Un interviu cu omul care nu poate sta prea mult pe canapea: Mihnea Prundeanu

Mihnea Prundeanu este unul dintre oamenii care iubesc ceea ce fac. Chemarea muntelui l-a transformat în ghid montan și un om pasionat de alpinism, fiind în același timp vicepreședintele Clubului Alpin Român, filiala universitară Cluj. Nu concepe o viață doar de oraș sau oriunde altundeva departe de natură.

CaptureMIHNEA 1

Când ai mers pentru prima dată pe munte?

Prima dată am mers pe munte când eram mic, cu părinții. Cred că eram în generală când am făcut excursii cu părinții mei. Am plecat cu cortul și am făcut câteva trasee de drumeție în Munții Parâng.

Acolo ți-ai descoperit pasiunea pentru sporturile montane?

Pasiunea am descoperit-o puțin mai târziu, când am ajuns la facultate și m-am înscris, chiar în primul an, în Clubul Alpin Român. Acolo am participat la câteva tabere de alpinism care mi-au plăcut foarte mult și mi-am dat seama că pot vedea natura sau muntele și dintr-o altă perspectivă, de pe un perete sau de pe o creastă înaltă.

Practici și alte sporturi, înafară de alpinism?

Mihnea: Practic și drumeția, escalada pe gheață, schiul alpin, schiul de tură, din când în când alergare montană și, mai rar, mountain biking-ul.

Care este tehnica de cățărare?

Principiile cățărării pe stâncă sunt destul de simple. Echilibrul îl găsești în trei puncte de sprijin: o mână și două picioare sau două mâini și un picior. Al patrulea punct (mâna sau piciorul) caută mereu un plasament, o priză. Pe traseele mai grele, mai dificile, acest principiu nu mai este valabil, acolo intervine și latura atletică, pentru că pur și simplu stai acolo și atârni într-un braț sau în câteva degete, încercând sa avansezi. Odată cu dificultatea ar trebui să crească și pregătirea fizică a cățărătorului, dar și cea mentală.

Crezi că oricine poate să se cațere sau e nevoie de anumite atuuri pentru a face asta?

Eu cred că toată lumea o poate face. Contează foarte mult unde începi și cu cine, cu ce parteneri, contează foarte mult anturajul pentru că, dacă înveți de la cine trebuie, înveți să abordezi sportul acesta într-un mod pozitiv, fără să te sperii. Dacă la început îți spune lumea că există riscul să mori, este descurajant.

De ce echipament este nevoie pentru escalada pe stâncă?

Pentru noi, cățărătorii, un echipament elementar cu care să poți începe urcarea pe stâncă este alcătuit din ham, papuceii sau espadrilele de cățărat, două-trei carabe cu filet, un dispozitiv de filare și câteva bucle, undeva la 10-15, depinde de traseu.

mihnea2

Dar echipa, cât de mult depinde un alpinist de ea?

După părerea mea e nevoie de o echipă. Sunt puțini alpiniști care se cațără solitari sau fără să fie asigurați în perete, dar sportul acesta se practică de obicei în doi, pentru că ai nevoie de un partener care să te asigure de jos.

Cât de importantă e încrederea în acesta?

Este foarte important să ai încredere în partenerul tău și este important ca și el să aibă cunoștințele necesare pentru a te asigura și trebuie să conștientizeze importanța asigurării. De obicei, când te cațări cu oameni cu care nu te-ai mai cățărat până în acel moment și nu știi sigur câtă experiență au în a asigura, ești mai nesigur pe tine și poate nici traseele mai grele nu îți ies tocmai din această cauză.

Cum se stabilește dificultatea unei cățărări?

Gradul de dificultate depinde de înclinația peretelui; cu cât acesta este mai vertical, cu atât vei depune mai mult efort fizic, cu cât prizele de care te prinzi sunt mai mici, cu atât trebuie să fii mai antrenat sau să ai degetele mai obișnuite, ca să îți poți susține greutatea corpului pe prize atât de mici. Dificultatea  e foarte mare și unde pereții sunt surplombanți sau chiar ajung ca un tavan, iar acolo nu doar mâinile trebuie să fie antrenate, ci absolut fiecare mușchi.

Ce factori de risc există când te supui la așa ceva?

În escalada sportivă factorii sunt mult diminuați față de alpinism, pentru că acestea sunt amenajate, protejate cu ancore mecanice, amplasate cu bormașina. Dacă roca este solidă, ele țin 2 tone, nu avem posibilitatea să le scoatem afară în timpul unei căderi. Alte riscuri ar mai fi accidentările, întinderile musculare, o vânătaie sau o julitură, nimic mai grav de atât. În schimb, în alpinism, lucrurile stau un pic diferit, sunt foarte multe pericole obiective care intră în joc. Trebuie să ții cont de vreme, de condiția peretelui, de zăpadă, de gheaț[, de asigurările pe care tu lei pui. În alpinism nu prea găsești asigurări deja montate în perete.

Povestește-mi puțin despre expedițiile tale. Ce înălțimi ai atins până acum?

Am fost în mai multe expediții pe munte, am urcat pe munți la altitudini mari. Am fost în Asia, în America de Sud, am făcut mai multe ascensiuni în Europa. Cel mai mare vârf pe care l-am urcat până acum este vârful Khan Tengri (7.010 m), din Munții Thien Shan din Asia Centrală.

Ai o expediție preferată?

Mihnea: Mi-e greu să spun că am o experiență preferată pe munte. Fiecare munte, fiecare expediție a avut ceva aparte, ceva deosebit. Nu contează neapărat cât de înalt este muntele, contează echipa, oamenii de la baza muntelui, experiențele, vremea. Sunt foarte mulți factori care mi-ar influența decizia. Caut în continuare să merg în expediții cât mai diferite, să le schimb pe cele pe care le-am avut până acum.

mihnea

Cum faci față fricii?

Mihnea: Când ajungi la baza unui munte, negociezi foarte mult ruta pe care mergi și evaluezi factorii de risc. Au existat și expediții unde pericolul obiectiv a fost puțin mai mare. Nu sunt munți mai periculoși decât alții, ci o abordare sau ascensiune poate fi mai periculoasă decât alta.

Care sunt lucrurile pe care ții să le faci în această viață?

Mi-ar plăcea ca în viitor să pot să merg în continuare pe munți, să urc pe pereți mai tehnici, creste pe care nu a mai fost nimeni… E destul de greu să spun un obiectiv foarte clar, dar îmi plac atitudinile mari, îmi place mult iarna și acolo unde terenul îți impune experiență.

Care crezi că este legătura dintre om și munte?

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost atrași de munți pentru că erau locuri mai greu accesibile. Primii care au urcat Mont Blanc-ul și cei care, practic, au creat alpinismul, au urcat acolo din simplă curiozitate, să vadă ce e mai sus decât pășunile alpine. De atunci, oamenii au avut și o altfel de abordare față de munte, pe lângă aceea de a-l exploata, abordare care în zilele noastre a ajuns să fie turistică sau comercială. În unele locuri cred că acest lucru este benefic, în alte locuri cred că s-a ajuns la un nivel un pic exagerat și că turismul se face excesiv, fără să se țină cont de unde s-a plecat. Există, bineînțeles, și o legătură spirituală între om și munte. Multe comunități au atribuit munților nume de zeițe sau de zei, lucru întâlnit foarte mult în Asia.

Cum simți tu muntele?

Cum mă simt eu legat de munte cred că e mai greu de explicat, pentru că inițial am fost pasionat să descopăr locuri noi prin păduri, pe dealuri, pe vârfuri… După aceea, am început să descopăr alpinismul prin ochii unui tânăr care a vrut să împingă limitele proprii mai departe, deci e ca un fel de dezvoltare personal[. Cred că pot evolua și la nivel mental, pentru că învăț să iau decizii la fața locului. Sunt experiențe pe care eu nu cred că le-aș fi avut trăind pur și simplu în oraș, mergând în fiecare zi la birou și seara uitându-mă la un film acasă.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/06/un-interviu-cu-omul-care-nu-poate-sta-prea-mult-pe-canapea-mihnea-prundeanu/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *