În ziua de azi, tot mai mulți oameni renunță la viața de la sat, în favoarea celei de la oraș. Factorii care îi determină pe oameni să facă această schimbare sunt numeroși.

Mulți dintre copiii care locuiesc la sat sunt trimiși de către părinți la școlile orașelor din apropiere. Aici, pot avea parte de o pregătire mai bună și astfel ajung să facă liceul și facultatea în orașe, părăsindu-și locuințele rurale. De asemenea, satele se confruntă cu o criză a locurilor de muncă, ceea ce îi determină pe oameni să își caute de lucru în zonele urbane, și astfel se stabilesc alături de familie la oraș. Așadar, în sate rămân bătrânii, care au grijă de gospodărie.

De-a lungul anilor, tot mai multe sate au ajuns să fie părăsite, sau să rămână cu un număr foarte mic de locuitori. În România se găsesc peste 100 de localități fantomă.

O statistică realizată în anul 2016, de către Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice, arată că 758 de sate au un număr mai mic de 100 de locuitori.

Bicău este unul din aceste sate. Satul face parte din comuna Pomi, județul Satu Mare, și se află la jumătatea distanței dintre Baia Mare și Satu Mare (39 de kilometri).

Istoricul satului

Dovezile existente și mărturiile celor mai vârstnici atestă, fără îndoială, că satul Bicău este cel mai vechi sat din zonă, primii locuitori așezându-se pe aceste meleaguri înainte de anul 1241.

Sursa foto: „Satul Bicău, vatră românească străveche și binecuvântată”

Povestirile străvechi atestă că, în această așezare, s-au stabilit 2 călugări, veniți din Medieșul Aurit și, tot în această zonă, și-au făcut colibe un grup de proprietari de cai. Pentru a nu se îndepărta prea mult atunci când erau la pășunat, caii erau legați cu sfori la picioarele din față. Aceste piedici se numeau bicauă. Într-o noapte, o bandă de tâlhari au încercat să fure caii, dar au fost prinși și bătuți cu aceste piedici până la sânge. Astfel, așezarea a primit numele Bicău. Cei stabiliți acolo au creat relații între ei, și astfel s-au dezvoltat numeric.

Invazia maghiară, și apoi cea tătară, asupra cetății Medieșului Aurit, a făcut ca o parte a populației să treacă Someșul și să se ascundă în zona Bicăului, unde se puseseră deja bazele unei așezări. Așezarea s-a consolidat ca populație după răscoala de la Bobâlna, când alți refugiați s-au stabilit în această zonă.

Așezare

Așezarea este una dintre cele mai frumoase, sub aspect peisagistic, din Satu Mare, fiind străjuită de păduri impunătoare. Satul a fost vizitat de mari personalități ale țării, care au rămas încântate și au promis să revină, dar și de mulți străini, care l-au numit „un colț al Elveției”.


Sursa foto: „Satul Bicău, vatră românească străveche și binecuvântată”

Satul Bicău este răsfirat pe 7 coline, după grupări de familii, fiecare colină purtând numele familiei care locuia în zona respectivă. De exemplu, Dealul Fernenilor, zona din partea dreaptă a satului, poartă numele acesta deoarece, din 7 familii care locuiau acolo, 5 purtau numele Fernea. Aceștia provin din Valea Vinului.


Sursa foto: „Satul Bicău, vatră românească străveche și binecuvântată”

Bicăuanii au fostîntotdeauna oameni simpli, care s-au ocupat cu agricultura și creștereaanimalelor. Copiii erau trimiși, încă de mici, să ajute la muncile câmpului sausă aibă grijă de animale.

În cimitirul satului se mai găsesc două morminte, pe crucile cărora sunt scrise numele unor persoane din Handalu Ilbei. Din generații în generații s-a povestit că acest cimitir era singurul sfințit, și din acest motiv, oamenii înstăriți erau trecuți peste Someș pentru a fi îngropați aici.

Statistici

De-a lungul timpului, satul Bicău a cunoscut o variație în ceea ce privește numărul de locuitori. Conform recensământului din 1800, în satul Bicău existau 60 de case cu 404 de locuitori. În 1900 avem următoarea statistică: 65 de case și 331 de locuitori. În 1960, în Registrul Agricol figurau 114 case cu 476 de persoane.

Deși satul esteîncununat de o mulțime de laude și calități, se află într-o stare de degradare de mai bine de 3 decenii.

O statistică realizată în anul 2008 arată că din 118 case, 62 erau locuite, 33 nelocuite, iar 19 au fost demolate. Atunci, mai locuiau doar 132 de persoane în sat, dintre care 83 erau pensionari. Din sat plecaseră 301 de persoane. Din păcate, puțini dintre cei plecați au revenit sau și-au renovat casele părintești.


Sursa foto: „Satul Bicău, vatră românească străveche și binecuvântată”

(Informații preluate din cartea „Satul Bicău, vatră românească străveche și binecuvântată”.)

Principala ocupație a bicăuanilor era agricultura, activitate care nu le oferea prea multe opțiuni în ceea ce privește obținerea venitului. De aceea, locuitorii satului Bicău au început să migreze spre orașe pe la începutul anilor ’80, din pricina lipsei locurilor de muncă. De asemenea, școala din Bicău avea doar patru clase, ceea ce i-a determinat pe copii să meargă la școlile din localitățile vecine, unde erau mai mulți locuitori.

În Bicău exista un singur magazin, de unde locuitorii își puteau cumpăra alimentele necesare, precum pâinea, zahărul și uleiul.

Cel mai apropiat dispensar se afla în Comuna Pomi, așadar oamenii aveau acces destul de greu la serviciile de sănătate.

Printre puținele forme de divertisment de care aveau parte bicăuanii, se numărau nunțile și sărbătorile care erau găzduite de căminul cultural.


Sursa foto: „Satul Bicău, vatră românească străveche și binecuvântată”

Curentul exista în sat, dar puține familii dețineau un televizor. Oamenii își petreceau o parte a timpului liber ascultând radioul.

Mărturisirile unui bicăuan

Domnul Silviu are aproape 70 de ani și toată viața și-a petrecut-o în Bicău. Aici s-a născut, a copilărit, și-a întemeiat o familie și și-a condus pe ultimul drum părinții. 

Primele patru clase le-a făcut la școala din sat, dar apoi, la fel ca majoritatea bicăuanilor, și-a continuat studiile la școala din comuna Pomi.

S-a căsătorit de tânăr cu femeia pe care o alintă „Cicuța” și s-a mutat în casa părintească a acesteia, unde cei doi locuiesc și astăzi, alături de fiul lor.

Silviu a lucrat la fabrica de sticlă din Poiana Codrului, unde activau, de asemenea, mulți locuitori ai satului Bicău. Și-a văzut o mare parte a rudelor, prietenilor și vecinilor părăsind meleagurile natale, dar mărturisește că el nu s-a gândit nicio clipă să le urmeze exemplul.

„Când eram eu mic, în Bicău erau peste 300 de persoane. Eram mulți copii, nu ca acum. Azi de abia mai vezi câte un copil prin sat, și numai când vine să-și vadă bătrânii.”

Silviu spune că viața nu era ușoară, deoarece aveau multe lipsuri, dar se bucurau de fiecare zi. 

„Trebuia să facem naveta la școală, apoi unii dintre noi la liceu sau la lucru. Nu era ușor. Nu aveam mașini, iar autobuzele veneau rar. De la magazin nu puteam cumpăra pre multe, și trebuia să ne descurcăm cu ce aveam prin gospodărie. Nu era ca și la oraș. Dacă ne îmbolnăveam, ne trata mama cu ce știa că e mai bine și așteptam să ne treacă. Mergeam la dispensar doar când aveam probleme grave.”

Când l-am întrebat de ce nu a plecat din sat, deși mulți alții au făcut-o, mi-a răspuns că este mulțumit de viața pe care o duce.

„Mulți au plecat să facă liceul la oraș, și au rămas acolo. Femeile din sat s-au căsătorit și s-au mutat în alte sate. Alții au căutat un serviciu mai bun și s-au mutat la oraș. Eu mă mulțumesc cu viața pe care o duc, cu casa și familia pe care o am, și nu am simțit nevoia să caut o viață mai bună.”

Silviu spune că populația din Bicău a început să scadă încă de la începutul anilor ’80, și de atunci este într-o continuă ascendență. Mărturisește că îl întristează să-și vadă satul natal atât de părăsit, este dezamăgit că lipsa copiilor a dus la închiderea școlii și că nu se mai serbează evenimente la căminul cultural, dar nu îi judecă pe cei care, din cauza lipsurilor, au plecat în căutarea unei vieți mai bune.

„Mai demult era altă viață. Satul era însuflețit de strigătele copiilor, de vecinii care stăteau la povești pe uliță și de sărbătorile care ne bucurau inima. E păcat ca acum să vezi un sat doar de bătrâni, cu case dărăpănate, de care nu se mai îngrijește nimeni, sau spații goale, unde au existat case, dar au fost demolate. E păcat că dintre cei care au plecat, mulți nu s-au mai întors să-și pună la punct casa părintească. E și mai trist că, rămânând un sat de bătrâni, au loc multe decese.”

Situația din prezent

În prezent, lucrurile stau cu totul altfel. Deoarece a trecut puțin mai mult de un deceniu, populația a scăzut și mai mult. Un număr mare de case au fost părăsite, vândute, sau demolate. În prezent, în Bicău locuiesc aproximativ 70 de oameni, populația fiind îmbătrânită.

De 11 ani, ca urmare a lipsei copiilor, școala din Bicău nu mai funcționează. De o grădiniță sau un liceu nici nu se poate pune problema, deoarece aceste forme de învățământ nu au existat niciodată în Bicău.


Sursa foto: „Satul Bicău, vatră românească străveche și binecuvântată”

Deși ne aflăm în anul 2019, locuitorii din sat nu beneficiază nici în ziua de azi de apă caldă sau de canalizare.

Căminul cultural nu mai funcționează, iar magazinul a fost înlocuit de mici afaceri private ale oamenilor care aduc produse din oraș și le vând vecinilor.

De asemenea, cel mai apropiat dispensar a rămas tot în comuna Pomi.

Bicău nu este singurul sat care, prin lipsurile sale, i-a determinat pe oameni să își părăsească meleagurile natale și să se stabilească la oraș. Acest fenomen este răspândit în multe sate din România și ar trebui să constituie un semnal de alarmă în legătură cu condițiile din zonele rurale ale României.

RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
http://studentpress.ro/2019/06/satele-romanesti-conditii-minime-si-populatie-lipsa/
Twitter

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.