Frica este o stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar. Această stare îl face pe om să devină adesea vulnerabil și lipsit de curaj. În momentul în care un om simte că îi este frică, de multe ori nu reacționează rațional, ci împins de primul impuls. Sentimentul de frică și nesiguranță a existat dintotdeauna. Atât generațiile actuale, cât și generațiile de acum mii de ani s-au confruntat cu anumite frici, fie înnăscute, fie declanșate de unele evenimente.

După spusele psihologului, Adriana Lațcu, frica este  acel comportament reflex în fața unui pericol. Frica face parte din panoplia emoțiilor noastre, fiind cea mai puternică, dar și cea mai prezentă. Lista fricilor este infinită. Trebuie să distingem frica-emoție, provocată de un eveniment neașteptat  și frica-dispoziție, permanent prezentă  în existența oamenilor.

Cercetările experimentale au identificat anumite circuite cerebrale ale fricii. Informațiile sunt rapid preluate de talamus (o anumită zonă din sistemul nervos central) și le expediază structurilor corticale superioare, care decid dacă pericolul este real sau nu.  Așadar, fricile pot fi reale sau imaginare, normale, exagerate sau excesive.                               

Frica reală este un fel de semnal de alarmă al corpului pentru a face față unui pericol,  declanșând comportamente reflexe, precum apărarea, fuga, atacul etc.      

Frica imaginară duce la comportamente iraționale, aberante și la adevărate isterii.                                       

Frica normală este prezentă și arhicunoscută de noi toți.     

Frica exagerată (anormală) este ascunsă undeva în mintea  noastră. 

Frica excesivă apare atunci când mintea începe să creeze scenarii negative. Atunci când nu cunosc ce urmează, am nevoie să umplu spațiul mental cu ceva, și încep să creez propriul scenariu. Dacă scenariul este pozitiv, este foarte bine. Dacă scenariul este negativ , atunci apare  frica , teama, anxietatea sau atacul de panică.          

Psihologul, Adriana Lațcu, vorbește despre tipurile de frici cu care adesea se confruntă oamenii : „ Câteva dintre fricile cele  mai cunoscute : frica de moarte, frica de mutilare, venită din fobiile de înălțime, avion, frica  de pierdere a libertății/autonomiei (ce se întâmpla acum  cu  izolarea).  Apare fobia de spații închise, claustrofobia, fobia de a nu rămâne singur.  Este cunoscută și frica de abandon/separare. Această frică este dată de lipsa de încredere în propria persoană. Crezi că nu ai valoare în ochii altei persoane, și așa oricând te poate părăsi pentru că «nu ești bun de nimic ». Este periculos să spui unui copil sub formă de pedeapsă că  «nu te iubesc». Copilul consideră că nu are nimic valoros încât sa merite iubirea. Apoi crește, devine adult  și începe să ceară de la parteneri dovezi de atenție și de iubire. ”

Tot psihologul ne spune că una dintre cele mai întâlnite temeri atât în rândul copiilor cât și în rândul adulților este frica de a fi umilit. De exemplu, atunci când copiii fac greșeli sunt de cele mai multe ori criticați sau pedepsiți. Copiii învață că trebuie sa le fie rușine atunci când greșesc. Ego-ul tău nu vrea sa fie umilit, jicnit, pedepsit.                 

Pe lângă fricile și fobiile adesea întâlnite și menționate mai sus de către psihologul Adriana Lațcu, există și fobii neobișnuite pe care doar câțiva oameni din această lume le au, iar pentru noi pot fi de neînțeles, precum trypophobia ( frica de găuri mici), cinofobia (frica de căni), afefobia (frica de a fi atins), ombrophobia (frica de ploaie), cibofobia (teama de alimente) sau panofobia (frica de tot ce ne înconjoară, stare acută de anxietate). Aceste frici pot apărea în urma unui eveniment marcant care de cele mai multe ori a avut loc în copilărie.

Fiecare dintre noi ascunde o frică sau se teme de ceva anume, indiferent de vârstă sau sex, fapt demonstrat de persoane care se află în etape de viață diferite. Aceste frici pot să fie minore și pot cu ușurință să fie stăpânite prin terapie sau există frici de care unii oameni nu scapă niciodată.

Maia Morar are doar 12 ani. Spune că frica ei dintotdeauna au fost baloanele, în special cele care se sparg. Această frică nu are o explicație sau un eveniment în spate, care să o fi declanșat. În momentul de față a învățat să-și  stăpânească  această frică, deoarece mama ei a apelat la un psiholog când a  observat că de fiecare dată,  la zilele de naștere, Maia începea să plângă și să se ascundă. „Plângeam mereu când le vedeam la zilele de naștere ale colegilor mei, iar nimeni nu înțelegea de ce se întâmplă acest lucru,  apoi îmi erau sunați părinții, să vină să mă ia, deoarece toată lumea credea că mi se făcuse rău.” Deși pare o frică minoră, iar pentru oamenii care nu o au pare ieșită din comun, această frică există, în termeni medicali numindu-se „globofobie”. Sunt rare persoanele care au o astfel de fobie, de aceea există tendința de a nu o lua în serios. De cele mai multe ori este întâlnită în rândul copiilor, și se poate ține sub control cu ajutorul psihoterapiei.

Frica de baloane

Sfatul psihologului este că, în aceste situații părinții trebuie să fie alături de copiii lor : „Adultul care o protejează  trebuie sa se gândească la sentimentele ei și nu la ce spune lumea. Mergi cu ea la început acolo unde sunt baloane protejeaz-o, explică-i ce se întâmplă și spune-i sa aibă încredere că nimic rău nu i se poate întâmpla. Apoi copilul va decide ce vrea să facă  dacă dorește să participe la astfel de întâlniri sau nu. În timp, fobia dispare.”

Paul C. are 46 de ani, iar odată cu trecerea anilor a învățat multe și a trăit experiențe care l-au întărit. Frica pe care o are acum a rămas aceeași ca acum 20 de ani, „frica zilei de mâine”. El crede cu tărie că „viața de adult vine cu fricile la pachet”. Este tehnician dentar, iar din momentul în care a fost nevoit să treacă de la sistemul de stat la cel privat, ca persoană fizică autorizată, a început să se îngrijoreze. A simțit o schimbare majoră și, totodată, acest eveniment a devenit  pentru el un factor de stres. Faptul că nu are un salariu sigur lunar l-a făcut să dezvolte o frică față de  ziua de mâine și să își pună diverse întrebări de tipul : „Dacă mâine nu voi avea destui bani pentru a plăti unele cheltuieli necesare?”.

În acest caz psihologul Adriana Lațcu recomandă să apelăm la pozitivitate și să atragem binele asupra noastră : „Teama sau mai degrabă preocuparea pentru viitor este o problema extrem de prezentă în perioada pe care o traversăm. Sunt convingeri limitatoare, care operează în subconștientul  persoanei. Persoana  în cauza trebuie să-și examineze tiparele repetitive  și să încerce o altfel de abordare. De exemplu: nu voi putea supraviețui decât dacă voi avea un venit constant. Această  abordare trebuie înlocuită cu :  voi încerca să fac tot ce depinde de mine să vad ce alte oportunități se deschid. Convertește-ți pesimismul în optimism. Renunță la ce cred alții despre tine!”

Evelin Ambrus are 19 ani. Ea trăiește cu frica de a nu-și dezamăgi părinții, deoarece îi consideră cei mai importanți. „Dintotdeauna am fost o fire mai sensibilă, care a ținut maxim la părinți. De-a lungul timpului am trecut prin perioade dificile, timp în care ei au fost singurii ce mi-au rămas alături și cred că asta m-a determinat ca mereu să îi am în vedere pe ei, în orice aspect al vieții.” Această frică a avut-o dintotdeauna și și-a dorit în permanență să se ridice așteptărilor lor și să le fie alături. Situațiile care crede că îi poate afecta și pe ei o copleșesc, însă este o teamă constructivă, care a reușit să pună bazele evoluției sale ulterioare: „Când mă confrunt cu situații ce știu ca i-ar putea afecta si pe ei, mă copleșesc gândurile si mă retrag în mine.”

Psihologul Adriana Lațcu aici spune că trebuie să învățăm atât din experința succesului cât și din cea a eșecului deoarece viața ne oferă lecții importante : „În viață, oamenii au succes sau pierd. Experiența succesului și a pierderii se învață pas cu pas. Un  succes este mai ușor de gestionat. Atunci când pierdem, se fac tot felul de scenarii care duc la supărări, dezamăgiri, frustrări, neputințe etc. Fiecare experiență este individuală și trebuie începută aceasta  abordare prin recăpătarea încrederii în sine și cultivarea curajului. Sunt practici care de obicei se construiesc cu  specialistul.” Totodată, părinții sunt cei mai apropiați oameni ai sufletului nostru, trebuie să auzim în permanență de la ei că ne susțin în tot ceea ce facem iar noi să îi susținem la rândul nostru.

Violeta M. are 63 de ani și consideră că frica ei cea mai mare este singurătatea. „Niciodată nu am fost o persoană lipsită de oameni, mereu am vrut să fiu înconjurată de prieteni, familie și colegi. Frica a apărut odată cu pensionarea iar acest lucru a făcut-o să se simtă de multe ori deprimată.” Această teamă apare la 90% dintre bătrânii care au rămas singuri iar această frică este oarecum normală de la o vârstă. Tot ea spune că familia este singura care a rămas alături de ea, iar de fiecare dată când se simte singură apelează la aceștia. De cele mai multe ori, convorbirile cu nepoții săi sunt cele care îi aduc o stare de bine.

Sfatul psihologului Adriana Lațcu pentru acest caz este că, omul are nevoie la orice vârstă dar mai ales la bătrânețe de oameni care să îi fie alături : „Teama de singurătate vine de obicei odată cu vârsta. Se recomandă socializare și activități  diferite,  care să umple golul din viața proprie și să-i  aducă satisfacție, bucurie etc.”

Gabriel Hreniuc are aproape 21 de ani, este la început de drum și are numeroase posibilități de dezvoltare. Deși viitorul pare promițător pentru el, nu  a scăpat de fricile care i-au provocat stres și stări deprimante. Acesta spune că frica sa cea mai mare este să nu ajungă să aibă parte de un loc de muncă nesatisfăcător și să facă ceea ce nu îi place. Totul a început, spune el, în perioada liceului, când a fost nevoit să studieze ceva ce nu îi plăcea. „Această frică a apărut în momentul în care am fost pus să fac ceva ce nu-mi doresc sau să studiez ceva ce nu mi place. Toată lumea trebuie să se concentreze pe calitățile care-l definesc, fără a se stresa de celelalte.” Frica s-a amplificat în momentul în care acesta a intrat la facultate și a descoperit că nu se regăsește în ceea ce se predă. A încercat să facă față totuși, însă și-a dat seama că locul său nu este acolo. „Este foarte important să ne regăsim în orice lucru pe care îl facem.” Tot el afirmă faptul că fricile de mic copil nu se compară cu cea pe care o are acum: „Consider că maturizarea și-a făcut treaba, iar acele frici minore din copilărie au dispărut odată cu trecerea timpului.”

În cazul lui Gabriel, psihologul Adriana Lațcu spune că trebuie să ne gândim mai mult înainte de a lua o decizie mai ales când vine vorba despre viitorul nostru: „Aici problema este mai complicată. Fie persoana nu a analizat suficient de matur ce-i puteau oferi studiile alese, fie și-a supradimensionat posibilitățile proprii și în realitate nu a făcut față efortului cerut. De fapt, nu resimte atât de dureros cum își va construi viitorul,  cât mai degrabă teama de abandon  și de modul cum este perceput de ceilalți. Se recomandă consiliere.”

Întotdeauna vor apărea frici sau temeri, însă în permanență trebuie să ne motivăm, să învățăm să ne acceptăm și să trăim în armonie cu noi înșine. Psihologul, Adriana Lațcu,  spune că acest lucru poate să fie posibil doar dacă vom cere ajutorul specialiștilor deoarece ei își pot da cu ușurință seama ce se află în sufletele noastre, ne vor asculta cu atenție și vor încerca să afle care este sursa problemelor noastre.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.