Industria fashion din România e săracă și plină de țepe

Am stat de vorbă cu modelul Andrei Novac, ca să înțeleg mai pe îndelete ce înseamnă să lucrezi în industria fashion din România. O mare parte din societatea românească are o idee preconcepută despre modeling și eram curios dacă oamenii ăștia chiar se scaldă în bani prin cluburile de fițe din Paris și Milano, după o zi întreagă de pozat lângă gagici mișto pentru următoarea copertă Vogue.

Andrei are 23 de ani și s-a născut în Oradea. Spune că are puțin sânge de rusnac. A venit în Cluj să studieze, dar menționează că ce contează este ce a început și făcut în Oradea. Îmi așterne o privire și un zâmbet plin de nostalgie și îmi povestește despre pasiunea lui cea mai mare și dragostea lui dintotdeauna: „Hai să îi spunem așa, foarte general: artă. Aici cred că pot include modeling, fotografie, design, fashion și varietate.”

Andrei Novac. Foto: Kovács Levente

Andrei a fost implicat în fashion shows, catwalk-uri, ședințe foto, reclame TV, a făcut ședințe foto pentru reviste, a fost și imagine de colecție. Cele mai importante prezentări la care a participat au fost în Milano, Paris sau Londra și se mândrește că a colaborat cu branduri ca Bershka, Zara sau Valentino. A prezentat pentru Veronica Frișan, Botezatu, Gucci sau Prada.

Roots

La vârsta de 14 ani, a cochetat puțin cu modelingul, dar în liceu a început totul mai serios.

„Aveam o tipă în liceu, o cheamă Claudia (zâmbește larg). She’s such an inspiration even today for me. Și de ce a fost așa specială Claudia: nu, nu-i prima mea iubire. În schimb, e persoana care mi-a deschis așa, ochii spre un orizont nou și aici mă refer la industria fashion. Ea lucra ca model de ceva timp și, cunoscând-o, am avut ocazia să deschid cu ea tot felul de discuții interesante. Gata, am fost în limbă, am fost fascinat efectiv și profitam de fiecare ocazie când puteam intra cu ea în discuție despre tot ce înseamnă viața de model – ce presupune, ce implică. Și ea întotdeauna îmi dădea un răspuns destul de ciudat, pe care acum mi-l explic de un milion de ori mai bine. Ea asocia viața de model cu foarte multă atitudine, niște ochi expresivi și se lega de skinny and tall. Așa definea ea modelingul.”

Datorită Claudiei a intrat în contact cu prima lui agenție: Graziela Models din Oradea. O numește „agenția lui mamă”.

Cum e să fii model în România

Andrei mi-a povestit că a început să aibă joburi mărunte. Își aduce aminte de prima oară când a fost sunat de managerul său pentru un fashion show. Evenimentul a fost organizat la unul dintre mall-urile din Oradea și se numea Fashion Week. A fost nevoit să meargă la niște probe înainte, să probeze hainele pentru magazinele pe care urma să le promoveze. A fost un weekend întreg de prezentări. Mi-a spus că a fost în al nouălea cer.

Foto: Marius Greab

A primit lista cu magazinele pe care trebuia să le viziteze. Erau vreo 7-8 la număr. A menționat că îi place să probeze haine la nebunie și că, după ce a fost la 3-4 magazine, încet-încet, entuziasmul inițial s-a transformat în oboseală. Totuși, primul său job a fost un succes. După experiența asta s-a simțit „în al 18-lea rai”.

A început și cu sesiunile foto tot cu o experiență plăcută, dar la fel de obositoare. Avea nevoie de niște prime poze pentru managerul său. Și-a organizat prima ședința foto profi. Își amintește ca a schimbat vreo trei ținute, cu locații diferite.

„Am tras undeva la 800 poze în total, pe tot parcursul zilei. Deci nu se fac 5 poze, se fac și 2000 de poze, dacă-i necesar. Toată lumea crede că poza perfectă iese din 3 click-uri”, povestește Andrei.

„Oameni buni, se lucrează pentru pozele bune, specialiștii le analizează. Inclusiv microexpresiile: sunt acele expresii care sunt transmise de către model, percepute de către public, dar sunt prelucrate la nivel subconștient și transmit mesajele. Probabil de acolo vine expresia: o poză face cât o mie de cuvinte.”

„Scopul tău este aceelași: să transmiți. You have to deliver a message.”

Andrei povestește că, după ce a început „micro-modelingul” de la Mall Fashion Show, a ajuns să lucreze și în străinătate. A avut proiecte peste tot: Serbia, Grecia, Finlanda, Danemarca, Paris,Londra, Milano. „Nimic nu te călește ca Românica noastră”, spune Andrei.

„În România, nu se face modeling ca la carte… La fel cum nu se face politică: avem politicieni, dar politică la modul în care o face Aristotel, la modul în care o propune Montesquieu… Avem un sistem politic, avem o Constituție. Exact la fel și cu modelingul. ”

„Modelingul aici, la noi, nu se leagă de industria modei. Modelingul e mai degrabă asociat cu promovarea personală. Nu faci promovare personală, îți promovezi produsele pentru care ești plătit sau angajat. Îi o diferență foarte finuță și cred că se observă și cu ochiul liber. Ești frumoasă, dai bine în poze, dar ce-i după asta, adică ce transmiți cu tot conceptul tău?”

„Avem o grămadă de agenții de modă. Asta mă duce cu gândul la vecinătățile Clujului. Cred că în România prea puțin modeling se face. Și nu vorbesc că nu am avea noi valori la nivel de țară. Poate aici intervine societatea. Cred că aici în România nu avem încă împământenită ideologia (sic) asta de fashion, de modă. Societatea nu este încă suficient de pregătită cât să știe să ceară modă în cel mai propriu sens al cuvântului. De exemplu, dacă facem o comparație cu italienii, ei au în sânge toată educația aia. Automat, îs mai deschiși să primească modă, să primească artă.”

Mi-a spus că banii nu sunt deștept alocați și că se investește în glam-uri care îți fură ochii. „Ne uităm la fashion show-uri de la Paris, Milano și n-o să vezi decât niște scaune, o scenă foarte simplă. Acolo calitatea primează – calitatea ținutelor, a momentului.”, adaugă Andrei.

„Aici primează contextul: if it’s fancy enough, it’s fashionable.”

Conform lui Andrei, poți să compari meseria asta cu oricare alta, pentru că povestea e relativ similară: mergi în străinătate pentru că nu poți face ceea ce îți place și să te întreții din asta la tine în țară. Asta se aplică la fel de bine și în modeling. Modelele merg în strainate, deoarece din banii câștigați acolo pot să trăiască decent.

„Eu, cel puțin, dacă aș reuși să îmi susțin un stil de viață cu ce aș lucra aici în România, păi nu aș mai pleca niciodată, nicăieri. Aș pleca nu de disperare să fac bani din ce-mi place. Aș pleca să evoluez puțin. Din păcate, cred că în momentul de față majoritatea nu pleacă cu gândul asta – hei, plec să mă dezvolt, pentru că aici am furat scena. Mai degrabă, raționamentul e că aici, oricât mă zbat, nu reușesc să fac nimic, așa că sunt nevoit să. Aici subliniez diferența dintre sunt nevoit și vreau să evoluez și să trec pe altă scală.”, povestește Andrei.

Foto: Marius Greab

Zice că oamenii care lucrează în industria românească a modei,care ar avea un cuvânt de spus și care ar putea lua atitudine, nu o fac. Cu regret, îmi spune că asta cere publicul: cere scandal, cere foarte mult botox în toate zonele. Categoric, și industria se pliază după interesele consumatorilor.

„Asta te duce cu gândul la întrebarea ce înseamnă să fii model în România? Acuma poate-s eu un caz mai izolat, dar nu cunosc foarte multe cazuri fericite în direcția asta: să poți să îți menții un trai decent lucrând că model în România.”

„Majoritatea joburilor nu sunt neapărat de natură fashion. E mai mult comercial și atunci se intră într-o mică dilemă.”

„Se vede munca aia ușor kitschuită și nu neapărat lucrată – nu-i cizelată. Și te întrebi când să mai faci rost de joburi, când se întâmplă chestia asta. Poate că e așa, funny, dar, în aceelași timp, e și puțin trist că potențialul tău se duce.”

Mi-a spus că nu-i ușor să fii model în România. Dacă nu ești în capitală, stai pe sec. „În București ai avea o șansă, dar nu să îți menții un stil de viață cu mult peste mediu.” Totuși, Andrei zice că, în general, nu se investește în modele.

„Raționamentul nu e să se ia niște modele faine, care ar face un show OK. Mai degrabă, se caută modele care vin pe 50 sau 100 de lei și se investește în chestii fancy, care poate atrag presa care urmează să scrie despre eveniment sau personajele importante care urmează să-și facă apariția la eveniment.”

Spune că în România intervine și o diferență dintre fete și băieți.: „Cel puțin în România, se vinde sexismul. Toată piața și toată conceptualizarea (sic) se duce în partea de female și atunci, ca bărbat, e și mai greu.”, povestește modelul.

Mi-a mai spus că e greu să lucrezi cu profesioniști în România, pentru că îți cer foarte mulți bani. Asta dacă ai proiecte proprii și vrei să le dezvolți – un personal book.

Majoritatea reclamelor sunt pentru bănci, medicamente, în special produse destinate uzului de către consumatori mainstream, care au probleme de zi cu zi. În industria fashion propriu-zisă ajungi să lucrezi prea puțin. „Tot ce vezi la TV în materie de fashion… conceptul e preluat din alta țară.”, povestește Andrei.

„Am lucrat cu agenții care mi-au promis bani și mi-au dat o strângere de mână calduroasă – evident – după job-uri. Te demoralizează chestiile astea.”

Mi-a mărturisit că și-a dorit să își facă o carieră într-un domeniu care să îi permită să se dezvolte pe termen lung. Și-a ales marketingul și fashion bloggingul. Totuși, a păstrat modelingul ca pe o pasiune și încearcă, în parelel, să mai prindă câte un job, de care se bucură enorm. Îi amintește de vremurile bune, când făcea asta cu drag, patos și foame de artă.

În România, a avut prezentări gratis sau plătite cu 50, 100 ,150, 300 de – maxim 100 de euro pe eveniment. „Asta dacă nu ești un supermodel și ai aterizat în România. Probabil în București, unde (n.red. fashion-ul) e la mama lui, scorurile stau puțin diferit.”

Complexe și atuuri

Spune că ajungi să îți pui niște întrebări serioase, la un moment dat, după ce îți faci o experiență în domeniul ăsta. Crede că oricine a ajuns în punctul ăla. Oricine a lucrat în modeling pentru o vreme, ajunge să își pună următoarea întrebare: „de ce eu?”.

„Eu, la rândul meu, mergând la castinguri, am văzut alți țâșpe mii de frumoși. Îi așa o tendință în noi, de a vedea frumos orice nu-i al nostru. De a vedea mai interesant. Mereu ne raportăm la ce are altu’, că întodeauna aia îi mai bine și mai frumos. Da, facem greșeala asta și zic că-i o greșeală pentru că, în disperarea noastră de a ne compara cu ceilalți constant – vai, ăla-i mai înalt, ăla-i mai musculos, ăla are față mai curată, ăla are părul mai mătăsos. Tindem să ne devalorificam, pentru că psihicul nostru reține ce-i mai frumos. Ești o combinație de trăsături – poate îl vezi pe unu cu păru’ mai frumos decât tine și restu’ nu. Vezi altu cu buzele mai frumoase decât ale tale. Tu iei elemente din fiecare, îți creezi un personaj ideal și cu asta compari.”

Foto: Marius Greab

„Și ca să primesc răspuns la întrebarea asta, singurul lucru de care am avut nevoie a fost experiență. Experiența m-a învățat ca până și percepția mea vis-a-vis de modeling e greșită. Probabil, la fel cum fac majoritatea oamenilor, obișnuiam să cred că modelingul e industria frumosului. Credeam că în modeling se folosește foarte des conceptul de perfecțiune, ca ulterior să-mi dau seama că nu puteam să cred nimic mai greșit.”

Mi-a spus că a avut de când se știe două complexe mari: nasul și, în adolescență, mai avea câte un coș, pe care îl vedea acoperindu-i toată fața. Asta i-a stricat starea de spirit de multe ori și i-a ridicat niște semne de întrebare și îndoieli față de abilitățile sale, pe care și-n ziua de astăzi le regretă.

„Mereu mă vedeam foarte slab. Ulterior, aflu că se mănâncă băieții slabi pe pâine la Paris.”, spune Andrei.

„Defectele/complexele mele au fost elementele care mi-au asigurat succesul.”

„Ca să răspund la întrebarea de ce eu și nu altul frumos: am găsit un răspuns destul de bun, pentru că nu se caută frumuseți. E plină lumea. În schimb, se caută un pic de foc în privire. Un mix de trăsături.”

Andrei mi-a spus că modelingul nu promovează perfecțiunea, dar promovează atipicul, excentricul, ceva ieșit din comun și atitudinea. „Modelingul e o atitudine, o stare – e un vibe.”

Agenții fantomă

„Mie îmi plac foarte mult fantomele. Întotdeauna credeam în Casper când eram micuț. Din păcate, am dat de fantome în alt context, și anume, de niște agenții fantomă. Aici, mă refer la niște oameni care – din păcate – profită de alți oameni pentru a-și atinge niște necesități financiare. Mai direct spus, niște indivizi care profită de dorința de afișare a fiecărui om. Cred că fiecare dintre noi ne imaginăm pe o revistă. Din păcate, sunt oameni care au prins șpilu’ ăsta. Au prins nevoia oamenilor de asociere cu frumosul.”

Îmi spune că nu de mult, în urma cu vreo 2-3 luni, pe strada Memorandumului din Cluj a fost abordat de către un domn care i-a laudat trăsăturile și veleitățile. „Toate complimentele pe care mi le-a făcut într-un timp așa de scurt mi-au creat un extaz.”

