Un ghid hai-hui de hitchhiking prin Europa

De o vreme încoace, mă tot gândesc la treaba asta cu hitchhiking-ul. Citisem câte ceva despre cum merg drumurile cu ia-mă nene pe afară, dar am vrut să înțeleg cum e să o arzi boem și să călătorești mult cu bani puțini. Așa am ajuns să stau de vorbă cu Nicu Mitiș, omul care a călătorit cu autostopul prin Europa timp de o lună. Născut în Republica Moldova, venit în Cluj la Facultate, studiază jurnalism în limba engleză.

Nicu e un tip zvelt, moldovean get-beget, cu niște ochi verzi care stau ascunși după ramele ochelarilor. Dă impresia că e un scriitor de pe alte meleaguri. Scriitor chiar e. Scoate în curând un roman, la sfârșitul lunii februarie. Nicu și-ar spune beatnic și crede că nu s-a născut la timpul potrivit. E un om căruia, după spusele lui, îi curge sânge din anii ’60 prin vene, deși e millenial.

Pentru cei care nu știu, generația beat, de unde vine și beatnicul lui Nicu, a fost o mișcare socio-literară iniţiată de un grup de scriitori americani. Erau indivizi care aderau la hedonism, la excese sexuale, droguri și mult jazz. În mare, cam tot ce nu vrea mama ta să audă că faci. La fel ca în romanul On the Road al lui Jack Kerouac, una dintre cărțile de căpătâi ale beatnicilor, și Nicu a plecat la drum pentru a experimenta și a se cunoaște pe sine: Cluj-Oradea-Budapesta-Brno-Viena-Dresden-Leipzig-Berlin-Hamburg-Amsterdam- Köln.

Am discutat puțin despre experiența sa, cu dorința de a pleca departe cu gândul și nu numai.

„Călătoria aceasta a fost o experiență mind-opening, ba chiar mind-shattering. Am învățat că oamenii cu mutră de golan se pot dovedi a fi mai darnici și primitori decât o cucoană îmbrăcată în haine de mătase. Am învățat că Europa are o cultură deosebită, iar dincolo de masca amăgitoare a snobismului, de multe ori se ascunde dorința sinceră de a face un bine pentru aproape. Am învățat, de asemenea, că cel puțin pentru mine, fericirea nu înseamnă lucruri grandioase. Poate că fericirea mea stă ascunsă la fundul unui PET de bere, cine știe”, spune Nicu.

„Eu am calătorit cu prietenul ăsta al meu, Vlad, copilul underground-ului. Unii îi zic Isus, pentru că no… seamănă cumva. Și Vlad, fiind copilul underground-ului, m-a setat să vizităm locuri pe care turiștii de obicei le omit.”

„Să explorăm partea nevăzută a zidului Berlinului.”

“Să ne scăldăm în apele Elbei, ca hipioții veritabili.”

„Am întâlnit un cuplu în Brno. Au călătorit cu autostopul până în India – foarte faini oameni. În călătoriile lor, au descoperit o plantă pe care localnicii o utilizează pentru a-și curăța dantura. Acest cuplu, Jazine și Christoph, a început să importe această plantă în Cehia, iar mica lor afacere a prins rădăcini”, povestește Nicu.

Pentru el, călătoria a fost „un cocktail din mai multe băuturi tari, fiecare oraș având gustul său irepetabil.”

„A fi pe drum înseamnă, înainte de toate, a fi responsabil. A fi responsabil și a bea bere. Nu m-am despărțit niciodată de nefiltrată mea neagră. Păstrez cu mine sticla, ascunsă de arșită și vânt și de toți cei care par să vrea să mă despartă de ea. Cred că o am din Viena, iar ea mă are pe mine.” – text preluat de pe blogul lui Nicu, tripliteratura.wordpress.com

„Viena, după cum am trăit-o eu, este orașul muzicii, este – așa-zis – cartierul artiștilor, pictorilor în devenire, care nu au părăsit scena underground. Ăsta e feeling-ul despre care vorbesc.”

Treaba cu plecatul stă cam așa

Nicu mi-a spus că anotimpul cel mai propice pentru a pleca cu autostopul e vara, deoarece mulți oameni pleacă la drum atunci și există ocazia ca cineva să te culeagă mult mai ușor. Când mergi prima oară la drum, este recomandat să-ți iei un camarad pe care îl poți suporta. Să tragă de tine când nu ai chef de nimic. În caz că se ivește să aștepți mașina care nu mai vine, puteți face autostopul pe rând.

Îți iei un rucsac în care să ai următoarele: un cort, o hartă, haine puțin mai groase, un sac de dormit, niște mâncare și apă. Restul lucrurilor se înțeleg de la sine.

„În mare parte, bugetul călătoriei s-a dus pe mâncare. Este foarte important să alegi o mâncare ieftină și nutritivă, pe cât posibil”, spune Nicu.

Cel mai bine e să ai un oarecare traseu prestabilit, dar ține minte că se poate să trebuiască să te abați de la drum. „Cele mai ideale locuri de așteptare sunt benzinăriile. Sfatul li se poate dovedi util oamenilor care merg în Germania, Franța, Italia, țări în care autostopul este interzis pe autostradă.”

„Am observat că de fiecare dată când făceam autostopul la o benzinărie și, dintr-un motiv sau altul, nu cumpăram o bere de la benzinăria în cauză, așteptam o veșnicie până prindeam o mașină. Asta m-a făcut să cred că există o legătură mistică între bere și autostop, sau între bere, autostop și benzinărie. E ca și cum i-ai mulțumi acelui local că ți-a oferit șansa să prinzi o mașină. Iar bunătatea circulă în univers, exact ca energia. Cred că așa se nasc tradițiile autstopiștilor, din ore-n șir de așteptat la marginea drumului.”

„Mi s-a întâmplat să aștept 7 ore o mașină, asta în cel mai rău caz. Cred că gagicilor le este mai ușor să facă autostopul – nu vreau să păr sexist”, adaugă Nicu.

Aplicații utile

Îți poate pica ușor la mână aplicația Hitchhiking Maps. Ai acolo o hartă cu puncte lăsate de alți autostopiști – o descriere, o părere, timpul de așteptare sau comentarii.

Nicu mi-a spus că aplicația Couchsurfing e utilă. Călătorii pot să își găsească o gazdă gratuit în orice oraș, iar gazda, la rândul ei, poate să-și facă apartamentul disponibil călătorilor. Totul merge pe ideea de comunitate. Îți faci un profil și trimiți o cerere în care menționezi data la care plănuiești să ajungi.

„Din experiența mea, am observat că oamenii sunt mai receptivi la mesajele personalizate, nu la cele șablonate. Înainte de a trimite cuiva o cerere de prietenie, citește-i profilul, vezi care-i sunt interesele și hobby-urile. Atunci ai o șansa mai mare ca omul acela să te primească la dânsul”, povestește Nicu.

„În mare parte, oamenii la care am stat prin couchsurfing au călătorit și ei low-cost, cred că ne-au primit din solidaritate. Am dat peste oameni foarte deschiși la minte, plăcuți, interesanți. Foarte mulți oameni îs reticenți față de călătoriile low-cost. Și eu eram așa înainte să plec, dar atunci când îți deschizi inima bunătății lumii, ți se întâmplă lucruri frumoase.”

On the Road

Nicu mi-a spus că a făcut călătoria asta la 20 de ani, o vârstă care, după părerea lui, e o perioada de trecere, de formare. Mi-a spus că a întâlnit mulți oameni în călătoria sa, iar majoritatea își trăiesc viața foarte diferit, de la interese până la hobby-uri. Spune că dacă te expui unui mediu foarte diferit, îți faci, la rândul tău, o idee despre cum ai vrea să-ți trăiești viața.

Cu un oarecare regret, mi-a spus că atunci când i s-au terminat banii, s-a întors acasă. Totuși, speră ca în viitor să vadă luminile Nordului.

Text: Horațiu Fărcaș

Foto: Nicolae Mitiș, Vlad Braga

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2017/02/un-ghid-hai-hui-pentru-hitchhiking-prin-europa/
Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *