10 tipuri de oameni pe care îi întâlnești în autobuzele din Cluj

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la autobuzele din locul nașterii mele, nu pot să nu mă gândesc și la oamenii care le folosesc. Sunt tineri, vârstnici, femei, bărbați, oameni ca noi, care merg la serviciu, la școală sau la o întâlnire. După o viață pe liniile autobuzelor clujene, am ajuns la concluzia că există 10 tipuri de persoane speciale pe care le întâlnești în drumurile tale zilnice cu busul.

1. Disperatul

Disperații sunt primii pe care îi întâlnești la urcarea sau coborârea din autobuz. Nu tot timpul îi vezi, dar sigur îi simți: te trag, te împing, îți dau coate și se prind de bara din autobuz, prin fața ta, ca să fie siguri că nu pierd mașina salvatoare sau că nu ratează coborârea din aceasta. Sunt atât de disperați, încât sunt în stare să se agațe de tine și să te tragă înapoi, chiar dacă ai pus deja piciorul pe scara autobuzului. Nu-i poate scoate nimeni din hotărârea lor de a urca ei primii. Și abia apoi tu. În acest fel, cu disperarea la cote maxime, se asigură că au și loc de stat jos. Până la urmă, acesta este scopul suprem. Și oricum, li se cuvine, la vârsta pe care o au.

2. Roadblocker-ul

Roadblocker-ul este un derivat al disperatului, scopul final fiind același: să aibă loc să stea jos. Dar tactica lui este diferită. În primul rând, un roadblocker este puțin mai tânăr decât un disperat. În al doilea rând, el nu se pretează la chestii slabe: nu te agață, nu se împinge și nu se agită – el pur și simplu nu te lasă să treci. Urcă agale în autobuz, umflându-și parcă întreg corpul și, cu un aer calm și gesturi ample, își compostează biletul. Apoi, se postează în așa fel încât nimeni și nimic să nu poată trece pe lângă el. După ce termină de compostat biletul, aruncă o privire de jur împrejur ca să iși aleagă tronul favorit, ochește unul și se duce țintă către el. Și abia atunci – și numai atunci – restul muritorilor sunt liberi să urce și ei în autobuz, să își facă bilete, și să ia loc.

3. Pretențioasa

Sincer? Ea nu prea merge cu busul. Machiată accentuat, cu două kile de fond de ten, pensată până la dispariția completă a sprâncenelor (ca apoi să și le deseneze în formatul preferat cu un creion dermatograf), cu un „duck face” înțepenit constant pe față și unghii tehnice (cu gel, nu de-alea „ieftine”), pretențioasa e prea bună pentru mijloacele de transport în comun. Ei i s-ar cuveni să călătorească poate cu un BeEmVe, sau poate cu un Merțan, dar, vezi tu? Momentan nu are. Și cel pe care l-ar avea nu este al ei, plus că e in service. Deși folosește busul zilnic, îți dă senzația că numai azi l-a luat, că nu a avut ce face. Și numai ieri îl luase, din același motiv. Și numai mâine îl va mai lua… și poimâine… și uite așa. Rareori stă jos, preferând să stea în picioare – cine știe cine a mai stat pe scaunul ăla?

4. Baba cârcotașă

Baba cârcotașă este exact asta: o femeie de 50+ ani, care tot timpul are câte ceva de comentat. De regulă, se adresează persoanelor din jurul ei, fără să le cunoască și fără o țintă anume. Cine răspunde, pune botu’ și devine noul partener de conversație pe subiectul favorit al acestui tip de persoană: „tinerii din ziua de azi”. „Uite și la băiatul ăla cum nu se ridică când a urcat doamna în autobuz! Tinerii din ziua de azi nu mai au cei șapte ani de acasă!”, spune indignată. „Uite și la fătuca aia cu ce e îmbracată! Tinerii din ziua de azi nu mai au nimic sfânt pe lumea asta…”, spune cu durere în suflet. Dacă nu are tineri în jur cărora să le evidențieze trăsăturile de caracter, alege să cârcotească despre orice alteva: „Doamne! Șoferul ăsta nu se gândește la pasageri – ce nesimțit”, atunci când șoferul pune o frână bruscă din cauza autoturismului din față. Sau „Doamne, ce s-o fi adunat lumea acolo așa?” când vede un grup de oameni pe stradă. Sau „Cred că a fost undeva un accident, că nu se poate să fie traficul în halul ăsta la ora asta”, la o oră de vârf).