„După ce își terminase discursul, m-a invitat la un casting, spunându-mi că am față de model”. Andrei îmi povestește că aveau un birou frumos amenajat, ca să-ți fure ochii. A fost condus acolo de domnul care l-a abordat și coplimentat.

A văzut mulți oameni intrând, care nu aveau neapărat trăsăturile necesare pentru a face modeling. „Am intuit cam despre ce-i vorba, pentru că citisem, știam de agențiile astea fantomă. Apar într-o lună, dispar în 2 luni.”

O domnișoară foarte drăguță intră în discuție cu Andrei. Vorbea foarte repede, astfel încât nici măcar nu o putea urmări.

Te-ai visat vreodată pășind pe cele mai renumite podiumuri? Ți-ai visat vreodată fața pe copertele revistelor? Au început să-mi promită marea și sarea, fără să dea numele agenției ei. Ei bine, cu agenția noastră ești mai aproape de aceste vise decât niciodată – la modul ăla de telemarketing, totul idealizat, totul perfect. Domnișoara asta îmi spunea despre cum pot să păstrez toate ținutele pe care le prezint. Am prezentat și eu câteva show-uri și o dată nu s-a întâmplat să pot să păstrez piesele vestimentare pe care le-am prezentat. Am prezentat și pentru magazine și niciodată nu am păstrat nimic din ce am prezentat.

Domnișoara, fără să-mi spună despre ce e vorba, mi-a dat să semnez un contract. În acel moment, am intervenit și i-am spus că eu deja am semnat un contract cu o agenție. A încercat, totuși, să renunț la contract și să semnez un nou contract. Ei bine, citind mai atent despre ce-i vorba în contractul respectiv, mi-am dat seama că eu mă angajez să le plătesc lor periodic sume frumușele de bani că ei să-mi facă poze. Îmi promiteau poze și poze inclusiv printate. Și-mi promiteau contracte cu cele mai mari brand-uri, cu x, y personaje. Mai apoi, în secunda doi, (n.red. am făcut) a fast stalking – nimic nicăieri despre agenția respectivă. Și i-am întrebat: nu aveau website, nu aveau catalog de prezentare, un book, absolut nimic.

Long story short: ulterior, am aflat că oamenii respectivi, la o lună după ce au apărut, au semnat sute de contracte, au primit bani pentru contractele respective. Abordau orice trecător și îl chemau la casting. Opreau lumea pe stradă, le induceau vise, speranțe. Evident că omu’ cedează, îți dai seama – să vină cineva (n.red. să îți spună) că ești frumos, că ai potențial să prezinți pentru x, y, z brand. Poate ne place să ne lăsăm mințiți în situațiile astea, chiar dacă, poate, suntem conștienți că în mod realist nu s-ar ajunge acolo. Da, cedează omu’, că mai ales ăștia îs așa… niște sugători de energie care știu unde să bată. Citisem articolul ulterior, că țepuiseră nu știu câte sute de oameni. Ăștia au dispărut cu banii și duși au fost. Și se întâmplă chestia asta și-n Oradea, și-n Timișoara… e un fenomen.”

„Niciodată să nu credeți oamenii care vă opresc pe stradă. O agenție adevărată nu va face asta. Nici oamenii care vă scriu pe Facebook. Îs oameni bolnavi. This world is a very bad, bad, bad place. Promit marea și sarea, ca să profite de naivitatea și dorinta de afirmare a altor oameni.”

Am aflat că o agenție adevărată procedează în felul următor: anunță un casting call, în care se spune că e nevoie, de exemplu, de aproximativ 150 de băieți și 200 de fete. Pe lângă asta, se menționează condițiile de participare la casting: limitele de înălțime și greutate acceptate.

Dacă te vede pe net, o agenție reală poate să te abordeze prin social media, „pentru că scouter-ul x de la agenția y ți-a observat profilul și te consideră foarte fotogenic. Primul lucru pe care o să-l facă o agenție e să-ți ceară polaroide. Sunt acele poze de buletin ale unui model. Sunt niște poze foarte simple: față-spate-profil stânga-profil dreapta, fără machiaj, fără ajustări, fără Photoshop. Îs niște poze foarte simple, fără filtre, la un perete, ideal. (n.red Băieții) într-o pereche de blugi, și fetele într-un dress de baie. Ăsta o să fie primul lucru pe care îl cere o agenție. Înainte de orice contract, orice job, înainte de orice discuție pe care o poartă angajatorul cu agenția de unde solicită modelul, o să-i ceară polaroidele și book-ul. Îi ca și cum intri în examen: prezinți carnetul de student, buletinul, să știi că ești și tu acolo, în splendoarea ta naturală… că nici aia de la buletine nu editează.”

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2017/02/industria-fashion-din-romania-e-saraca-si-plina-de-tepe/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *