Femeile au fost dintotdeauna prezente în arta filmului, însă, în decursul anilor, ele au fost în mod constant destul de slab reprezentate și, în medie, au avut venituri mult mai mici decât bărbații. Cele mai multe roluri cheie în realizarea filmelor au fost, timp de multe decenii, realizate aproape în întregime de bărbați, în posturile din spatele camerelor. În trecut, unele actrițe aveau o măsură de putere sau cel puțin rămâneau la putere în Hollywood, însă mult prea multe alte femei erau portretizate ca fiind fie surori agresive, fie fiice duioase sau femei atractive din punct de vedere fizic, care nu aveau nicio altă calitate. În plus, femeia a tins, pentru o lungă perioadă de timp, să fie definită de hipersexualitate. Totuși, în vremurile mai recente, femeile au reușit să se afirme mult mai mult și să își aducă contribuții semnificative în acest domeniu.

Rasa albă și heterosexualitatea – standardele primordiale ale secolului XX

De-a lungul istoriei cinematografice, personajului feminin i s-au atribuit anumite caracteristici, care, în timp, au devenit factori naturali, considerându-se a fi standardele firescului. Influențele care stau la baza acestor caracteristici sunt constituite preponderent din rasă și orientarea sexuală, dar, în același timp, și din vârstă și clasa socială. În cinematografia secolului XX, „Albul” și heterosexualitatea au persistat și au consolidat imaginea tipică a personajului feminin pe marile ecrane. Acești factori au inițiat un mare dezechilibru în portretizarea diversității etnice și culturale în rândul personajelor feminine, iar în cele din urmă, dezechilibrul a condus la dezvoltarea Teoriei filmului feminist. Această critică teoretică își are rădăcinile în anii ‘70 și este derivată din politica și teoria feministă influențate de al doilea val al Mișcării Feministe. Lucrări teoretice precum „Popcorn Venus: Femei, Filme și Visul American” de Marjorie Rosen (1973) și „Reverență violului: Tratarea femeilor în filme”(1974) au analizat modul în care femeile sunt portretizate în film și felul cum se raportează acest lucru la contextul istoric larg. În plus, s-au mai analizat stereotipurile comune prezentate în filme, măsura în care femeile au fost arătate ca fiind active sau pasive, precum și timpul pe ecran acordat femeilor. Ca urmare, aceste idei s-au integrat cu succes în comunitatea savanților americani în anii ’80. Cercetările lor se concentrau în general pe sensul din textul unui film și pe modul în care textul construiește un subiect de vizionare. De asemenea, au examinat și modul în care procesul producției cinematografice afectează felul în care femeile sunt reprezentate și posibila consolidare a discriminării sexuale. Astfel că, începând cu sfârșitul anilor ‘70, reprezentarea femeilor în cinematografie a început să devină mai variată în ceea ce privește clasa socială, rasa și vârsta, fenomen care se poate vedea mult mai devreme în rândul personajelor masculine. Clasele sociale diferite de clasa de mijloc au început să joace un rol important, iar modul de viață controversat al femeilor din clasa de mijloc începe să fie și el pus la îndoială, în filme precum „Annie Hall” (1977), „American Beauty” (1999) și “Terms of Endearment” (1983). Existența clasei inferioare în relație cu vârsta este problematizată în cazul personajului feminin protagonist din „Million Dollar Baby” (2004) și clasa aristocrată, în relație cu diferențele sociale între personaje în „Titanic” (1997) și „Shakespeare in love” (1998). Personajele feminine notabile din aceste filme sunt albe și heterosexuale, iar acest lucru este valabil și pentru personajele masculine, cu unele excepții referitoare la rasă și etnie. Aspectele rasiale și etnice, precum și diferențele de clasă socială dintre personaje mai sunt problematizate în „The Sun is Also a Star” (2019) , „The Hate U Give” (2018) și „Where Hands Touch” (2018).

Annie Hall (1977), sursa: IMDb
Titanic (1997), sursa: IMDb
The Sun is Also a Star (2018), sursa: IMDb

Aspectul fizic și sexualizarea femeii

Relațiile dintre reprezentarea corpului feminin și perspectiva feministă pot fi descoperite preponderant în filmele realizate după mijlocul anilor ’90. În ceea ce privește filmele realizate anterior, ținuta și aspectul femeilor erau orientate în principal de conceptul realist al filmului hollywoodian, în majoritatea cazurilor reprezentând poziția clasei sociale. Începând cu anii ’90, ținuta personajului feminin indică o armonie mai accentuată cu acțiunile și activitatea lor fizică. În paralel cu această tendință, personaje feminine cu o ținută feminină accentuată apar și în această perioadă, mai ales în drame sau „musicals”.  Ținuta orientată spre activitate, care se dovedește a fi mai pragmatică, mai masculină sau monogamă, precum și aspectul feminin accentuat pot fi asociate cu noua focalizare a feminismului asupra corpului feminin.

Un studiu efectuat în 1997 pe tema sexualizării femeilor dezvăluie faptul că femeia tinde să fie constant expusă obiectivării corpului. Femeile caucaziene sau femeile cu tonuri mai deschise ale pielii tind să fie mai puțin sexualizate decât femeile de culoare, iar o cercetare făcută în 2014 asupra filmelor din 2013 indică faptul că femeile hispanice sunt cele care poartă cel mai mult îmbrăcăminte cu tentă sexuală și își înfățișează nuditatea. Deși există mulți factori care afectează sexualizarea unei situații și modul în care aceasta este percepută de public, expunerea nudității corpului unei femei este cauza principală care determină ca o scenă să fie asociată cu plăcerea fizică, deseori ea fiind asociată și cu alți factori precum consumul de droguri sau violența.

The Seven Year Itch (1955), sursa: IMDb

Relațiile de pe marile ecrane – dominanță și supunere

Conceptele feminismului sunt vizibile și în alte dimensiuni ale personajelor feminine din cinematografie, cum ar fi relațiile între femei și relațiile dintre femei și bărbați, atât în sfera publică, precum și în sfera privată. Relația femeie-bărbat tinde să fie văzută cu precădere ca o relație de putere. Feminismul urmărește eliminarea poziției de subordonare, fără apărare, a femeii, în schimbul egalității. Nu este exclusă nici ideea ca femeile să obțină mai multă putere în relațiile pe care le au, deși se pretinde că aceasta este doar efectul autonomiei, independenței și comportamentului activ. Femeile care sunt active doar în sfera privată, ca gospodine și mame, precum Connie Corleone („The Godfather” 1972) sau Wan Jung Elizabeth („The Last Emperor”, 1987), sunt prezentate ca fiind subordonate și fără apărare în relațiile cu soții lor, iar când acestea încearcă să își revendice drepturile, trebuie să facă față rezistenței. Mai mult, eforturile depuse pentru a-și salva căsniciile se dovedesc a fi nereușite.

Deși femeia este încurajată să fie mai autoritară și să pună stăpânire pe mai multe situații, conceptul acesta nu este luat drept o simplă inversare a rolurilor, adică femeia să ocupe poziția de superioritate a bărbatului. Anumite personaje feminine cu poziții sociale privilegiate și personalități puternice, precum Karen Blixen („Out of Africa”, 1985) și Carolyn Burnham („American Beauty”, 1999) depun eforturi pentru a-și impune propria voință și nevoie – acest lucru poate fi interpretat ca dominanță – în relațiile lor cu sexul opus, atât în ​​sfera privată, cât și în cea publică. Totodată, personajul feminin Mildred Ratched, din “One Flew Over the Cuckoo’s Nest” (1975), care se află la locul de muncă, își impune dominanța asupra multitudinii de personaje masculine din film și muncește din greu pentru a-și menține propria poziție de autoritate în cazul conflictelor. Comparativ cu acest exemplu, majoritatea personajelor feminine se străduiesc să își schimbe pozițiile dependente și subordonate, în concordanță cu eforturile feministe, deși această legătură nu este niciodată menționată sau manifestată pe ecran. Căutarea egalității și autonomiei este justificată în raport cu bărbații în cazul personajului Clarice Starling din „The Silence of the Lamps” (1991) și Katniss Everdeen din „Hunger Games” (2012) pentru sfera publică și cazul lui Joanna Kramer din Kramer vs. Kramer (1978) și mamele din „The Single Moms Club” (2014) pentru sfera privată. Unele dintre personajele feminine reușesc să aibă o relație mai egală cu bărbații doar pentru o perioadă scurtă de timp și aceasta este reprezentată sub forma unei aventuri amoroase. Importanța solidarității între femei este deseori subliniată, însă, de asemenea, poate determina la rândul ei existenta inegalității între femei.

The Godfather (1972), sursa: IMDb
One Flew Over the Cuckoo’s Nest (1975), sursa: IMDb
The Hunger Games (2012), sursa: IMDb

Diversitatea pe ecran începe cu diversitatea din culise

Cercetările unui studiu efectuat în 2015, care a analizat producțiile cinematografice dintre anii 1980-2014 arată că, în fiecare an, femeile au fost în mod constant slab reprezentate în toate domeniile, inclusiv în posturile de regizor, scriitor și scenograf. Posturile cu cea mai mare prezență feminină au fost cel producător și producător executiv, procentajul atingând un maxim de 22%. Mai mult, procentul de editori din rândul genului feminin a scăzut de-a lungul anilor de la nivelul maxim de 20%, în 2010 și 2016, la 13% în 2017.

O creștere a prezenței feminine din spatele camerelor de filmat ar putea îmbunătăți și modul în care sunt portretizate femeile pe marile ecrane. „Femeile de toate vârstele, rasele și etniile vor trebui să lucreze în culise în număr mai mare, pentru a-și spune propriile povești”, spune Martha Lauzen. Filmele cu cel puțin o femeie în rol de regizor sau de scenarist au avut mai multe șanse să prezinte femeile ca protagoniste în roluri mjore – 58% dintre filmele cu regizor sau scenarist feminin au inclus o femeie protagonistă, comparativ cu 30% din filmele scrise sau regizate de către bărbați. De asemenea, Martha Lauzen mai afirmă că „dacă bărbații regizează marea majoritate a filmelor noastre, majoritatea acestor filme vor fi despre bărbați și dintr-un punct de vedere masculin.” Chiar dacă există o mare diferență de gen în realizarea filmelor, există excepții notabile, femei care au spart barierele cinematografice și au devenit consacrate în domeniu, precum Catherine Hardwicke, Patty Jenkins și Nora Ephron.

Patty Jenkins, sursa: IMDb

Spre ce direcție se îndreaptă situația din ultimul an

În ciuda cererilor permanente din ultimii ani pentru reprezentarea egalității de gen, iubitorii de filme au încă aproape două ori mai multe șanse să vadă un personaj masculin în rol principal, decât un personaj feminin în rândul celor mai populare filme. Cu toate acestea, reprezentarea personajului feminin se află în direcția pozitivă. Centrul pentru Studiul Femeii în Televiziune și Film, din cadrul Universității de Stat din San Diego, a emis un raport anual  în 2019, produs de directorul executiv Martha Lauzen și intitulat „It’s a Man’s (celluloid) World”. Conform acestui studiu al celor mai bune 100 de filme interne brute din 2019, procentul filmelor cu o femeie protagonistă s-a ridicat la un nivel istoric de 40%, în creștere față de 31% din anul precedent. Totuși, nu toate femeile se bucură de o reprezentare egală pe marele ecran. Studiul a descoperit că, în timp ce femeile albe au cunoscut o creștere semnificativă în rolurile principale majore, reprezentările pe ecran ale majorității femeilor de culoare au scăzut. În 2019, 68% din toate personajele feminine au fost albe, în timp ce 20% dintre personajele feminine au fost afro-americane, 5% hispanice și 7% asiatice. “Schimbarea socială este foarte dificilă, se produce lent și aproape niciodată nu se întâmplă într-un mod linear. Progresul este încăpățânat și poate dura ani întregi, zeci de ani de dialog, activism și acțiune susținută pentru a atinge schimbarea” a spus Lauzen.

Studiul a descoperit, de asemenea, că factorii de vârstă depind, în mare măsură, de tipul de femei care sunt reprezentate. Personajele feminine rămân mult mai tinere decât bărbații, majoritatea cu vârste de 20 (22%) și 30 de ani (31%). Pe de altă parte, majoritatea personajelor masculine au vârste de treizeci (32%) și patruzeci de ani (26%), bărbații de 40 de ani sau mai în vârstă reprezentând 47% din toate personajele, în timp ce femeile din aceeași grupă de vârstă au constituit doar 30% din toate personajele feminine.

Anul 2020 pare a fi un an promițător pentru afirmarea genului femin, întrucât o serie de filme regizate de femei de diferite rase vor fi lansate: “Wonder Woman 1984” regizat de Patty Jenkins, „The Eternals” de la Marvel, regizat de Chloé Zhao, Cate Shortland, regizând „Black Widow” de la Marvel, cel mai anticipat live-action Disney „Mulan” și Cathy Yan în spatele filmului “Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn”.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.