Alex Popescu, tirist: „Am renunțat la timpul liber și la vacanțe pentru a mă antrena”

228449_161047013957475_1953668_n

Alexandru Ionuț Popescu a început să practice tirul cu arcul în 2003, la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți din județul Suceava. Sub îndrumarea antrenoarei Roza Deneș, a obținut performanțe deosebite atât la individual cadeți, cât și cu echipa, doborând peste 10 recorduri. În palmaresul său sunt incluse atât titluri naționale, cât și internaționale. Mai multe lucruri despre el și performanțele sale puteți afla din interviul următor.

Ce te-a determinat să practici acest sport?

Eram mic și aveam prea multă energie, voiam să o folosesc într-un mod benefic. Îmi făceam arcuri până să aflu că există în orașul meu o secție de tir cu arcul și că se poate face performanță. I-am rugat pe părinți să se intereseze și așa am început în 2003 tirul cu arcul.

Mai ții minte ce ai învățat la primul antrenament?

Primul antrenament a fost destul de plictisitor. Am învățat poziția corpului și am început cu o sfoară să mimez mișcarea de tragere, doar fixare, ca în antrenamentele ce urmau să fac declanșări. După aproape o lună am tras prima săgeată.

192601_149703008425209_1135533_o

Ce beneficii ți-a adus acest sport?

Foarte multe beneficii, dar, în principal, am devenit mult mai răbdător, calculat, disciplinat și stăpân pe mine. De asemenea am vizitat nenumărate țări din Europa cât și America.

La ce ai renunțat de dragul arcului?

Am renunțat la timpul liber și la vacanțe pentru a mă antrena, a merge la concursuri și în cantonamente, dar mereu a fost o plăcere să fac asta.

Ce sfat le dai tinerilor care doresc să-ți urmeze exemplul şi să practice tirul cu arcul?

Să aibă răbdare, să fie perseverenți, să o facă din placere și rezultatele nu vor întârzia să apară.

279890_182513555144154_655817_o

Acum ești student la drept, în București. Cum combini facultatea cu sportul de performanță?

Este destul de greu, programul e încărcat, dar încerc să fac față atât cerințelor antrenorilor mei, cât și cerințelor de la facultate unde am de învățat foarte mult.

În 2011 ai obținut locul 4 la individual cadeți la Campionatul Mondial de tir cu arcul din Polonia. Cum au fost meciurile eliminatorii de atunci?

Au fost destul de grele. Am întâmpinat adversari din diferite colțuri ale lumii, de la Brazilia până la Japonia. Am avut 3 baraje pe care le-am câștigat, dar în semifinală am avut meci cu Park Seong Cheol, care a luat locul 1 în calificări și, din păcate, am pierdut.

Cum a fost meciul cu Park Seong Cheol, cel care a devenit campion mondial la această categorie?

Meciul a fost dificil, am tras destul de bine, dar nu a fost suficient să îl înfrâng pe el.

După Campionatul Mondial ai fost inclus în lotul olimpic de seniori al României. Cum a fost turneul de calificare?

Turneul de calificare a fost în America, iar competiția foarte grea. Toți sportivii vroiau să obțină un loc la Olimpiadă. Am tras bine, la acea vreme fiind junior, iar această competiție era pentru seniori. Am fost la limită, am pierdut, să spunem așa, la o săgeată. În sportul acesta, uneori la baraj și un milimetru poate să facă diferența între câștigător și pierzător.

Cum a fost întâlnirea cu Principele Radu la Cupa Europei Centrale din 2012?

Atunci a fost pentru a doua oară când mă întâlneam cu Principele Radu. La Oradea am avut ocazia să îi arăt cum se punctează săgețile pe țintă și să îi explic multe alte aspecte despre tirul cu arcul.

Cum merg pregătirile pentru Campionatul European Indoor din Kopek, Slovenia?

Din păcate, anul acesta nu voi participa la Campionatul European Indoor din Koopek pentru că nu am reușit să trag baremele, care au fost destul de ridicate.

Ce înseamnă la ora actuală CSS Rădăuți?

CSS Rădăuți se menține la un nivel ridicat de performanță, ca și până acum. Din acest club fac parte cadeți și juniori clasificați în loturile naționale, care obțin mereu rezultate onorabile peste tot.

Ce obiective ți-ai propus la începutul acestui an?

Pentru anul acesta mi-am propus să merg la Cupa Mondială Outdoor din Antalya. Momentan sunt în sesiune și nu reușesc să îmi fac mereu planul de antrenament așa cum îmi propun, dar în curând termin cu examenele și voi putea să mă antrenez mai mult. Sper să trag baremele pentru această competiție și celelalte ce vor urma în această vară.

Ce profesie va avea arcașul Alex Popescu?

Cu siguranță voi face ceva în domeniul juridic, nu știu încă dacă voi alege avocatura sau magistratura. Aș fi vrut să fac ceva în sport, dar la noi în țară este foarte prost finanțat, atât la nivel local, cât și la nivel național. Nu ai niciodată vreo garanție. Un an e bine, sunt bani și anul următor când, poate, ai un sportiv bun, cu potențial de reușită la un concurs, e posibil să nu ai bani să îl duci la acel concurs.

603746_396290413766466_2043642418_n

Alex îi explică Principelui Radu al României cum se punctează pe țintă.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2016/02/alex-popescu-tirist-am-renuntat-la-timpul-liber-si-la-vacante-pentru-a-ma-antrena/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *