiți mesajul”.

Toți invitații speciali ai evenimentului găzduit de către Departamentul de Jurnalism al FSPAC UBB au recunoscut că este destul de dificil să transmiți un mesaj în mediul online, mai ales atunci când acesta este transmis prin intermediul presei – care poate să îngreuneze anumite situații sau, de multe ori, nu oferă informațiile corecte și complete, punând într-o lumină proastă imaginea anumitor instituții sau persoane. Din perspectiva presei, care a fost prezentă la acest eveniment prin intermediul celor doi jurnaliști, Lucian Muntean de la PRO TV Cluj și Paul Niculescu de la Monitorul de Cluj, instituțiilor media nu le este permisă întotdeauna informarea, nu este lăsată să își facă treaba așa cum ar trebui sau nu se dorește comunicarea cu ea. Prin urmare, nevoia de a oferi publicului informațiile cunoscute până la un anumit moment primează – urmând ca ulterior, dacă cineva dorește să adauge ceva, să se recurgă la updatarea informațiilor, lucru despre care vorbea la începutul workshop-ului moderatorul Cristina Nistor.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/05/workshop-pe-tema-tehnici-profesioniste-de-comunicare-cu-media-la-fspac/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *