park_people

Sursa: iamtonyang.com

Atunci când vremea este frumoasă, îţi oferă multe posibilităţi de a a-ţi petrece timpul liber. Cel mai adesea alegem o plimbare în aer liber. Însă pericolul ne pândeşte la orice pas şi riscăm să fim victimele căpuşelor în această perioadă.
Căpuşele trăiesc în zone cu iarbă înaltă şi sunt mai active pe timp de vară. Acestea au dimensiuni diverse, de multe ori fiind foarte mici, greu de observat. Ele nu sunt periculoase doar pentru om, ci pot folosi drept gazde si animalele de companie, cum ar fi câinii.

La Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca sunt cazuri zilnice de căpuşe la om. S-a ajuns la un număr mediu de 20 de cazuri pe zi, conform asistenţilor medicali de la departamentul de Urgenţe al spitalului. Pacienţii se plâng de roşeaţă la nivelul pielii care creşte de la o zi la alta, în diferite zone ale corpului. Cei mai mulţi dintre ei declară că au luat parazitul după o zi petrecută la picnic, în parc. Odată muşcaţi de căpuşă, pacienţii se aleg cu aceasta sub piele, de unde se insecta cu sânge. Mușcătura nu este dureroasă, din moment ce mulţi nu ştiu că au căpuşă până în momentul în care au mâncărimi în zona respectivă.

Doamna  Marinela Perhinski, în vârstă de 53 de ani, a ajuns în cursul zilei de luni la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase pentru a scăpa de o căpusă ascunsă în zona mâinii drepte. Dupa două ore de aşteptare, aceasta a primit parazitul intrus intr-un recipient mic pentru a fi dus la laborator pentru analize, să se asigure că nu este purtătoare de bacterii. În cursul zilei de marţi, aceasta a revenit la urgenţe, deoarece a constat că mai avea o căpuşă în zona abdomenului. Femeia nu ştie de unde a putut lua căpuşa, din moment ce nu a ieşit la iarbă verde şi nici nu a simţit exact când a intrat sub piele.

Un alt domn din Cluj, în vârstă de 32 de ani, a ajuns la spital dupa ce a observat o umflătură mică la nivelul pieptului. Acesta a reuşit să scoată căpuşa de sub piele la scurt timp după mușcătură. Bărbatul spune că cel mai probabil a luat căpuşa din Parcul Central din Cluj-Napoca, în timp ce se afla la jogging. “Sunt mulţi pacienţi care încearcă să scoată căpuşa acasă, dar acest lucru este foarte periculos. De cele mai multe ori, capul parazitului rămâne sub piele şi continuă să extragă sânge, iar riscul de infecţie este mai ridicat”, conform medicului de urgenţă de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Medicii recomandă consultul de specialitate pentru a preveni orice alte cauze de infecţie.

25
Sursa thewoman.net

Aceşti paraziţi pot fi purtători ai unei bacterii care provoacă boala Lyme, o afecţiune destul de periculoasă. Această boală nu poate fi depistată imediat după muşcătura unei capuşe. După ce medicul specialist scoate insecta, aceasta se duce la laborator pentru teste, în urma cărora se va determina clar dacă este sau nu purtătoare de bacterie. Dacă pacientul are boala Lyme, poate fi tratat cu antibiotice pentru o anumită perioadă de timp. Însă, netratarea acesteia poate cauza complicaţii grave, ce variază de la probleme cardiace, musculo-scheletare şi până la tulburări neurologice.

Lyme mai este cunoscută şi sub numele de “boala celor 1000 de fețe”, datorită faptului că mimează simptomele altor boli şi se manifestă diferit de la un pacient la altul.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.