În ultimii ani, și-au făcut apariția, din ce în ce mai mult, diferite școli care își propun un model de învățare atipic față de cel obișnuit în societatea noastră. Este vorba despre un sistem în care elevii nu petrec 6 ore în sala de clasă și nici nu învață din cărțile învechite care se pun pe băncile școlilor. Își petrec timpul în sala de clasă care nu are pereți, ci mulți copaci, iar cărțile sunt înlocuite de mediul înconjurător, care oferă cele mai multe informații. Ne referim la școlile care au adoptat un model de învățare agilă și învățare naturală. Aceste două concepte merg mână în mână și culminează cu dezvoltarea armonioasă a elevului.

Ce este învățarea agilă?

În urmă cu jumătate de an, mi-am încheiat stagiul de voluntariat într-o instituție de învățământ așa cum nu am mai întâlnit până atunci. Este vorba de o școală din Cluj, care își propune un nou model educațional. Se bazează pe învățarea agilă în natură și face parte dintr-un mecanism internațional, numit Agile Learning Centers.

Agile Learning Centers (ALC) reprezintă o rețea globală de comunități de învățare, care utilizează instrumente agile, pentru a sprijini educația auto-dirijată. Aceste comunități reprezintă școli din țări de pe întreg globul. 

Toate aceste școli sunt interconectate prin ALC și împărtășesc aceleași principii pentru educație. 

Harta centrelor agile

Modelul pornește de la un arbore, unde fiecare element are o însemnătate. 

Copacul învățării

Pentru a înțelege această metodă de educație, trebuie să înțelegem valorile după care se ghidează școlile în activitățile lor. Solul este încrederea din comunitate, unde sunt patru rădăcini, care reprezintă fundamentul: învățarea naturală, auto-direcția, experiența și succesul.

Ramurile sunt principiile: agilitatea, independența copilului pentru a lua decizii, joaca neorientată către câștig, valorificarea culturii proprii, facilitare și nu predare, oferirea feedback-ului, suportul, respectul pentru cei din jur, acceptarea.

Frunzele ramurilor sunt instrumentele utilizate în școli, pentru facilitarea activităților. Acestea sunt: tablă cu ofertele copiilor (unde copiii își scriu ofertele de activități la care pot participa colegii lor), instrumente muzicale sau jocuri pentru ședințele de reflecție, kanban, board games.

Kanban, instrument pentru organizare

Cum arată o zi într-o astfel de școală?

Împreună cu alți 5 voluntari, din diferite țări (Germania, Olanda, Franța), am avut ocazia să le fiu alături, timp de un, an elevilor unei astfel de școli. Scopul proiectului din care făceam parte era de a le oferi activități de educație non-formală copiilor. Câteva subiecte pe care ne concentram erau: educație pentru pace, drepturile omului, educație sustenabilă sau educație globală. De asemenea, un alt scop era de a prelua o parte din acest model educațional și de a-l transpune într-o școală publică din mediul urban și  una din mediul rural. 

O zi la școală începe întotdeauna cu exprimarea sentimentelor. Cercul de dimineață este oportunitatea fiecărei persoane din școală, deopotrivă copil sau profesor, pentru a-și exprima sentimentele cu care pornește în acea zi și intențiile pe care le are.

Ședințele de acest gen sunt menite pentru a crea în fiecare dimineață o nouă conexiune între membrii comunității. Unii copii poate nu au o stare de spirit foarte bună într-o dimineață, însă prin exprimarea sentimentelor liber către colegii lor, pot lucra împreună la a adapta activitățile pentru nevoile fiecăruia.

Roata sentimentelor – instrument folosit în cadrul ședințelor

„Mama natură ne este profesor”

Odată ce s-a dat startul zilei, urmează partea în care copiii, indiferent de vârstă, învață în natură. Fie iarnă, fie vară, copiii petrec timp în natură. Școala este dotată cu 2700 mp de grădină exterioară pe un deal, care le oferă copiilor mult spațiu de desfășurare. Natura are un rol foarte important în filosofia școlii. Așa cum spun membrii comunității, „mama natură ne este profesor”. După ce se echipează corespunzător anotimpului, urmează o zi în care se conectează cu natura și între ei, dezvoltând un respect față de orice formă de viață. Copiii încep să adopte aceste valori și se comportă ca niște cetățeni responsabili ai planetei. Învață să recicleze, nu rup florile protejate, nu lasă mizerie în urma lor. 

O zi de iarnă, petrecută afară
Dealul școlii

Una dintre fetițele care învață la această școală, Petra, în vârstă de 8 ani, a fost foarte tristă într-una din zile, din cauza plasticului aruncat în natură. S-a întins pe jos și a început să plângă, spunând că plasticul afectează ecosistemul și în felul acesta urșii bruni, care îi plac foarte mult, sunt pe cale de dispariție. În acel moment, mama sa, care este angajat la școală, a intervenit și a întrebat-o ce este de făcut pentru a reduce plasticul. În acel moment, Petra a zis că nu trebuie să mai consumăm așa mult și că trebuie să ne ducem resturile de plastic la tomberonul galben. Crescând cu această mentalitate și dorință de a proteja natura, copiii devin conștienți, de la vârste fragede, de impactul pe care îl au ei, ca oameni, asupra planetei.

Căsuță pentru hrănirea păsărilor. Reciclată de copii, dintr-un PET pentru lapte

Într-o astfel de școală sunt aproximativ 45 de elevi, împărțiți în câte 3 grupe, cu vârste mixte. Numărul mic de elevi se datorează faptului că fiecare facilitator (educator) trebuie să aibă suficient timp să-i observe și să-i ghideze pe elevii săi. Un număr mare de copii ar îngreuna acest proces. Așadar, se pune accent pe procesul de învățare al fiecărui copil, înțelegând nevoile acestuia. Fiecare dintre ei este atent la ce se întâmplă în jur și e gata să-și ajute colegul la nevoie. Un alt principiu al școlii, menit să cultive empatia și responsabilitatea, sună cam așa: „Am grijă de mine, am grijă de cei din jur, am grijă de școală”.

Totuși, se întâmplă uneori să se creeze mici conflicte în grup. Mihnea, un băiat de 11 ani, a fost într-una din zile marginalizat de colegii săi, pentru că se strâmba și îi enerva. O parte dintre ei dintre ei chiar l-au apostrofat și i-au spus mai răspicat să-i lase în pace. Însă unii colegi au venit în apărarea lui Mihnea cu un… protest! S-au strâns, au făcut o pancartă și au protestat față de colegii lor, încercând să-i facă să înțeleagă că deși Mihnea a greșit, merită să fie tratat cu blândețe.

Pancarta de la protestul pentru susținerea lui Mihnea

Acest fel de altruism față de colegi nu este un lucru neobișnuit. Deseori copiii intervin pentru a rezolva problemele din grup. Asta este ceva cu care ei cresc în minte, să-și ajute colegii.

Ce e diferit la modul lor de învățare?

Facilitatorul are câteva oferte de învățare, pentru dezvoltarea abilităților cheie ale fiecărui elev din grupă, în funcție de vârstă.

Când copiii trebuie să învețe, de exemplu, tabla înmulțirii, nu rămân la birourile din interior. Dimpotrivă, merg afară, împreună cu materialele necesare, și găsesc contexte de învățare. Sunt unii copiii care învață tabla înmulțirii prin colorat și desen, fiindcă asta îi pasionează. Alții merg în grădină și caută ghinde, nuci, pietre, frunze și fac înmulțirea fizic, pe pământul dealului. 

Este important ca fiecărui copil să i se lase libertatea de a-și facilita propriul proces de învățare. Bineînțeles, ajutorul este oferit din partea educatorului, atunci când elevii sunt în impas, dar se pune mult accent pe învățarea autodirijată. Copiii sunt încurajați să descopere lucruri noi, iar educatori sunt mereu acolo pentru a le oferi sugestii și a-i motiva să-și dezvolte potențialul.

Pasiunile copiilor

Așa se face că unul dintre elevi, Carol, care are numai 10 ani, a ajuns să aibă o mini serie de lecții de fizică pe YouTube. Pe el l-am remarcat prima dată la școală, fiind mai retras. Mereu avea privirea în jos și se plimba prin spațiul școlii. La început nu știam nimic despre el, dar odată ce m-am apropiat, mi-a povestit despre problemele sale de sănătate. Este aproape nevăzător. A avut mai multe intervenții chirurgicale și nu a fost o perioadă ușoară pentru el. 

Însă Carol nu s-a dat bătut. De mic a fost pasionat de ecuații și fizică. Așa cum ar spune el, fizica ne înconjoară. La o simplă discuție, îți poate explica legile lui Newton, cum funcționează undele de la Wi-Fi sau ce electroni se află în spatele computerului tău.

Am rămas surprinsă de cunoștințele pe care le are la o vârstă atât de fragedă. Dar cu timpul am ajuns să înțeleg că felul în care tratezi elevul va fi modul în care se va dezvolta. Dacă îi dai încurajări, va realiza lucruri mari. Dacă îi oferi iubire, și el te va iubi la rândul său. 

Multă iubire a avut de oferit și Anna, o fetiță în vârstă de 9 ani. Atât pe mine, cât și pe colegii mei, ne încânta cu mici cadouri. Ce era special la aceste cadouri era că le dăruia din inimă. Puteai să vezi pe fața ei zâmbetul luminos în timp ce îți înmâna o brățară împletită de ea, o felicitare cu numele tău în interior sau când doar te ruga să vii sus pe scări cu ea, pentru a o ține în brațe câteva minute. 

Obiceiurile lor

Orele durează până în jurul prânzului și includ activități practice, de la proiecte de art&craft cu globul pământesc, până la orele de biologie, în care plantează boabe de fasole pentru a încolți. Învață atât matematică și limba română, cât și geografie, terapie prin muzică, sport, drepturile omului, limbi străine, gătit, educație financiară sau yoga.

Prânzul este un alt moment important, în care elevii și facilitatorii au o clipă de respiro, în care mănâncă împreună și se bucură unii de compania celorlalți. 

Meniul este bazat pe nevoile nutriționale ale copiilor. În prepararea gustărilor copiilor, deseori s-au folosit legume luate chiar din grădina școlii. Au gustări cu nuci, fructe, legume și altele. Masa prânzului conține întotdeauna legume și de 2 ori pe săptămână carne. Se are în vedere ca mâncarea lor să nu conțină deloc arome artificiale și potențiatori de gust. 

Copiii învață experimentând

După masa de prânz, în jurul orei 13, urmează o nouă ședință, în care copiii sunt liberi să propună o activitate pentru colegi. Au reușit să-și dezvolte abilități și hobby-uri, iar acum propun oferte de șah, de fizică, jocuri pe care le-au învățat, colorat, tricotat, sport în grădină, citit.

În această parte a zilei își fac simțită prezența și voluntarii, cum am fost și eu. Copiii sunt curioși de prezența lor, iar limba vorbită nu este o barieră. De multe ori au încercat să le învețe limba maternă, sau dimpotrivă, să-i învețe ei pe voluntari limba română. Și ei pot propune activități. Unii dintre voluntari s-au oferit să îi învețe dansuri specifice din țara lor, au avut împreună seri culturale, în care au fost „plimbați”, prin diferite activități, în țările lor natale. Cu unii voluntari au plantat legume, cu alții au învățat să scrie cod, să facă sport sau să facă diferite proiecte de artă. 

Proiecte de artă cu Clara, voluntar din Franța

În timpul acestor activități de învățare agilă, în care copiii învață experimentând, ei au încă o dată posibilitatea să descopere lucruri noi. Sunt împuterniciți, fiindcă pot alege pentru ei înșiși ce doresc să facă.

Copiii plantând legume, cu Anna, voluntar din Germania

Ziua se încheie cu încă o ședință de reflecție, în care copiii se strâng din nou la un loc și împărtășesc gânduri de recunoștință. Uneori, se folosesc de instrumente, jucării sau alte obiecte, cu care ei doresc să se facă mai bine înțeleși colegilor.

Cine își permite să meargă la o astfel de școală?

Faptul că am avut ocazia să lucrez la această școală, cu mod educațional agil, în paralel cu două școli publice, mi-a oferit ocazia să observ limitările fiecărui sistem. Este de la sine înțeles că nu oricine își poate duce copilul la o școală agilă, iar în școlile publice acest model nu este deloc practicat.

De multe ori când am intrat în sala de clasă a copiilor din școala publică, aceștia se ridicau respectuos în picioare, drepți, și spuneau acel „Bună ziua”, învățat la școală în clasa I, cu care toți suntem familiarizați. Pentru ei, o oră petrecută afară, pentru a învăța despre drepturile omului, era ceva nou. Copiii erau foarte atenți să se adreseze cu pronume de politețe, deși pe vremea aceea mă puteam considera încă o adolescentă.

Chiar și în aceste lucruri mici se observă diferențele dintre sisteme și putem deduce care sunt nevoile copiilor. Când mergeam la centrul de educație agil, trebuia să urc până în vârful dealului din grădină, pentru a-i saluta pe copii. Erau foarte deschiși să mă întrebe orice. Uneori chiar puneau întrebări incomode, pe care nu le-am auzit niciodată de la copiii de la școlile publice.

Acest model nou de educație le-a oferit șansa copiilor să fie ei înșiși, să se simtă liberi să facă ceea ce își doresc și totuși i-a ajutat să se conecteze între ei și cu natura din jur. 

Deși ideea ca un copil să învețe la o școală de acest gen pare ideală, de cele mai multe ori este imposibilă. Costurile unui an școlar sunt de aproximativ 4000 euro. Părinții care au șansa să-și educe copilul aici se pot considera norocoși. Spun asta pentru că în Luna de Sus, unde era una dintre școlile publice, erau copii care nu aveau posibilități materiale excepționale. Aveau haine ponosite, iar bucuria lor în momentul în care trebuiau să împartă cornul și laptele din cutie triunghiulară te făcea să înțelegi că sistemul pe care noi îl considerăm „defect” și precar este pentru ei ceva important.

 

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.