5. Centrala telefonică

„Stai că acuma urc în autobuz. Numai umpic să compostez biletul. Stai să stau jos. Așa. Acuma. Zi.” Auzi aceste cuvinte și știi că ai de-a face cu o centrală telefonică. Centrala telefonică este, de regulă, o persoană de sex feminin, al cărei mod de operare este să vorbească la telefon. Constant. De la urcarea în autobuz până la coborâre. Singurele întreruperi care pot apărea sunt fie în momentul în care mută telefonul de la o ureche la cealaltă (foarte rar, deoarece preferă să își schimbe doar mâinile pe telefon – ajungând să stea în poziții uman imposibile și să încurce încă vreo 5 oameni), fie în anumite cazuri în care închide telefonul, ca mai apoi să sune pe altcineva. Întreruperile nu durează mai mult de câteva secunde.

O subramură a centralei telefonice este crainicul. Acesta poate fi de ambele sexe, și și acesta vorbește constant la telefon. În cazul lui, însă, volumul vocii este la maxim. Adică dacă poți face să audă întreg autobuzul ce vorbești, de ce să nu o faci? Și așa muzica de la radio e aiurea.

6. Sconcsu’

Sconcsu’ este un exemplar pe care îl întâlnești, de obicei, vara pe troleu. În general de sex masculin, e mai plinuț de felul lui. Respiră greu, de parcă acum a terminat un traseu de maraton. Cu o cămașă cu mâneci scurte, fie albă, fie albastră, mereu se ține de bara de sus, transversală a autobuzului. Pe cămașă, de la subsuoară până pe la brâu, se află o pată imensă de transipirație, care emană un iz specific. E vară, cald, nimic ieșit din comun. Dar începi disperat să te uiți pe geam, poate-poate stația la care trebuie să cobori apare mai repede. Și după ce ai coborât, într-un final, pe jumătate leșinat și inhalezi cu sete prima gură de aer (mai) curat, te întrebi serios dacă oare tipul ăla nu se putea ține de o bară normală din autobuz, știi, ca să iși țină naibii subsuorii apropiați. Și de fiecare dată când îl alegi pe Pudge într-un meci de Dota te gândești la tipul ăla din troleu și la subsuorii lui.

7. Gabarit depășit

Această categorie de oameni se împarte în două. Prima subcategorie ar fi persoanele cu un real gabarit depășit, care sunt mai simplu de sărit decât de ocolit. Așa că îi lași să urce, să își composteze biletul și să ia loc, că dacă ei sunt așezați, restul lumii are mai mult spațiu de manevră. Și îi lași să stea ei singuri pe două scaune, fiind conștient că tu nu vei mai putea sta jos. Ce să faci? N-ai ce să faci – doar o fesă de-a lor ocupă un loc. Totuși, pentru binele suprem al tuturor, faci acest sacrificiu.

A doua subcategorie de gabarit depășit e rezervată exclusiv persoanelor de sex masculin, până-n 30 de ani. Ei nu au dimensiunile necesare pentru a ocupa 2 locuri în autobuz, dar totuși o fac. Cum? Așezați pe scaunele dinspre geam, într-o rână, cu cotul sprijinit pe marginea geamului și picioarele depărtate de parcă încearcă să facă șpagatu’, privesc pe geam cu nonșalanță. Vrei să te așezi lângă ei, căci aparent ai loc, dar vai! Picioarele respectivilor domni, în plin exercițiu de elasticitate, nu îți permit să stai într-o poziție normală. Și îi rogi să îți dea voie să stai (căci singuri nu se sesizează), și ei, în mărinimia lor, își mișcă piciorul de lângă tine, înspre ei, cu doi milimetri. Na! Acum ar trebui să ai destul loc și să nu faci fițe. Și tu stai incomod, că totuși măcar ești pe scaun și nu în picioare, și încerci să pândești oamenii din autobuz, da-de cineva se ridică și coboară la prima și poți să îi iei tu locul. L-am întrebat o dată pe unul de ce stă așa de crăcănat, că încurcă puțin bunul mers al statului jos. Replica lui a fost simplă: „Mi se storcoșesc coaiele.”

8. Vorbăreții

E dimineața devreme. Încă nici soarele nu a răsărit de-a binelea, iar tu ești în autobuz, căci trebuie să ajungi la școală sau la serviciu, sau la te miri ce birou, unde programul este de dimineața devreme până dimineața puțin mai încolo. Nu ai ce face și ești frustrat, și somnoros, și nu ți-ai băut nici cafeaua, că n-ai mai avut timp. Și aștepți să treacă timpul și să ajungi la destinație, uitându-te pe geam, cu ochii pe jumătate închiși și puțin încruntat, înjurând în sinea ta programe aiurea și orare tâmpite și ore demonice. Cu căștile în urechi, ascultând muzica preferată, numeri stațiile, privești în gol, nemișcat, ignorând total tot ceea ce se petrece în jur. Și atunci apare un vorbăreț. Îți zice ceva, tu te întorci și te uiți la el întrebător. Vorbărețul repetă și îți dai seama că da, persoana asta vorbea cu tine. Îți scoți tacticos și ușor ostentativ o cască din ureche și îl întrebi politicos: „Poftiți?” Și el repetă: „Nu știți ce număr are autobuzul ăsta?” După două secunde în care mii de gânduri și semne de întrebare îți trec prin cap vis-a-vis de interlocutor, îi răspunzi: „30”. Ai răspuns – o faptă bună pe ziua de azi – și încerci să te întorci la audiția ta. Dar, pe când să îți pui casca în ureche, auzi: „Și nu știți? Autobuzul ăsta merge în centru?” „Da,” răspunzi, și dai să continui procesul de a-ți pune casca. „Vai,” îți spune omul „nu știam dacă am nimerit autobuzul care trebuia. Știți, eu vin din…” și își începe povestea, de la creație și până în zilele noastre. Și tu rămâi blocat, cu casca în mână, cu un rictus pe față, prefăcându-te că te chiar interesează ce are ăla de zis, auzind doar „blablabla” și zgomote de fundal și gândindu-te serios dacă ai fost destul de evident în atitudinea ta inabordabilă. Oare ce ar trebui să faci, în afară de încruntare, căști și ignorare ca să se prindă și un astfel de om că NU VREI SĂ FACI CONVERSAȚIE!?

9. Scrollerii

Scrolerii sunt oameni ocupați. Urcă rapid și eficient în autobuz, iau loc dacă este vreunul disponibil și primul lucru pe care îl fac este să își scoată telefonul. Își aranjează lucrurile, se fac comozi, iau telefonul în mâna stângă și, cu degetul arătător al mâinii drepte, apasă pe Facebook. Și începând din acest moment devin una cu Facebook-ul, imersându-se complet în procesul de a da scroll în News Feed și făcând abstracție de tot ce se află în jur. Și scroll, și scroll și fac pauză o secundă asupra unei postări, dar nu ca să o citească, ci doar ca să arunce o privire, și înapoi la scroll. Și îi intrebi dacă îți dau voie să iei loc lângă ei (căci ei se așează întotdeauna pe scaunul interior, lăsându-l pe cel de lângă geam liber). Ei nu zic nimic, doar se ridică, cu ochii în telefon și cu arătătorul în plin proces de scrolling, și te lasă să intri la locul tău, ca apoi să se așeze înapoi ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. Și sunt atât de buni la procesul acesta, încât și-au dezvoltat instincte fantastice: brusc, își ridică ochii din telefon, se uită pe geam și – culmea! – sunt chiar la stația la care trebuie să coboare. Își pun telefonul în geantă sau în buzunar – foarte la-ndemână – își strâng lucrurile și coboară. Și primul lucru pe care îl fac după ce au coborât este să își scoată telefonul.

10. The new guy

The new guy e exact asta: cineva care e pentru prima dată într-un autobuz în Cluj. Și, pentru că suntem un oraș cu o groază de facultăți, lunile septembrie și octombrie sunt pline de acest gen de oameni. Îl recunoști de la distanță: dă ture cu privirea, cu ochii larg deschiși, de jur împrejurul autobuzului, urmărește oamenii să vadă cum se procedează cu biletele (încă sunt unii care nici nu au bilet, deoarece credeau că se pot lua din autobuz), și iau loc undeva lângă ușă, ca să nu rateze stațiile. Dacă nu au exemple de urmat, te întreabă ce să facă cu biletul și la a câta stație trebuie să coboare ca să ajungă nu-știu-unde (de regulă, la vreo facultate sau la cămine). Apoi, stau și numără stațiile, aruncând din când în când o privire întrebătoare către tine, poate le faci un semn că sunt pe drumul cel bun. Când ajung în stație, coboară, și toată anxietatea care se citea pe fața lor dispare, fiind înlocuită cu un zâmbet mândru că s-au descurcat.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2017/01/10-tipuri-de-oameni-pe-care-ii-intalnesti-in-autobuzele-din-cluj/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *