Cum afli dacă cineva e vegan? Stai liniștit, o să îți spună. Veganismul e un curent care devine tot mai popular și în România. Adepții lui nu consumă absolut nimic de proveniență animală, pentru că, după crezul multora dintre ei, asta e o crimă.
M-am hotărât ca pentru o lună sa nu mai fiu criminal și să salvez și eu planeta mâncând vegan. Cine știe? Poate după experimentul ăsta o să renunț complet la produsele animale.
Prima săptămână – Piei, Satană, piept de pui!
Prima zi e cea mai dificilă în orice nouă dietă. Prima masă din acest experiment a fost un bol de fulgi de ovăz. Și pentru că nu puteam să îi inghit, din cauza texturii de polistiren, pe lângă prima masă, a trebuit să beau și ceva mai mult de un litru de apă. Un alt aliment cu care am făcut cunoștință a fost lintea, despre care am citit, în diferite colțuri online unde se adună veganii, că e delicioasă și are mai multe proteine decât o bucată de carne. Probabil că au dreptate, dar eu, din păcate, sunt un dezastru în bucătărie și am reușit să o ard. Așa că, prin fumul gros din bucătărie, a trebuit să apelez la o soluție clasică, binecunoscută oricărui student: cartofii prăjiți. Prima zi s-a încheiat cu un sandviș oribil cu chiftele de soia. La capătul zilei, mi-am dat seama că un avantaj al acestor alimente este că sunt foarte sățioase și asta mă va ajuta să îmi duc la capăt experimentul.
În supermarket e cel mai greu, pentru că sunt multe tentații și aproape că trebuie să merg cu ochii închiși pentru a nu cădea în ispită. Piei, Satană, piept de pui! Cum intru în supermarket, frigiderele de carne parcă mă strigă și mă simt ca un marinar rătăcit pe mare, chemat de sirene către pierzanie. În acest caz, pierzania e delicioasă, dar înseamnă încheierea experimentului meu mult prea devreme. Cel mai bine pentru mine e la raionul cu produse bio și exclusiv vegane. A fost pentru prima dată când m-am oprit acolo și m-am simțit ca Alice, proaspăt aterizată în Țara Minunilor. Mai lipsea Pălărierul Nebun să mă cheme la o petrecere cu ceai de sunătoare și clătite vegane. Am încercat multe lucruri noi până acum. Năutul are gust bun, spre surprinderea mea, în ciuda formei de cereale Nesquik nereușite și refuzate la fabrică. Și humusul e bun, chiar dacă are textură de mâncare de bebeluș și probabil că e mai puțin gustos decât aceasta. Am mâncat și spanac, pentru a doua oară în viața mea. Prima oară a fost după ce am văzut Popeye Marinarul, acum mulți ani. Îmi pare rău că l-am dezamăgit pe Popeye, dar nu mi-a plăcut nici atunci, nici acum.
Suprinzător, dar nu carnea mi-a lipsit cel mai mult după această primă săptămână, ci lactatele. Îmi lipsea în special cașcavalul, pe care îl puneam pe multe dintre mesele mele. Să mănânci vegan e greu, dar nu atât de greu pe cât mă așteptam. Cel mai greu e să decizi ce o să mănânci la următoarea masă, pentru că nu ai foarte multe alegeri la dispoziție. În această privință, un vegan seamănă mult cu un copil mofturos.
A doua săptămână – Need for Meat
În următoarea săptămână știam deja cu ce se mănâncă această dietă (nu cu prea multe). Am constatat plăcut surprins că e mai ieftin să mănânc vegan, pentru că nu mai dau bani pe junk food. Cel mai greu în această săptămână mi-a fost după ce am ieșit cu prietenii să sărbătorim ziua de miercuri într-un pub. După câteva beri, în drum spre casă, stomacul meu îmi indica, exact ca un GPS, toate localurile fast food pe o rază de 10 kilometri. Și, spre deosebire de Miercurea Ciuc, orașul meu natal, în Cluj sunt foarte multe fast food-uri. În momentul plecării din pub, mirosul de hamburger și shaorma e la fel de îmbietor ca mireasma mâncării de Crăciun venite dintr-o casă tradițională de undeva dintr-un sat din Moldova. Am reușit să îi supraviețuiesc doar cu ajutorul unui taxi, care m-a dus direct la scara blocului.
A treia săptămână – Spartanii vegani
În săptămâna următoare am ajuns acasă pentru vacanța de 1 decembrie. Cât am stat acolo, prietenii mei s-au distrat mult pe seama mea. Mâncătorii de carne atacă mereu în haită. Cred că așa se simțeau acum câteva mii de ani culegătorii atunci când vânătorii veneau triumfători cu un mistreț pe umăr. Mi-am dat seama că veganii sunt atât de vocali pe internet pentru că e singurul loc unde sunt mai mulți și se pot susține unul pe altul. În viața reală e greu, pentru că, de obicei, sunt rătăciți câte unul într-o gașcă mare de omnivori. Veganii sunt ca suporterii unei echipe de fotbal foarte nepopulare, de pe ultimele locuri, de care toată lumea râde, dar ei știu că în cele din urmă echipa lor va ajunge pe culmile gloriei doar cu jucători crescuți în propria pepinieră și că asta e adevărata cale. Mărturisesc că și eu eram la fel și făceam glume pe seama veganilor, dar după acest experiment o să încetez. Acum știu cât de greu le e să înfrunte o armată întreagă, la fel ca cei 300 de spartani în război cu milioane de perși. În această săptămână am mâncat mai mult prin oraș. În meniuirile restaurantelor nu există prea multe opțiuni pentru vegani. De cele mai multe ori, m-am rezumat la o salată fără carne, fără ouă și fără cașcaval ras pe deasupra. Mulți dintre prietenii mei m-au întrebat dacă sunt bolnav și trebuie să țin o dietă specială. Cred că era mai ușor să le spun asta decât să le explic că o fac pentru un articol. Au încercat să mă ispitească cu fel de fel de mirosuri de pizza sau de friptură suculentă. Însă deja nu o mai vedeam ca pe o tentație, pentru că mă obișnuisem fără. De 1 decembrie am vizitat casele unor prieteni. Mamele lor gătiseră sarmale și alte bunătățuri românești. Aici mi-a fost cel mai greu să refuz, însă nu din cauza mea, ci din cauza insistențelor. Gospodinele se simt jignite și o iau personal dacă nu guști din mâncarea lor. M-am rezumat la vin fiert și am îndurat priviri cu coada ochiului din partea lor.
A patra săptămână – Shaormița de la capătul tunelului
A venit și ultima săptămână a experimentului meu. Eram pe ultima sută de metri în cursa mea cu obstacole din carne. Ajungând atât de departe, nu aveam cum să nu mă simt puțin mândru de mine, pentru că nu mă credeam în stare de așa ceva. Și cred că Moș Nicolae știa de experimentul meu și nu voia să mi-l strice, așa că nu mi-a adus nimic. Mulțumesc, Moșule!
În această săptămână, mi-am dat seama și că sunt un bun bucătar vegan. În afară de incindentul cu lintea din prima săptămână, mi-a reușit aproape fiecare preparat. Dar asta doar pentru că nu prea am avut ce să ard, așa că nu o să rămân cu iluzii după acest experiment și nu o să încerc să gătesc pentru nimeni. Tot un dezastru rămân și chiar nu vreau să îi provoc nimănui o toxiinfecție alimentară.
Silul de viață vegan este unul foarte tare și ar trebui să fie privit ca absolut normal de către toată lumea. Cei care îi sunt adepți au făcut o alegere și eu o să o respect, pentru că acum îi înțeleg pe deplin. M-aș bucura dacă pe viitor restaurantele ar avea mai multe alegeri pentru cei vegani. Așa ar putea să mănânce și altceva în afară de salatele pe care unii le comandă pe lângă felul principal. Cu siguranță o să mănânc în continuare unele alimente pe care le-am experimentat acum pentru prima oară. Și tot cu aceeași siguranță pot să spun că nu o să mai mănânc vreodată spanac.
