O companie clujeană oferă burse pentru cursuri intensive de marketing

pantofar2

Cei care îşi doresc  o carieră în marketing sau pur şi simplu doresc să îşi dezolte abilităţile în acest domeniu au posibilitatea de a urma un curs intensiv în care să descopere o gamă variată de informaţii. Cursul este organizat de către Tapptitude, o echipă tânără şi inovatoare din Cluj-Napoca axată pe tehnologiile mobile, în perioada 2-29 noiembrie.

În cele patru săptămâni, organizatorii îşi propun să  le ofere cursanţilor atât informaţii teoretice, cuprinzând o gamă completă de tactici de marketing digital, SEO și Social Media pentru PPC, cât şi activităţi practice, lucru în echipă şi dezbateri.

Organizarea acestui curs este datorată antreprenorului  Gabriel Dombri, care va susţine întreaga activitate. Cu o experienţă în marketing de peste 7 ani în Londra, Dublin, Italia, România şi, în acelaşi timp,  cu o pregătire profesională ca antrenor sau mentor în afaceri și evenimente cum ar fi PODIM în Slovenia, Business Days & 3DS în Cluj-Napoca sau Startcelerate la Londra, Gabriel îi va pregăti pe toţi cursanţii în cele patru săptămâni, oferindu-le un suport benefic spre o carieră în marketing.

După o evoluţie fulminantă/rapidă a tehnologiei în ultimii ani, el consideră că încă este momentul oportun pentru dezvoltare şi implicare, pentru un progres continuu în acest domeniu, având în vedere argumentele pe care le susţine în ceea ce priveşte formarea unei cariere în marketing. Din punctul lui de vedere, tehnologia este cea mai bună arie de inovare, este locul în care poţi să îţi pui în practică abilităţile, poţi să te dezvolţi, să înveţi constant, astfel încât să-ţi câştigi în timp satisfacţia profesională. Tendinţa tinerilor de a se îndrepta tot mai des spre profiluri de marketing este datorată faptului că acest domeniu le oferă şi numeroase locuri de muncă, un ritm constant şi competiţie între companiile internaţionale.

Consideră marketing-ul captivant şi util, în special pentru persoanele tinere. El a observat că în ţări din centrul Europei, precum România, Slovenia, Bulgaria etc. sunt tineri talentaţi, care au minţi strălucite şi deschise în ceea ce privește inovațiile și, în general, descoperirile pentru crearea de produse sau servicii.

Astfel, i-a surâs ideea de a crea acest program de instruire intensivă pentru acei tineri care îşi doresc cu adevărat să înveţe şi să evolueze într-un mediu cu concurenţă benefică.

Acestă iniţiativă face parte din Tapptitude LABS, departamentul de inovare din cadrul companiei, care se axează pe construirea de produse de telefonie mobilă interne, formare şi investiţii în idei promiţătoare din domeniul telefoniei mobile.

Dacă sunteţi interesaţi să vă înscrieţi la acest curs, trebuie să intraţi pe pagina oficială a organizatorilor (https://tapptitude.com/performance-marketing-course-students/ ) şi să completaţi o fişă de înscriere. Pe urmă, veţi fi contactaţi de echipa de organizare pentru a vă prezenta la un interviu de selecţie. Contravaloarea acestor cursuri intensive şi  esenţiale este de 499 de euro, însă se oferă şi patru burse gratuite pentru studenţi sau tineri pasionaţi de acest domeniu. Pentru a beneficia de aceste burse gratuite, trebuie mai întâi să vă înscrieţi şi vă expuneţi motivele principale pentru care vă doriţi o carieră în marketing. Pe urmă, cei care vor fi selectaţi şi vor îndeplini condiţiile de paricipare vor parcurge următoarele etape. Pentru primul stagiu, numărul locurilor disponibile este limitat, în total putând fi înscrise maximum opt persoane.

Cursurile vor fi susţinute în limba engleză şi se vor desfăşura la sediul firmei Tapptitude din Cluj-Napoca, pe Str. Gheorghe Doja, nr. 31-33. Pentru mai multe detalii referitoare la acest curs, puteţi accesa următorul link: https://tapptitude.com/performance-marketing-course-students.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2015/10/o-companie-clujeana-ofera-burse-pentru-cursuri-intensive-de-marketing/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *