Anamaria Beligan și Valeriu Câmpan la FSPAC

Anamaria Beligan, fiica cea mare a cunoscutului actor Radu Beligan, și-a lansat joi, 28 mai, o ediție îmbunătățită a culegerii de nuvele Încă un minut cu Monica Vitti, la Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj-Napoca. 

11358895_994216147285436_989130340_n

Foto: Alexandra Boierean

Cu acest prilej, Anamaria Beligan și partenerul ei de viață, Valeriu Câmpan, le-au făcut o vizită studenților de la Departamentul de Jurnalism al FSPAC. Întâlnirea s-a desfășurat sub coordonarea prof. univ. dr. Ilie Rad. În cadrul acestui eveniment, cei prezenți au avut ocazia de a viziona filmul-eseu Gătaia, realizat de cei doi parteneri în timpul studenției, în anul 1979.

Moderatorul dezbaterii, Anamaria Beligan, le-a făcut o introducere celor prezenți la eveniment: „Era în plină epocă Ceaușescu. Noi eram tineri studenți în anul II la Cinematografie; eu la Regie, Valeriu la imagine. Acest film a fost făcut la Spitalul de Psihiatrie Gătaia, zonă unde studenții nu aveau ce căuta. De fapt, nicio cameră de luat vederi nu avea ce căuta. Noi trebuia, ca studenți la Cinematografie, să prezentăm o societate luminoasă, solară, bucuroasă, nu să pătrundem în asemenea universuri. Am făcut un mic tertip ca să ajungem acolo, Valeriu vroia foarte mult să facem acest film. Spitalul de Psihiatrie Gătaia nici măcar nu se afla pe hartă, era o zonă despre care nu se vorbea, dar existau multe zvonuri despre acest spital, cum că ar fi fost anumite persoane nesimpatizate de regim internate acolo sau că ar fi existat situații în care oameni de cultură, sub pretextul că se tratau psihiatric, de fapt își luau puțin liber ca să creeze în liniște, fără să-i bată nimeni la cap. Probabil că cel mai celebru caz este cel al formației Phoenix, care și-a compus un album acolo”.

1509871_10205317689213555_4930329001640692300_n

Realizatorii filmului au mărturisit că intenția lor nu era să facă un documentar despre Gătaia, ci că și-au dorit să facă un film-metaforă despre societatea de atunci, despre cum anume funcționau, în acele vremuri, spitalele de psihiatrie din România. „Era un spital de nebuni care nu figura pe nici o hartă, se afla în mijlocul unei păduri și era înconjurat de sârmă ghimpată. Directorul spitalului, un om flamboaiant de altfel, era o mână de fier și îi plăcea foarte mult să vâneze. Prin urmare, o insulă de nebuni înconjurați de sârmă ghimpată, sub ochii unui tovarăș puternic – era o metaforă a societății noastre”.

Întrebați care au fost consecințele, dacă au avut de suferit după vizionarea filmului de către profesorii din facultate, Anamaria Beligan le-a răspuns studenților: „După examen, Valeriu a luat nota 10 pentru imagine – vă spun că pe atunci se filma pe 16mm, nu exista tehnică digitală, iar eu am fost foarte tare muștruluită de tovarășul rector. Ceea ce ați văzut filmat pe culoarele spitalului a fost făcut fără vreaun steadicam, pentru că pe atunci nu exista tehnică digitală”.

photo

În fotografie: Anamaria Beligan la Spitalul de Psihiatrie Gătaia, 1979

Arhivă personală

După vizionarea filmului, realizatorii documentarului au răspuns întrebărilor adresate de către studenți, încercând să le explice acestora care au fost condițiile vremurile respective, cum anume au reușit să filmeze în acel loc, dar și care au fost posibilitățile tehnologice.

„Nu am vrut să excludem elementul uman din acest documentar. Aș fi vrut să fie un time-lapse, dar nu s-a putut face, nu aveam tehnologia necesară. Drept concept al filmului, pe trei sferturi a fost deliberat filmat la fel cum se prezentau, pe vremea aceea, la Telejurnale, realizările societății multilateral dezvoltate – cum făceau oamenii muncii treburile; era această muncă manuală, simplă. Practic, pentru operatori era foarte dificil, mai ales fiind student în anul II, când vrei să dovedești că ești foarte bun sau că e ceva interesant să filmezi exact cum se dă la televizor”, afirmă Valeriu Câmpan.

photo1-300x225

În fotografie: Valeriu Câmpan la Spitalul de Psihiatrie Gătaia, 1979

Arhivă personală

Întrebați care este impresia pe care le-o lasă astăzi filmul, cum se simt atunci când îl revăd și dacă li se pare că ceva s-a schimbat de atunci, cei doi au răspuns: „Noi suntem familiarizați cu aceste imagini pentru că le-am creat. Noi am filmat o primă secvență ca la Telejurnal, după care am încercat să surprindem nebunia, iar în ultima parte din nou fețele oamenilor. Dacă observați, totul este roată, toți fac lucruri rotative. E vorba de un fel de ciclu al istoriei, care nu merge nicăieri. Nu știu dacă s-a schimbat sau nu ceva, dumneavoastră să-mi spuneți. În lume se întâmplă și lucruri bune, și rele, dar până la urmă e un fel de roată. Dacă ați găsit anumite corespondențe cu lumea de azi, cu atât mai bine, înseamnă că ceva rămâne din acest filmuleț”, a afirmat Anamaria Beligan, care s-a ocupat de regia acestui film.

O altă curiozitate a studenților a fost legată de reacțiile bolnavilor în momentul în care sesizau că sunt filmați. Realizatorii le-au spus studenților că „Ei se lăsau filmați, pentru că directorul ne-a dat voie să facem asta. Acolo era o societate la fel ca și cea în care trăim. Dacă de sus se permite ceva, atunci porțile sunt deschise. Tovarășul director credea că noi facem un film de reclamă, deci șocul lui când a văzut filmul a fost total”.

Cei doi realizatori ai filmului Gătaia le-au explicat studenților cum au reușit să primească aprobarea din partea profesorilor din facultate pentru a filma acolo. „Tema la clasă era portretul unui inventator. Era o chestie foarte luminoasă, pentru că noi, la Cinematografie, trebuie să formăm conștiințe și tot ceea ce produceam ca mesaj artistic trebuia să fie ceva luminos, ceva pozitiv, care să reflecte mersul înainte al societății socialiste multilateral dezvoltate. Valeriu mă tot bătea la cap să facem un film cu Gătaia, el venind din Arad și fiind familiarizat cu lumea perversă care folosea atelierele de creație Gătaia. Atât m-a bătut la cap, încât mi-am folosit feminina putere de subversiune și convingere și am venit cu un tertip. Ne-am gândit de ce ne putem lega ca să spunem că există și aici un inovator, moment în care am zis – ergoterapia, pentru că director spitalului era cel care introdusese ergoterapia în România. Atunci i-am spus tovarășului rector că vrem să facem un film la un spital de psihiatrie în județul Timiș, unde profesorul Radu R. a pus în practică pentru prima oară în România tratamentul prin muncă și a obținut succese internaționale. Nu a fost prea atent, a pus parafa și noi am mers la Gătaia”.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/06/anamaria-beligan-si-valeriu-campan-la-fspac-2/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *