Text și ilustrații de Cristiana Ștefănescu

Minimalismul trebuie gândit ca o componentă a unei filozofii de viață care militează pentru simplitatea voluntară. Poate fi similar adoptării unui regim de fitness care trebuie întreținut cu o dietă corespunzătoare pentru a produce îmbunătățiri la nivelul sănătății externe și interne. Mai general, poate fi văzut ca fitnessul în contextul societății fast-food pe care ne-am creat-o și implică o conștientizare a presiunilor negative din mediul înconjurător.  

Minimalismul funcționează la nivel mental (gânduri) și fizic (obiecte care ne înconjoară) și este pasul spre dobândirea unei clarități care se rezumă la lucrurile esențiale de care avem nevoie. Însă această estetică nu trebuie privită într-o manieră izolată, ci ca o strategie de ordonare, spre simplificarea posesiunilor personale care adaugă valoare adevărată vieților noastre. 

Cel mai ușor mod de a stabili relevanța lucrurilor materiale este să-ți pui întrebarea: „Ai fi în stare să-ți împachetezi lucrurile și să te muți în celălat colț al țării cu un notice de câteva minute înainte?” În caz contrar, dacă cutiile de împachetare ar da pe dinafară cu tot felul de obiecte de umplutură, este clar că exccesul primează în defavoarea simplității. De fapt, un om are nevoie de foarte puține lucruri pentru a supraviețui și pentru a duce o viață prosperă. De aceea, trebuie să ne înarmăm împotriva mașinăriei agresive de publicitate, al cărei buget pare infinit, spre a ne convinge că avem nevoie de mai mult. 

Minimalismul este o soluție pentru oamenii care doresc să scape de imperativele consumerismului.

Leo Babauta, blogger la Mnmilist.com, afirmă: „Când acel ceva devine o nevoie, o cerință necesară, ne încuie. Trebuie să îl deținem, ceea ce înseamnă că începem să ne structurăm viața în jurul lui.” Astfel, oamenii se transformă în suma nevoilor fără de care nu pot să trăiască: cafeaua de dimineață, obiectele decorative din casă, muzica pe care o ascultă etc. Însă aceste lucruri au tendința să crească exponențial și devin piedici negative pentru elevarea omului și a omenirii, în general. 

Conform teoriei numărului lui Dunbar, antropolog și psiholog britanic, o persoană poate să mențină activ relații de prietenie casual cu aproximativ 150 de oameni, dintre care jumătate sunt amici, 15 sunt persoane apropiate, iar doar 5 sunt oamenii de bază. Similar, ne catalogăm obiectele în funcție de necesități, doar că numărul mare al acestora devine o povară psihică, întrucât trebuie să le ținem mereu evidența și să le prezervăm, asemeni unei mașini care trebuie întreținută regulat la service. De fapt, majoritatea oamenilor petrec circa 5000 de ore, aproximativ 6 luni din viață, căutând lucrurile din casele lor care nu par a fi găsite niciodată la momentul potrivit.  

Un mod sănătos de adoptare a minimalismului ca stil de viață a început pentru Alexandra Pop odată cu mutarea împreună cu soțul ei în apartamentul lor din Cluj. Devenind pentru prima dată stăpâna propriului spațiu, ea a reușit să controleze tot, căci „toate obiectele au trecut prin mâinile ei”. Reducând în mod conștient, de data aceasta, lucrurile care aveau să rămână, ea a adoptat un design simplu, monocrom, albul fiind dominant în proiectul lor de interior.

Deși a început corect din prima, ea menționează că a fi minimalist este o stare recurentă de declutter, ce trebuie făcut mimim de două ori pe an, în mod ideal. 

‘Ți se eliberează spațiul mental atunci când știi că în dulap este curat.”, spune Alexandra Pop.

Recent, a adoptat conceptul de „Garderobă capsulă”, popularizat de colecția lui Dona Karan (1985) de șapte piese de haine versatile pentru birou, respectiv oraș. Această abordare este mai potrivită pentru oamenii care și-au format deja un stil și nu mai doresc să experimenteze cu tăieturi în zig-zag. Reducerea unei colecții de orice natură are avantaje financiare semnificative. Astfel, devine mai usor să se economisească prin reducerea cheltuileilor decât să se aștepte o mărire bruscă a veniturilor, care e, sincer vorbind, improbabilă. Deci, poate că avem deja destul, sau chiar mai mult decât destul. 

Dacă activitatea preferată de weekend a multor oameni este să meargă în malluri, Alexandra preferă natura. I s-ar părea ciudat să petreacă cele două zile tot în oraș. „Nu înțeleg de ce oamenii stau în oraș în weekend.”, spune ea. De altfel, pasiunea ei sunt excursiile montane, cele mai înalte vârfuri pe care a pășit împreună cu soțul ei fiind în Nepal și Patagonia. În prezent, din puținul timp liber rămas din cauza maternității, nu mai pleacă atât de departe în drumeții, însă practică yoga și atletism, activități care o echilibrează pe plan fizic și mental. 

Când nu mai urmărești toate trendurile globale atractive, îți rămâne timp și te întrebi ce faci cu el. Bănuiesc că prima dată te simți ciudat și de abia după asta te gândești la lucrurile care sunt importante și valoroase pentru tine, ca să investești în direcția aceea. La Alexandra, s-a nimerit să fie muntele, în special, însă minimalismul dă ragaz mult mai multor hobby-uri personale: de la citit, la sport, la gătit și la altele. 

„O valoare de-a mea este natura și minimalismul îmi dă timp să investesc în direcția asta.”, spune Alexandra.

Ea îmbrățișa multe din valorile minimalismului înainte de a se muta în noua locuință, doar că niciodată nu le-a asociat cu acest trend opus hoardingului, care atârnă de abilitățile noastre de stocare excesivă, în majoritatea cazurilor, pentru supraviețuire. Însă să fii minimalist nu înseamnă să ai doar trei lucruri. Implică mai mult pentru Alexandra: a fi conștient de cumpărăturile pe care le faci într-un mod cât mai puțin compulsiv și a-ți da timp să te gândești la absoluta necesitate a unui lucru care nu poate fi substituit sub nicio formă. „Mi se pare că tot timpul trebuie să cumperi conștient… să te gândești și să fie o decizie asumată.”, spune Alexandra Pop.


„Less is more” se traduce în viața Claudiei Chirtescu prin cele patru vaze realizate de arhitecți și sculptori precum Alvar Aalto și Jaime Hayon, poziționate la vedere, precum cei mai selecți musafiri la o masă festivă. Educația vizuală i-a fost imprimată încă din copilărie de bunul gust al tatălui ei, ulterior modelând-o prin abonamente la reviste de artă. În prezent, deține o casă frumos decorată, care recent s-a transformat și în birou. E impropriu spus, căci ea migrează constant printre spații, fiind o nomadă în propria sa locuință.  

.

Într-o perioadă super busy, în care totul se desfășoară rapid, minimalismul a venit pentru ea ca o simplificare. Cu toții cunoaștem senzația aceea când pui capul pe pernă și ești atât de încărcat, încât nici cea mai fină lenjerie nu te poate adormi. Acel moment critic a venit cumva ca o trezire pentru Claudia, care și-a recunoscut nevoia de a face ordine în clutterul vieții: mai întâi fizic, apoi relațional și în final, informațional.

.

A început prin configurarea piramidei lui Maslow, adaptată după propriul ei design, în două trepte: 1 –  lucruri impuse din exterior și 2 – lucruri care vin din interior. Scopul era să reducă din prima categorie pentru a face cât mai mult loc celeilalte, adică activităților ce o împlinesc cu adevărat. De fapt, își propusese să devină șefa timpului său. Poziția de antreprenoare a ajutat-o cu siguranță în acest demers, odată ce a trecut de greutățile începutului. Însă, pe parcurs, a descoperit că multe dintre activitățile în care se implica erau pur culturale: „facem lucruri pentru că așa fac cei din jur”. Ele țin de generație și ea nu mai voia să intervină voit într-un angrenaj inutil. La români, se mai adaugă, în subconștientul colectiv, trauma sărăciei provocată de comunism, care încurajează goana după resurese în lumea democratică, goană ce maschează frica de mâine, nevoia de siguranță, o certitudine asupra vieții. De aceea, minimalismul nu este o soluție pentru toată lumea, subliniază Claudia.

Imersiunea zilnică în tainele minimalismului prin podcasturi și cărți precum Aruncă tot au devenit mai valoroase decât întâlnirile de socializare cu oameni care nu au destule plante. Recunoaște că două dintre ale ei s-au ofilit și, cu părere de rău, le-a aruncat la gunoi. Însă nu plănuiește să își cumpere altele. Procesul de a arunca un obiect este mult mai complicat decât procesul de a-l aduce în casă, îmi explică ea. „Noi, mental, trăim într-o căutare de siguranță animalică. Noi adăugăm, nu aruncăm!” 

Pentru Claudia, prezentul este momentul care îi definește existența. De aceea, se racordează mereu la cine este ea cu adevărat și proiectează noua stare de spirit asupra lucrurilor din jur. Mărturisește că s-a despărțit cu greu de setul voluminos de cratițe din inox, care îi reaminteau de fiecare dată de epoca în care mânca necorespunzător. Acum, gătește de pe o zi pe alta și și-a format noi obiceiuri ce implică mai puține ustensile. 

„Din momentul în care te racordezi din când în când la tine, cum ești tu în prezent, realizezi că ai lăsat în spate acele lucruri. Iar nostalgia asta, faptul că noi pendulăm între trecut și viitor, omite, de fapt, exact cine suntem noi în momentul acesta. De fapt, când arunci, te apropii de cine ești tu în momentul prezent.”

Claudia Chirliescu

Cum renunțăm, de fapt, la lucruri ?

Totul începe cu o pură sinceritate și detașare emoțională: dacă nu ai mai folosit un obiect în ultimii trei ani, statutul său va rămâne cel mai probabil neschimbat. De aceea, poți să-l arunci, să îl reciclezi sau să îl donezi, deși unii oameni mai suspicioși vor crede că vrei să îl vinzi. 

„Pe lângă faptul că ocupă loc, îți ocupă și mintea. Lucrurile trebuie sa aibă sens să stea la vedere, alfel mă irită…”, mărturisește Claudia. În cazul ei, apărea un sentiment de vină generat de existența unui obiect cumpărat care ar trebui să reintre în folosință. Nu mai vrea să dețină lucruri just in case, pentru că ele nu mai răspund nevoilor ei la momentul actual. Recent, a donat unei săli de fitness o saltea pentru relaxarea mușchilor care ocupa inutil spațiu, urmând să își reachiziționeze alta, dacă va simți pe viitor necesitatea ei. Astfel, lucrurile la vedere trebuie să își justifice locul, să faciliteze anumite acțiuni. În caz contrar, devin o povară.

„În dansul cu viața, ajungi să păstrezi niște greutăți la glezne, care te trag în jos, de fapt. Îți aduc aminte de cine ai fost tu.”

Claudia Chirilescu

Această apropiere de sine a fost un drum extrem de personal pentru Claudia, facilitat de esențializarea minimalistă. Reducând bagajul de obiecte, a renunțat la grija lor și la stimulii vizuali care o distrăgeau constant de la persoana ei prezentă. Acaparată de mesaje de consum, ea încearcă să formeze o contrapondere prin reducerea cumpărăturilor impulsive. Acasă, este angrenată activ într-un continuu proces de curatoriat, ce variază de la mobilă, la electronice, la haine și altele. În acest fel, a reușit să își creeze o viață comodă, având acces la lucrurile de trebuință zilnică, fară prea multe lucruri în plus. Timpul câștigat, cu siguranță, îl investește în pasiunile ei, care încep cu o plimbare lungă prin cartierele bucureștene. 


Dacă cel mai înalt statut social este definit de gradul cât mai mic de interferență al vieții private cu cea publică, minimalismul oferă luxul de a da atenție lucrurilor esențiale (începând cu tine) în infinitul posibilităților. În timp ce noi suntem acaparați de detalii, minimalismul ne strigă: „Simplifică, simplifică!”

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.