La doar 30 de ani, Răzvan Apetrei este directorul general și fondatorul unuia dintre cele mai prestigioase ansambluri corale din țară – Corul Regal. A fondat, în 2009, Camerata Regală, în care a și activat pentru o perioadă, urmând ca anul viitor să se împlinească 10 ani de când Apetrei colaborează cu Casa Regală. Talentul, entuziasmul și pasiunea pentru muzică l-au determinat să aspire mereu la mai mult, iar în 2012 Răzvan Apetrei devine unul dintre fondatorii Corului.

 Corul Regal este un ansamblu vocal care a luat naștere acum 6 ani, la inițiativa unor studenți ai Universității Naționale de Muzică din București. Încă de la început, Corul a primit susținerea Familiei Regale, fără de care nu ar fi reușit să devină ceea ce sunt astăzi. Primul lor concert a avut loc în Sala Regilor din incinta Palatului Elisabeta, în prezenţa Majestății Sale Margareta şi a Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

De-a lungul perioadei de activitate, Corul Regal a format peste 300 de tineri muzicieni, majoritatea fiind studenți sau absolvenți ai Conservatorului. „Membrii Corului sunt, în permanență, reîmprospătați. […] Avem o structură de bază, dar, fiind un grup de tineret, când termină studiile, unii dintre ei se retrag”, explică Răzvan Apetrei. Formula actuală a ansamblului s-a modificat în luna aprilie aacestui an, când Andrei Stănculescu a devenit dirijorul Corului. Pentru acompaniament instrumental, Corul colaborează uneori cu persoane din exterior, dar, de curând, li s-a alăturat pianistul Vlad Gânța.

În 2013, ansamblul a primit Diploma de Înalt Patronaj Regal oferită de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, după ce a susținut un recital în Sala de Muzică a Castelului Peleș. Răzvan Apetrei descrie relația Corului cu Casa Regală cafiind una „extrem de apropiată”, existența grupului muzical datorându-se, în mare măsură, acestei instituții. „Întotdeauna noi anunțăm concertele, îi invităm, iar Familia Regală vine ori de câte ori are posibilitatea.” declară tânărul muzician. Corul este invitat, deseori, să țină concerte sau scurte recitaluri la evenimentele Casei Regale, cu diferite ocazii.

Un eveniment recent care a marcat existența Casei Regale a fost pierderea Regelui Mihai. Pentru a marca acest eveniment solemn și pentru a aduce un omagiu Regelui, Corul a susținut un recital pe măsura personalității Majestății Sale, la Catedrala Sfântul Iosif din București, după cele 3 luni de doliu ținut de Familia Regală. Deși Corul Regal a intrat în contact direct cu Majestatea Sa o singură dată, Răzvan Apetrei menționează că toate angajamentele Corului către Casa Regală au fost făcute „în numele și pentru Regele Mihai”.

A fi membru în Corul Regal nu este doar o onoare pentru tinerii muzicieni, prin legăturile sale cu Casa Regală a României, dar și un prilej de a se dezvolta pe plan muzical, de a pune în practică ce învață la Conservator și de a lua contact cu scena și alte tipuri de artă, în afară de muzică. Membrii ansamblului sunt uniți de pasiunea lor și împărtășesc bucuria de a se dedica muzicii, formând, astfel, o comunitate care îi promovează și pe plan individual, ca soliști, sau îi susține în proiectele personale. Cum „clasic” nu înseamnă, neapărat, „vechi”, Corul colaborează cu compozitori români care nu au avut încă șansa de a se face remarcați, grupul fiind deschis să interpreteze creații noi. Directorul Corului încurajează tinerii compozitori să le trimită lucrări și menționează că dorește să promoveze muzica românească.

Pentru a aduce în lumină muzica corală, ansamblul a participat la concursuri de talente televizate, cum ar fi „Românii au Talent”, și au fost invitați la finala emisiunii „Vocea României”, pentru a susține un moment artistic alături de învingător. „Cred că muzica corală ar trebui să apară mai des în asemenea contexte”, declară Răzvan Apetrei.

Concerte la Cluj și Alba Iulia, cu ocazia Centenarului

În preajma Centenarului Marii Uniri, Corul pregătește câteva concerte în cinstea acestui eveniment. Unul dintre concerte va avea loc pe 24 noiembrie în Cluj-Napoca, în Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic. Corul va fi acompaniat de un ansamblu local – Corala Voci Transilvane.

Următorul concert va fi pe 25 noiembrie, în Alba Iulia, capitala Marii Uniri, la Catedrala Romano-Catolică. La acest eveniment vor cânta pe scenă, alături de Corul Regal, Corul Seminarului Teologic Ortodox și Corul Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia. Răzvan Apetrei spune despre concertul de la Alba Iulia că va fi un eveniment „extrem de interesant”, prin faptul că se petrece într-o catedrală catolică, dar sunt invitate coruri ortodoxe. „E și o simbolistică în asta: Marea Unire a reprezentat unirea tuturor românilor, indiferent de confesiune, indiferent de etnie sau de orientările politice.” încheie Apetrei.

Foto: Site-ul oficial al Corului Regal.

Articolul a fost realizat în colaborare cu Anastasia Mateiuc.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2018/11/corul-regal-al-romaniei-sarbatoreste-centenarul-prin-muzica/
Twitter

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.