IMAG1011

Cu toții am avut la un moment dat în viață o pereche de pantofi, teniși sau ghete care ni s-au rupt, însă cei mai mulți renunțăm la acea pereche – de multe ori cu părere de rău – și cumpărăm alta. Alegem să ne cumpărăm una nouă deoarece meseria de pantofar este tot mai puțin profesată. Aceasta necesită concentrare și multă răbdare și nu este una în urma căreia să te îmbogățești. Nu a trebuit să caut mult un pantofar, știam exact poarta la care îl găsesc în Ocna Mureș. Am intrat la Traian Mihai Canta în atelier și m-am bucurat de răcoarea pe care am descoperit-o într-o vară atât de calduroasă. Pantofarul repară o pereche de cizme a unui client care se pregătește din timp pentru iarnă. L-am întrebat de meserie, de tinerețe și mi-a povestit cu mare răbdare fiecare detaliu.

„Am moștenit această meserie de la fratele meu cu 16 ani mai mare, care a murit la 40 de ani. Îmi amintesc că am venit din stadiul de ucenicie și l-am găsit bolnav de cancer. Am plecat cu el la doctori, dar nu i-au mai putut face nimic”, povestește cu lacrimi în ochi meșterul. „Încă de mic stăteam lângă el și îi studiam fiecare mișcare. La 14 ani am fost ultima promoție cu 7 clase, iar în vară am intrat ucenic. În 1965 am început să lucrez la Romarta, în Câmpia Turzii. Pe parcurs, am facut seralul, iar apoi am mers în armată un an. Din armată am revenit la secție, unde mă așteptau. Mai târziu am mers la București, la Centru de creație și proiectare încălțăminte; îmi plăcea să învăț. Un an am mers la școala de maiștri în Iași, iar apoi, mai mult de 10 ani, am fost când șef la centru de creație, când la secția de comandă. La un moment dat eram șef la ambele secții. Acum sunt pensionar, cu un mic atelier de reparații în curte. Am avut ucenici – peste 10 – dar dacă nu îți place nu faci lucru bun. Dacă nu cunoști meseria nu îți iese, trebuie să ai viziune și ochii formați pentru asta.”

A trăit în cercuri selecte, printre profesori și profesioniști, deoarece consideră că „te împrietenești cu profesorii prin muncă. Cu profesorul N. Albuleț, cel care a scris Manualul cizmarului, jucam șah tot mereu. Era un inginer la facultate, inginerul Toma, întotdeauna mă dădea exemplu pentru că vedea că îmi place ce fac și făceam bine. La Iași, una dintre profesoare ne-a permis celor ce știam meserie să o ajutăm în predare; îi făceam schițele geometrice.”

Deși putea să fie subinginer la Beclean, el a renunțat la această slujbă din plăcerea de a face și de a repara papuci. „Pentru mine nu a fost o meserie grea. E grea, dar dacă îți place merge. Ca să fii meseriaș trebuie să știi meseria de la A la Z. Puțini sunt în țară care știu să facă tot, poate îi pot număra pe degete.”

Pe lângă meseria căreia îi este devotat, Mihai are o soție iubitoare și 4 copii pe care a reușit să îi întrețină din slujba lui simplă. Niciodată nu a pus meseria mai presus de familie, deși e trup și suflet pentru aceasta. „E o meserie bună, bănoasă, ne-a adus mult câștig. Am apreciat întotdeauna munca lui; un pic murdară dar de folos. A lucrat într-o unitate și a condus întreaga secție, peste 100 de oameni. Niciodată nu a vrut să renunțe la munca lui; ies din mâna lui lucruri de artă. A fost la examen pentru impiegat de mișcare, l-a luat cu 10, însă el se aștepta să-l sune și, de fapt, notele s-au afișat unde a dat examenul, iar el nu și-a confirmat locul. Nu i-a părut rău că nu a aflat, s-a bucurat că nu a trebuit să își lase meseria. E admirat de cei care îl cunosc pentru că este un om bun. După 43 de ani de căsnicie, nu pot zice nimic rău de el.”, a afirmat soția acestuia.

IMAG1019

De clienți nu duce lipsă. Deși e un oraș micuț, se bucură ca are clienți fideli, care nu renunță ușor la o pereche ruptă de încălțăminte. „Fac cizme de dans de la A la Z, reparații și diferiți papuci pentru oameni cu picioare deformate. Trebuie să știi ortopedia piciorului ca să poți practica cu succes această meserie. Sunt picioare care au diferite scobituri, sunt picioare care sunt plate, trebuie să știi fiecare detaliu. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le știi până să ajungi profesionist, iar 90% din meserie sunt sculele, e important să știi cum să le folosești.”

„Mi-a făcut 2 perechi de botine de la început la sfârșit. Lucrează bine, n-ai ce zice rău de el. E meseriaș, într-un cuvânt.”, afirmă o clientă pe care am întâlnit-o la poarta dânsului.

Toți cei din jurul lui văd în el un om blând, iubitor, care își face meseria cu drag și care își tratează clienții cu respect. „E un om bun, cu suflet mare și cu deosebită pricepere în meseria pe care pe care o face. Foarte calm cu clienții, de câțiva ani stau aici și nu l-am văzut o dată nervos.”, afirmă vecina acestuia.

Deși această meserie necesită multă răbdare și concentrare, Mihai nu are prețuri mari, e conștient că orașul în care locuiește e unul modest și nu le poate cere clienților mai mult de 5 lei pe o talpa lipită. „Nu te îmbogățești din această meserie, dar nici nu mori de foame. Prețurile a trebuit să mi le adaptez la acest oraș, însă în Câmpia Turzii erau duble.”, a mai adăugat pantofarul.

„Am adus odată o pereche la reparat și a lucrat așa de ieftin și bine. De atunci nu am mai schimbat pantofarul. Întotdeauna am știut că la domnul Canta pot apela când vreo pereche de papuci s-a rupt. Ușa e întotdeauna deschisă pentru clienții lui.”, afirmă altă clientă cu mult entuziasm.

Dacă cei mai mulți pantofari sunt pesimiști, Mihai este optimist și crede că această meserie încă mai are o șansă. „Dispar meseriașii. Am avut ucenici, dar dacă nu îți place, nu faci. Dacă nu se face ceva în acest domeniu, va dispărea. Când se va stopa aducerea de afară, atunci vor aparea meseriașii buni.”

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/07/mihai-canta-pantofar-nu-te-imbogatesti-din-aceasta-meserie-dar-nici-nu-mori-de-foame/
Twitter

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.