Îl aveți acum pe Flick, la distanță de un click!

flick

Sebastian Andrei Filcea (Flick) a absolvit cursurile Academiei de Studii Economice din București. După asta, a fost contabil timp de 2 ani. A lăsat numerele în favoarea literelor și a ajuns la ZU TV și Radio. Domnul Rimă scrie poezii, versuri personalizate, dar și scenarii.

Ce doreai să devii când erai mic?

Eu, atunci când eram mic,

Adică acum mulți ani,

Nu visam s-ajung nimic.

Orice, numai să fac bani. 🙂

Când ai simțit dragostea pentru poezie?

Încă de prin generală

Așezam cuvinte-n rime

Într-o formă mai banală,

Nu ceva “la înălțime”.

În trecut ai fost contabil. Cum a fost această experiență?

Așa e, am fost contabil

În Pipera vreo doi ani,

Nu mă simțeam formidabil

Și nu prea făceam nici bani.

Ce simte Domnul Rimă atunci când scrie pentru fani?

Sunt mulți ce mă urmăresc,

Mulți mi se declară “fani”,

Le scriu pentru că iubesc

Poezia… Nu pe bani.

Când va apărea volumul tău de poezie?

Mâna nu poate să-mi doarmă,

Scrie zilnic poezii,

Iar volumul meu, în toamnă,

Va ajunge-n librării.

Ce ai alege între televiziune și radio?

Chiar mă gândeam într-o seară.

De-ar fi să aleg vreodată,

TV-ul poate să moară.

Radioul?… Niciodată!

Ce ar trebui să știe o persoană care dorește să lucreze alături de tine?

Orice-ar fi, fiți “VOI” mereu,

Nici eu nu sunt Eminescu,

Dar pot fi cine vreau eu

Doar lângă Răzvan Popescu.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/06/il-aveti-acum-pe-flick-la-distanta-de-un-click/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *