Articol publicat de AIESEC Cluj-Napoca

Definiția dată pentru FOMO de Cambridge Dictionary, pentru că știm că el le știu mai bine pe toate, se referă la o frică pe care o  experimentează o mare parte dintre oameni. Aceasta se poate manifesta diferit la fiecare persoană. Pe unii îi afectează mai mult decât pe alții și ne face să ne întrebăm dacă viața noastră e la fel de exciting ca cea a celor pe care îi vedem pe social media.

Cu toate că suntem făcuți să credem că FOMO se întâmplă în special din cauza rolului pe care în are social media în viața noastră, aceasta nu este principala cauză. De fapt, această frică poate fi resimțită și de persoane care renunță la rețelele de social media, întrucât vor avea impresia că pierd momente importante din viața apropiaților, pentru că nu mai sunt la fel de conectați precum erau când aveau conturi. Dacă vrei să vezi cum se simte o persoană cu FOMO, îți recomand clipul de mai jos:

Dar, ca fiecare alt sentiment, există și opusul FOMO și acesta se numește JOMO. JOMO este un terman mai puțin cunoscut și poate fi asemănat cu comportamentul unui introvertit. Dacă cel care are FOMO este mereu îngrijorat că ceilalți au parte de distracție când nu e prin preajmă, dacă ai JOMO, înseamnă că nu vei fi afectat de astfel de griji, pentru că îți găsești entuziasmul în a face activități singur.

Sursă: Freepik

                                                                         

De ce vrem să le facem pe toate?

Încă de când suntem mici, suntem împinși de la spate să ne implicăm în cât de multe și cât de diverse activități putem, pentru a descoperi ce ne place și la ce suntem buni. Dar ce facem când acest comportament devine unul care ne marchează și viața de adult? Cu toții ne dorim să avem o viață profesională de succes, note bune la școală sau facultate, dezvoltare personală și o viață socială de invidiat.

 Dar, totuși, ce se întâmplă când nu le putem face pe toate sau nu știm cum să le organizăm să le putem face pe toate? Răspunsul e că ne frustram. Ne frustrăm pentru că ni se pare că toți au viața în ordine și doar noi nu suntem în stare să ne planificăm. Dar, de multe ori, ceea ce ne lipsește sunt doar câteva tips & tricks despre gestionarea timpului și despre cum să ne prioritizăm sau alegem activitățile.

Tips&Tricks pentru time management:

  1. Vei auzi asta de la toată lumea, dar fă liste cu lucruri pe care le ai de făcut. Fă liste pentru orice, pentru ce ai de făcut la facultate, pentru ce ai de făcut pentru tine, pe plan personal, pentru muncă etc. Chiar dacă te gândești că știi ce ai de făcut și poți ține minte totul, dacă scrii asta, vei ajunge să vezi exact ce ai de făcut și eventual să prioritizezi lucrurile cu adevărat importante.
  2. Oferă un interval de timp pentru fiecare activitate în parte. Chiar dacă ce ai de făcut va dura 5 minute, încearcă să estimezi cât timp îți va „mânca” fiecare activitate de pe listă.
  3. Adaugă toate sarcinile sau evenimentele la care trebuie să participi în Google Calendar și setează să primești notificări cu remindere. Poți și să grupezi activitățile pe culori, în funcție de tipul lor.
  4. Ține-te de program. Fii disciplinat cu timpul tău și du la bun sfârșit ce ai stabilit (nu da snooze).

Care e legătura dintre FOMO și Time Management?

De multe ori, nu avem timp pentru ieșirile cu prietenii, pentru că nu am reușit să ne terminăm la timp de făcut ce ne-am asumat sau nu am știut când să spunem nu. Fie nu am știut când să spunem nu la overtime la muncă, fie nu ne-am apucat la timp de un proiect la facultate și atunci a trebuit să renunțăm la viața personală. Și de cele mai multe ori, în acele momente apare FOMO, pentru că mereu simți că lucrurile distractive se întâmplă când tu nu poți participa.

Pentru mine, FOMO a apărut încă din liceu. Mereu aveam impresia că voi pierde cele mai fun momente din viața prietenilor mei, dacă spun că nu pot ajunge. Așa că, de multe ori, preferam să amân sau să nu mai fac deloc lucruri pentru mine, de teama că voi fi absentă de la un moment important. Și nici de acele ieșiri, uneori, nu mă puteam bucura pe deplin,pentru că mă gândeam la lucrurile ce trebuie făcute când va lua sfârșit. La toate astea se adăuga problema mea cu procrastinarea și time managementul care lipsea cu desăvârșire.

De doar câteva săptămâni am început să lucrez constant la problema mea cu time managementul și cu asta m-au ajutat prietenii din AIESEC, în Cluj-Napoca. M-au făcut să înțeleg că nu sunt singura care are astfel de frici, probleme cu prioritizarea sarcinilor și organizarea.

It’s a long way, but at least I started and this is my commitment to me: To prove myself and RISE!

Articol de Cătălina Rusu, membru AIESEC Cluj-Napoca

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.