Pentru mulți dintre noi, OCD-ul (obsessive-compulsive disorder/ tulburarea obsesiv-compulsivă) reprezintă doar o înclinație spre a aranja anumite obiecte într-o ordine perfectă. Deși asta poate fi una dintre simptome, realitatea afecțiunii e mult mai complexă.

Tulburarea se manifestă prin două componente: obsesii și compulsii. De obicei, acestea coexistă, însă nu toate persoanele cu această tulburare psihică suferă de ambele. Obsesiile se conturează ca gânduri sau idei nedorite și neplăcute, pe care persoana în cauză nu le poate controla. Aici intervin compulsiile: anumite comportamente repetitive, pe care persoana le desfășoară pentru a stopa obsesiile. Neobișnuit este faptul că, în unele cazuri, compulsia nu are legătură cu obsesia pe care încearcă să o oprească temporar. Cu toate acestea, ea poate ameliora anxietatea provocată de acea obsesie. Persoanele care suferă de OCD își dau seama, de obicei, că obsesiile și compulsiile lor sunt iraționale, însă nu le pot opri.

Conform unui studiu realizat de patru medici psihiatri din America de Nord, tulburarea afectează în jur de 2.3% din populație, la un moment dat, de-a lungul vieții. Poate fi încadrată în rândul dizabilităților, însă în România acest lucru este valabil doar în cazul în care vine la pachet cu anumite tulburări de personalitate, autism, ADHD sau alte boli psihice.

Există o varietate de categorii de obsesii și compulsii care caracterizează această afecțiune. Printre obsesii se numără frica de a fi contaminat de bacterii sau de a atinge obiecte care ar putea fi murdare, ideea că unele numere sau culori sunt „bune” sau „rele”, frica de a pierde controlul și de a răni, neintenționat, persoanele din jur, precum și imagini mentale nedorite legate de agresiuni fizice sau sexuale.

Compulsiile sunt obiceiuri obsesive, precum realizarea activităților într-o anumită ordine sau repetarea lor de mai multe ori, numărarea pașilor, spălarea pe mâini în repetate rânduri, de mai multe ori pe zi, sau repetarea, în gând, a unor cuvinte sau fraze.

Pentru a înțelege mai bine subiectul și a intra în contact cu niște cazuri reale de persoane care suferă de această tulburare, am intrat în grupul de Facebook „OCDRomânia”. Grupul are în prezent 788 de membri și o mulțime de postări în care membrii își dau sfaturi legate de fricile lor și se încurajează în lupta cu această afecțiune. Există chiar și câțiva psihologi pe grup, care oferă, din când în când, soluții la problemele care apar din cauza tulburării.

Irina Comșa are 21 de ani, este din Sibiu și spune că simptomele ei au apărut cu 5 ani în urmă, când se confrunta cu o formă a acestei tulburări numită „Health Anxiety”, cunoscută și sub numele de ipohondrie: „îmi era foarte teamă să nu am vreo boală foarte gravă, iar din acest motiv eram constant în vizită la medici și prin spitale”. Irina menționează că pe fondul fricii, avea atacuri de panică de multe ori pe zi.

Cu ajutorul psihoterapiei, a trecut cu succes peste această perioadă, însă în 2019 OCD-ul a reapărut sub altă formă: „se manifesta sub forma unor frici de tipul «îmi voi pierde controlul și îmi voi face rău mie și familiei»”. Gândurile de acest fel se încadrează în tipologia Health OCD. Irina mărturisiește că aceasta este cea mai mare obsesie a ei. De atunci și până acum, ea se manifestă în continuare.

Irina mi-a confirmat o părere foarte veche: aceea că afecțiunile psihice, dar și mersul la psiholog sau psihiatru pentru rezolvarea lor sunt văzute într-o lumină foarte proastă în România: „stigmatizarea care apare odată cu bolile psihice este foarte mare în România, iar mie mi-a fost foarte greu să mă obișnuiesc cu ideea”. Nici apropiații ei nu o înțelegeau mai bine. Părinții ei credeau, de cele mai multe ori, că e doar mofturoasă, iar prietenii nu puteau să înțeleagă anxietatea ei. 

Cu toate acestea, Irina a învățat diverse tehnici de psihoterapie pentru ameliorarea simptomelor, pe care le aplică în mod constant. „Totodată, acceptarea tulburării m-a ajutat enorm”.

O altă poveste este cea a lui Alexandru. Deși are doar 16 ani, Alexandru este foarte bine informat în legătură cu tulburarea obsesiv-compulsivă și a descoperit tehnici care îl ajută în lupta cu aceasta. Primele simptome care au apărut în cazul lui au fost gândurile intruzive pe teme sexuale: „îmi era teamă că poate-poate sufăr de vreo parafilie (termenul medical pentru perversiune sexuală, adică pedofilie, zoofilie sau altele) ”. Apoi a început să aibă obsesii legate de religie, îi era teamă să nu se îndepărteze prea mult de Dumnezeu și să devină ateu: „compulsia consta în a murmura rugăciuni și a-mi face cruce de foarte multe ori”. Spune că avea impresia că gândurile lui nu îi aparțin, că sunt gândite de o altă persoană. 

 Alexandru nu a reușit să intre la liceul dorit, iar afecțiunea s-a agravat, dovadă că intervine în desfășurarea normală a vieții și o perturbă. Atunci a început să aibă alte obsesii, legate de școală și de viitorul lui. Însă a continuat să lupte în perioada în care a avut dificultăți legate de învățat: „în vacanțe mi-am antrenat creierul învățând limbi străine sau recapitulând materia, ca să nu pierd ritmul”. Un alt obicei care i-a ameliorat tulburarea este faptul că s-a lăsat ajutat de părinți. Afirmă încrezător că a înfruntat anxietatea provocată de teme și de învățat.

Primul lucru pe care Bogdan Frunză, un alt membru al grupului l-a mărturisit a fost că îi este greu să vorbească despre asta, pentru că atunci când dezvoltă subiectul, anxietatea se amplifică și mai mult:„anxietatea are mii de forme, OCD-ul… e cea mai rea”. Bogdan are 31 de ani, iar în ceea ce privește contextul pandemiei, este de părere că autoritățile induc panică prin restricțiile severe. Este dezamăgit că sălile și majoritatea parcurilor au fost închise și se simte „încolțit”, deoarece sportul în aer liber îi ameliora simptomele.

Cât despre situația domeniului psihologic în România, Bogdan este la fel de nemulțumit: „terapia costă mult, iar psihologii sunt foarte mulți, dar foarte puțini buni, capabili să gestioneze orice situație”.

Un alt grup de pe Facebook care îl ajută pe Bogdan și pe mulți alții este „Psycovid”. E un grup de suport în care psihologi români oferă terapie online persoanelor care simt nevoia, care au întrebări, griji, confuzii legate de starea lor în această perioadă. Există o listă lungă de psihologi voluntari, foarte activi pe grup.

Este uman și deontologic, fiind furnizori de servicii medicale, ca psihologi, să venim cu propriile resurse în calmarea situației și oferirea consilierei de prim ajutor. Simt că ajutorul meu chiar aduce calm, liniște și speranțe persoanelor care nu pot gestiona această situație și asta mă face fericită”, mi-a spus Cazan Anca, unul dintre psihologii voluntari.

A întâlnit de-a lungul carierei multe cazuri de persoane confirmate cu tulburarea obsesiv-compulsivă, diagnosticul clinic fiind pus, de cele mai multe ori, de către medicul psihiatru. În programul de voluntariat oferă consiliere primară, suportivă, axându-se pe cauza care declanșează simptomele.

Este evidentă frica, drept prim simptom esențial, pentru că o persoană cu TOC nu va șterge masa doar pentru că nu suportă praful sau dezordinea, persoana cu TOC se teme. Un alt simptom îl reprezintă gândurile obsesive, negative și iraționale și bineînțeles că apoi apare comportamentul observabil al respectivei obsesii, ritualurile și timpul excesiv acordat acestor comportamente și gânduri.

A explicat și numeroșii factori care contribuie la dezvoltarea tulburării, care pot fi atât genetici, cât și legați de mediul extern: „Pot spune că un copil crescut într o familie în care cineva, părinte, bunic sau frate, manifestă această tulburare, are șanse foarte mari de a o dezvolta. Nu obligatoriu pe aceeași obsesie și nici pe același comportament, însă e un model, un pattern pe care copilul îl preia în primii 3-5 ani de viață și îl integrează, considerând-ul normal și necesar.

În cazul persoanelor care au trecut printr-o experiență traumatică, OCD-ul poate să apară pe fondul unei anxietăți de evitare a experienței din trecut. Chiar și personalitatea poate fi un factor important, persoanele foarte organizate și meticuloase fiind mai expuse riscului de a dezvolta afecțiunea.

Prin urmare, o pandemie care impune declanșarea stării de urgență, izolarea la domiciliu, printre alte motive de stres și panică, precum sănătatea proprie și a persoanelor dragi, poate să înrăutățească semnificativ simptomele. „Aceste persoane au deja un fond psihic emoțional dezechilibrat, iar o situație ca cea prezentă nu poate decât să accentueze stările lor de anxietate și eventual să aducă noi obsesii în sfera lor comportamentală”.

Anca își amintește de o tânără care i-a spus încă de la prima convorbire telefonică: „eu sunt de felul meu mai obsedată de curățenie, însă acum simt că mă sufoc.

Drept tratament, psihoterapia are rezultate deosebite în vindecarea tulburării, atâta timp cât este corespunzător tratată. „Se folosesc tehnici diverse de gestionare a simptomelor și dezvoltarea unei alternative funcționale de răspuns la gândurile și ideile nedorite, identificarea distorsiunilor cognitive, argumentarea posibilelor situații de risc, evaluarea lor și confruntarea cu temerile nejustificate.” În final, psihologul spune că este de dorit să se ajungă la identificarea și reevaluarea credințelor personale.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.