Dacă acum câțiva ani, atunci când auzeam cuvântul euforia, ne venea instant în minte sentimentul care ne face să fim în extaz, în prezent, pe lângă asta, avem o imagine clară în minte cu actrița Zendaya. Ea este principalul personaj din serialul Euphoria, care a reușit să ajungă la nivelul serialului Game of Thrones în ceea ce privește numărul de urmăritori, conform canalului HBO. Serialul a fost difuzat pentru prima dată în 2019 și este o dramă ale cărei personaje principale sunt adolescenții liceului East Highland.

CE DEFINEȘTE ACEST SERIAL?

Acest serial are, până în prezent, două sezoane și urmărește un grup de liceeni, care se confruntă
cu ispitele și problemele adolescenței: relații, droguri, certuri cu părinții, trădări între prieteni, etape ale adolescenței care fac parte din dezvoltarea personajelor. Caracterul personajelor se manifestă prin îmbrăcăminte, coafură, manichiură, iar culorile pe care personajele le poartă de la episod la episod reflectă starea lor interioară.

Cel mai bun exempluîn acest sens este Jules, interpretată de Hunter Schafer:

În primul sezon, Jules poartă în mare parte doar culori vii, deoarece este un personaj nou în oraș,
care reușește să coloreze viețile persoanelor pe care le cunoaște aici.

Iar aici este Jules, la începutul sezonului doi, cu părul tuns scurt și îmbrăcată în negru, lucruri
care arată întorsătura din viața ei, care are loc la sfârșitul primului sezon:

Sezonul 2

Sezonul 2 reușește să aducă personaje noi, care contribuie la poveste. Sezonul acesta nu este
pentru toată lumea, întrucât scenele în care se expun marile probleme ale adolescenților din ziua de azi
sunt mai explicite. Problema drogurilor este mult mai pronunțată, iar personajele sunt mai
expresive, conturând calitățile lor predominante, dar și cele mai mari defecte. Avem de-a face cu
o succesiune de întâmplări care ne țin cu sufletul la gură până la următorul episod, dialoguri pentru
care fanii primului sezon nu sunt pregătiți si întorsături de situație la care putem spune că nimeni
nu s-ar fi așteptat. Cad măști, unele relații se sfârșesc definitiv, altele iau naștere într-un mod
ieșit din comun, ies la iveală adevăratele intenții ale personajelor, iar ca în orice dramă,
personajele bune au mereu de suferit. Avem ocazia să cunoaștem mult mai bine oameni care în
primul sezon nu au fost atât de expuși, aflăm lucruri despre ei, pe care mai mult ca sigur nu le
bănuiam, factori care ne fac să înțelegem situația de viață actuală.

Nate, evoluție sau involuție?

Nate este un personaj agresiv, manipulator și determinat să obțină mereu ceea ce își dorește, fie
că este de la o fată, de la familia lui sau de la prieteni, care sunt foarte puțini, în al doilea sezon
devenind chiar inexistenți. Acesta însă lasă impresia că face parte dintr-o familie perfectă, în care
mama și tatăl lui se înțeleg perfect, are mereu parte de tot ce are nevoie. Deoarece viața în cadrul
familiei a fost mereu roz, în momentul în care acesta pășește în lumea reală și nu obține unele
lucruri, agresivitatea și mijloacele la care acesta recurge îl fac să rănească oameni, ajungând în
punctul în care să se rănească pe el însuși. Acesta bate pasul pe loc în sezonul doi, rămâne la
aceleași obiceiuri, unele puțin înrăutățite, joacă pe degete persoanele, așa cum a făcut mereu.
Însă un personaj din sezonul 1, cu care acesta nu mai are niciun fel de contact în sezonul 2,
reușește să trezească în el o fărâmă de bunătate, pe care nimeni nu credea vreodată să o aibă. Este
un singur aspect din viața lui unde reușește să facă dreptate prin mijloace corecte, iar prin această
portiță se poate spera la o evoluție a lui Nate în următorul sezon.

Hai să ne jucăm „ce încape într-o valiză”, cu Rue Benett

Accesoriul preferat al personajului Rue este valiza în sezonul acesta și are să-i fie cel mai bun prieten
sau cel mai mare dușman, asta doar ea va putea decide. Este un personaj care are în jur oameni
buni, de care ar avea nevoie un dependent de droguri, oameni care îi oferă tot ajutorul și care o
iubesc. Lupta acesteia cu drogurile continuă în acest sezon, însă intervine incertitudinea, care ne
lasă să ne gândim dacă Rue vede o luptă sau un dans: dorește cu adevărat să scape din ghearele
dependenței sau nu?

Sursa: https://www.digitalspy.com/tv/ustv/a38703254/euphoria-zendaya-season-two-rue-rock-bottom/

În ultimele două episoade, este pusă în scenă piesa de teatru scrisă pe parcursul sezonului de
către Lexi, prietena cea mai buna a lui Rue. Piesa se numeste Our Life și ilustrează viața
prietenelor ei, Rue, Maddy, Kat și sora ei mai mică, Cassie. Cu ajutorul lui Lexi, fetele reușesc să
privească din exterior propria lor viață, au ocazia să vadă situații puse într-un alt context.


Ansamblul de întâmplări care au loc în acest sezon a sporit popularitatea serialului, Twitter
declarând că serialul a declanșat cele mai multe tweet-uri din ultimul deceniu despre un serial
TV, cele mai multe adresându-se personajelor Lexi și Fezco, conform Variety.

Sezonul nu se încheie într-o notă pozitivă, specific serialelor de tip dramă. Aspectele și scenele
cu care producătorul Sam Levinson a ales să încheie ultimul episod ne vor lăsa într-o continuă
dilemă până în 2024, când va apărea al treilea sezon din Euphoria.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.