„Odată ce te arunci, îți dai seama cât de fain e și nu o să vrei să dai înapoi. Eu nu am auzit de experiențe complet proaste cu călătoritul solo. Se mai întâmplă și rele, se mai întâmplă și bune, dar balanța întotdeauna înclină spre bine. Dacă nu o faci acum, când? Când ai copii, responsabilități, job și mai multe? Când ai 20 de ani, timp și posibilități, merită. Acum nu e nimic la bătaie, nu este nimic care să te țină înrădăcinat. Ești liber.”
Cam așa începe conversația cu Andrei Dănilă, proaspăt absolvent de facultate în Cluj-Napoca, în vârstă de 22 de ani, pasionat de călătorit, aventură și drumeții. Are la activ o experiență de interrailing prin Europa Centrală, un work exchange de trei luni în Islanda, o mobilitate Erasmus de studiu în Croația și multe alte excursii mai micuțe, dar la fel de îndrăznețe. Andrei este doar unul dintre sutele de mii de tineri și milioanele de oameni de pe glob care au ales un alt fel de a explora lumea.
Acest alt fel de călătorit capătă, generic, numele de backpacking. În cifre, sursele estimează că aproximativ 45 de milioane de astfel de voiaje sunt făcute anual, majoritatea persoanelor fiind tineri între 18 și 30 de ani, dintre care în jur de 80% sunt fete care călătoresc singure. Deci, există o întreagă comunitate de oameni pasionați care fac asta, iar cei mai mulți dintre ei se găsesc în hosteluri – peste 80% dintre ei se cazează în aceste unități.
Backpackingul, după cum îi sugerează și numele, implică multă spontaneitate și flexibilitate, dar și ideea de a te mișca liber, cu foarte puțin bagaj după tine și cu un buget cât mai redus. Se bazează foarte mult pe deschiderea către a cunoaște oameni și culturi noi, atât alți călători, cât și localnici. Tocmai de asta, multe persoane aleg să plece singure.
În primul rând, solo
Probabil că tuturor ni s-a întâmplat să încercăm să planificăm din timp o călătorie cu grupul de prieteni. Când, după multe discuții, reușiți într-un final să conveniți asupra unei date și locații care să convină tuturor, vine vremea de dat avansul pentru cazare, iar atunci încep scuzele. Robert și-a adus aminte că are o nuntă în perioada aia, Maria și-a dat seama că de fapt nu îi ajung banii, pe Ioana n-o lasă părinții… Și uite așa, dacă aștepți mereu după ceilalți, de multe ori ajungi să nu mai mergi nicăieri.
Așadar, majoritatea tinerilor au început să călătorească singuri exact din acest motiv. Despre avantaje ne povestește Romy, de 20 de ani, din Frankfurt, momentan în al doilea său an de pauză după liceu – timp ce i-a permis să exploreze mult pe cont propriu.
„Poți să faci tot ce îți dorești, când dorești. Mergi unde vrei tu, în fiecare zi faci fix ce simți, fie că asta înseamnă să te culci la 9 seara sau să ieși toată noaptea. Nu trebuie să dai socoteală nimănui sau să faci compromisuri pentru nimeni.” Pe lângă asta, călătoritul singur te forțează să interacționezi constant cu persoane noi și să îți dezvolți abilitățile sociale. Atunci când mergi cu altcineva, este foarte ușor să rămâi agățat de acea persoană pentru tot restul sejurului, dar singur, „ori rămâi trist și retras, ori te duci la străini și începi să vorbești cu ei, îți faci noi prieteni.”
Andrei elaborează pe baza subiectului: „Câteodată, când ești singur pe drum, dacă nu ai activitate, se simte că nu ai cu cine povesti, dar cumva, e un preț mic de plătit. La mine, erau 5% momentele de genul. Atâtea lucruri se petrec în jurul tău când călătorești singur, încât se întâmplă doar pe tren, când schimbi destinațiile sau într-o seară mai plictisitoare, când chiar nu găsești cu cine să te conectezi și să simți sentimentul ăsta de comunitate.”
Concluzia ne-o oferă Courtlyn Wes, o tipă din Statele Unite care și-a încheiat cariera de asistentă medicală la 25 de ani pentru a călători full-time: „Să călătorești în acest mod e atât de palpitant pentru că fiecare zi e o nouă aventură, nu știi niciodată ce o să se întâmple, oportunitățile sunt peste tot, trebuie doar să fii deschis la a spune da.” La un moment dat, a întâlnit un străin într-o cafenea, iar a doua zi se afla pe barca lui, la o petrecere. Într-o altă zi, urca pe un traseu montan în Mexic, până a ajuns la o răscruce de drumuri. Marcajul nu era unul foarte clar, așa că a decis să aștepte un alt drumeț pentru a cere o părere. Bărbatul care a ajuns după câteva minute vorbea doar spaniolă, iar Courtlyn doar engleză, dar s-au înțeles cumva până la urmă, cu Google Translate. S-au sfătuit și au decis asupra unei cărări, și au ajuns să facă tot restul traseului împreună, până în vârf, iar apoi să coboare tot împreună. Au reușit să comunice în ciuda barierei de limbă, și s-au împrietenit atât de ușor și de bine, încât au făcut schimb de contacte. Mai țin legătura și astăzi.
„Ai aceste experiențe spontane și ajungi să formezi prietenii de o viață, întâlnești oameni din toată lumea pe care nu i-ai fi cunoscut niciodată dacă stăteai acasă sau dacă nu erai singur.”
Courtlyn
Dar încă mi-e frică… dacă se întâmplă ceva rău?
Toate poveștile extraordinare din paragrafele anterioare, dar și cele din paragrafele care vor urma, nu ar fi existat dacă toți acești oameni nu aveau curajul să plece singuri în aceste călătorii. Courtlyn nu a fost atât de speriată de experiența călătoritului în sine, de a lăsa totul în urmă și a merge constant în locuri noi, ci de faptul că urma să facă toate astea fără nimeni altcineva lângă ea. „Eram terifiată că urma să plec în Mexic singură, nu știam deloc spaniolă, nu aveam idee ce o să se întâmple acolo. Dar atunci mi-am spus: doar treci de prima săptămână, ia-le treptat.” Când a ajuns și a văzut cât de primitori erau oamenii și cât de plăcută era experiența, „toate fricile au dispărut ca prin magie.”
Înainte de a pleca, toată lumea din jurul ei începuse să se panicheze. „Părinții și prietenii mă întrebau dacă mi-am pierdut mințile, cum urma să merg eu singură în Mexic, unde e atât de periculos și criminalitatea este atât de mare.” Și cu toate acestea, nu s-a simțit absolut niciodată în pericol în cele câteva luni petrecute acolo. Tot atunci a învățat și că „multe din ideile pe care le au oamenii despre lume nu sunt adevărate. Nu au văzut cu ochii lor că e periculos, doar au auzit asta de la alți oameni, care au auzit de la alți oameni, și uite așa se formează idei generale, care nu au la bază realitatea.” Inițial, avea grijă să folosească mereu lacăte, pentru a-și ține lucrurile în siguranță, dar imediat ce a văzut cât de relaxată era lumea și cât de sigur era totul, nici nu a mai ținut cont de asta: „În fiecare loc mă simțeam atât de bine primită și în siguranță, oamenii mă invitau la ei acasă, mă hrăneau, nimeni nu a încercat vreodată să profite de mine.”
Mulți nu îndrăznesc să călătorească singuri niciodată, tocmai pentru că au aceste frici și idei preconcepute, dar, în realitate, „lumea nu e atât de înfricoșătoare pe cât suntem îndemnați să credem.” Dacă reușești să treci peste disconfortul inițial, poți ajunge să ai experiențe incredibile; este nevoie doar de un minim de precauție: „mereu îmi ascult intuiția și sunt atentă la ce în jur; dacă simt că ceva este în neregulă, pot pleca oricând.” Pe lângă asta, asigurarea de sănătate e important de avut în vedere, în caz de orice.
Romy are senzația de disconfort de fiecare dată când pleacă din nou de acasă într-o călătorie de acest fel, dar a învățat că merită să se forțeze și să facă pasul. Experiențele sunt extraordinare mereu. „Eu am început ușor, cu excursii mai scurte și puțin mai planificate, iar apoi am devenit din ce în ce mai aventuroasă. Cu cât o faci mai mult, cu atât crește toleranța la stres și te simți mai sigur pe tine.”
Andrei vorbește și de importanța mentalității cu care pleci: „Nu poți să pleci de la început cu ideea că se va întâmpla ceva rău, pentru că așa nu poți să te bucuri de călătorie. E și chestia asta că atragi ce gândești, trebuie să mergi cu o gândire bună, dar e bine să ai precauțiile, în caz de.” Încheie cu câteva vorbe înțelepte:
„E bună frica, dar o dată ce e acolo, ce faci cu ea? Cum o folosești în mod constructiv?”
Andrei Dănilă
Și cazarea?
Hostelurile sunt, de obicei, opțiunea preferată de cazare pentru tinerii care călătoresc, dintr-o serie de motive. După cum ne împărtășește tot Andrei, „sunt foarte multe avantaje, și câteva dezavantaje care, dacă le privești mai bine, sunt de fapt, tot avantaje”. Este vorba în principal despre „preț și oportunitatea ușoară de a cunoaște alți călători sau localnici, care îți pot arăta orașul într-un mod total diferit”. În special în cazul hostelurilor mici, deținute de localnici, „ajungeai să vezi mult mai ușor substratul orașului, în loc de chestiile turistice”. Pe lângă asta, hostelurile sunt foarte potrivite deoarece oferă și posibilitatea de a găti ușor, dispunând de bucătării echipate, aspect ce face o mare diferență atunci când nu dispui de un buget prea mare. Deși nu există intimitate, exact asta generează acel sentiment de comunitate între oaspeți, care ajung să se cunoască foarte ușor și natural. De obicei, primii prieteni pe care ți-i faci sunt colegii de cameră, și tot ei sunt oamenii cu care vei ajunge să îți petreci aproape tot timpul în acel oraș.
„La vârsta asta, mi se pare că ar trebui să renunțăm la confort pentru aventură”
Andrei Dănilă
„Ajungi într-un oraș ca un străin, cunoști alt străin, și, de fapt, când pleci de acolo, nici nu te mai simți străin față de oraș și rămâi și cu un prieten.” Așa descrie Andrei couchsurfingul, una din multele metode prin care poți ajunge să iei contact în mod direct cu comunitatea locală și să îți îmbogățești din punct de vedere cultural și social experiența de vizitare a unei țări. Conceptul este destul de simplu. Călătorul descarcă aplicația, își completează profilul, iar apoi începe să contacteze mai multe gazde, pentru a găsi un loc de cazare. Totul este gratuit, se bazează pe bunul simț și amabilitatea oamenilor. De aceea, ambele părți lasă recenzii, tocmai pentru ca, mai apoi, alte gazde sau călători interesați să știe la ce să se aștepte. Romy spune că „nu a fost atât de ușor să găsesc o canapea, pe cât mă așteptam”. Asta se datorează faptului că multe gazde nu răspund sau nu sunt disponibile exact în perioada în care călătorul are nevoie. De aceea, este recomandat să începi căutarea cât mai din timp și să contactezi cât mai multe persoane care îți inspiră încredere, pentru a te asigura că găsești un loc. Așadar, atunci când vrei să folosești couchsurfing, ești puțin limitat în ceea ce privește spontaneitatea și flexibilitatea, trebuie să știi exact care îți sunt planurile din timp; nu te poți hotărî de pe o zi pe alta.
Despre experiența în sine, Romy spune că a fost minunată. A dat peste o persoană excepțională, care i-a oferit un pat într-o cameră separată, cu priveliște spectaculoasă către Bologna. De fiecare dată când gătea pentru sine mic-dejun, prânz sau cină, o hrănea și pe ea, i-a împrumutat bicicleta pentru a se plimba prin oraș, a dus-o în mai multe locuri interesante, pe care nu le-ar fi putut descoperi dacă era singură.
„Poate nu întâlnești atât de multe persoane ca în hosteluri, dar petreci mai mult timp cu una singură, așa că ajungi să o cunoști mai bine și să legați o prietenie mai strânsă, iar pe lângă asta, e un localnic ce te poate duce peste tot.”
Singurul aspect deranjant a fost sentimentul inconfortabil pe care l-a avut, deoarece bărbatul acesta a lăsat-o să stea acolo, a fost atât de bun cu ea, i-a oferit toată această ospitalitate, iar ea nu a fost în poziția în care să îl poată răsplăti în vreun fel. „M-am simțit puțin ciudat să accept toată această bunătate, fără a oferi nimic la schimb, dar până la urmă, ăsta este întregul concept couchsurfing.”
Și dacă vreau să stau mai mult, dar nu am bani?
Pe lângă asta, o altă metodă de a a-ți asigura cazarea atunci când călătorești este făcând voluntariat în diverse locații. Există anumite platforme dedicate acestor oportunități (Worldpackers, Workaway, Woofing, etc.), cu ajutorul cărora utilizatorii pot lua ușor legătura cu gazdele interesate, discutând detalii despre tipul de muncă ce va fi prestată și despre condițiile oferite.
Courtlyn a avut multe astfel de experiențe, care au devenit exact metoda ce îi permite să își întrețină stilul de viață. Povestește că peste tot pe unde a făcut voluntariat a beneficiat de cazare gratuită, iar uneori, de mâncare, mai ales în funcție de timpul și tipul de lucru. La un moment dat, lucra doar 16 ore pe săptămână, având un program foarte flexibil, însă primea doar cazare, dar în alte locuri lucra în jur de 25-30 de ore, dar avea asigurată cazarea și toate mesele.
Ceea ce apreciază enorm la acest tip de oportunități este, pe de-o parte, posibilitatea de a lua contact direct cu localnicii și de a descoperi locurile în care merge într-un mod mult mai intim și autentic: „Înveți atât de mult despre alte culturi, despre cum alți oameni fac aceleași lucruri pe care le faci și tu, dar într-un mod diferit, despre cum gătesc, aspecte interesante despre limba lor. Și descoperi diferențe, dar și enorm de multe similarități.”
Pe de altă parte, a început să își dezvolte numeroase abilități, să încerce lucruri și activități pe care nu ar fi avut niciodată posibilitatea să le facă acasă: „Am ajuns să învăț despre permacultură, grădinărit, social media management, fotografie, și multe altele. Nu doar vizitezi locuri noi și ai parte de experiențe noi, ci și deprinzi noi aptitudini.”
Totuși, este foarte important să menții o atitudine deschisă de fiecare dată, pentru că, uneori, „lucrurile s-ar putea să nu meargă conform planului, munca ar putea să nu fie cum te așteptai, comunicarea cu gazdele s-ar putea să fie dificilă.” De aceea, chiar dacă există și experiențe care cer o perioadă de ședere minimă de patru săptămâni, sau mai mult, de fiecare dată solicită o săptămână de încercare și acomodare. Astfel, în caz că nu îi place acel tip de muncă, se poate reorienta ușor, fără a încurca pe nimeni.
De exemplu, atunci când călătorea în Mexic, a mers într-o așezare unde a fost nevoită să învețe despre construcții. În junglă, trebuiau să adune crengi și să construiască gărdulețe din ele, să folosească lemnul pe care îl găseau la fața locului și să îl prelucreze singuri, să decojească scoarța de pe ramuri. Au lucrat, de asemenea, cu piatră și ciment propriu-zis. Aceasta a fost o experiență pozitivă pentru ea, deoarece se adaptează ușor și are o gândire flexibilă, însă acest tip de muncă ar fi putut părea imposibil pentru altcineva. Deci, există poziții care implică lucru fizic și îndemânare, așa că este important să ai în vedere ce ești dispus să încerci și ce te vezi făcând.
Prima experiență de voluntariat a lui Daniel a fost într-o fermă de permacultură (woofing), care a reprezentat un punct cheie în viața lui. După ce, de asemnea, își părăsise vechea viață corporatistă, a ajuns în mijlocul unei păduri din Alpii Japonezi, la o cabană de lemn construită de mână și a încercat un mod total nou de a trăi. Se spăla și bea din același râu, strângea lemne pentru a se încălzi, își creștea fructele și legumele, iar pe lângă toate acestea, a regăsit un sentiment de comunitate pe care nu îl mai simțise de mult. „Întâlnesc toți oamenii aceștia minunați, învăț atât de multe despre cât de puțin am nevoie ca să trăiesc – cred că minimalismul meu a început acolo.”
Voluntariatul în hosteluri este foarte apreciat de tineri, deorece îți oferă posibilitatea de a întâlni foarte mulți oameni, atât alți voluntari, cât și nenumărați oaspeți care vin și pleacă încontinuu. Ca tip de muncă, este vorba de industria ospitalității – curățenie, ajutor la bucătărie sau la bar, la servirea micului-dejun, recepția în ture de zi sau de noapte, organizarea de activități pentru oaspeți și altele. La fel ca în cazul celorlalte oportunități, există experiențe mai bune și mai proaste. În cazul lui Romy, prima dată a lucrat la un hostel din Portugalia, situat în mijlocul naturii, într-o zonă spectaculoasă vizual, dar izolată. Deși a primit cazare, mâncare și avea foarte puțin de lucrat zilnic, nu s-a simțit foarte bine de la început. Era singura voluntară de acolo, iar din cauza pandemiei și a inaccesibilității hostelului, nu se cazau foarte multe persoane. I-a fost greu. Însă un an mai târziu, a repetat experiența la un hostel din Tel Aviv, puțin mai mare și mult mai cunoscut, unde a trăit niște momente extraordinare – a făcut parte dintr-o echipă unită de voluntari, a avut la dispoziție un oraș vibrant, cu foarte multe activități de încercat și foarte mult timp liber.
„Poate e mai bine că prima experiență nu a fost imediat extraordinară, pentru că m-a învățat să îmi fac așteptări realiste. A fost puțin greu, dar am învățat multe – inclusiv cum să îmi aleg mai bine viitoarele oportunități.”
Ok, și transportul?
Când te gândești la prețul exorbitant al unui bilet de avion din Otopeni la Zagreb, sau la cel al unui bilet de tren de mare viteză din Franța, de exemplu, transportul pare unul din costurile semnificative, dificil de fentat. Însă toți cei cu care am vorbit ne-au oferit nenumărate exemple de cum este posibil să reduci drastic din această cheltuială, făcând alegerile potrivite în momentele potrivite. Uneori, chiar dacă nu îți propui neapărat, poți ajunge dintr-un loc în altul și complet gratuit.
Prima călătorie serioasă a lui Daniel a fost un tur al întregii Japonii, făcut exclusiv pe bicicletă și cu rucsacul în spate. Bineînțeles, pentru cei care nu au o condiție fizică chiar atât de bună, există variante mai prietenoase, precum autobuzele Flixbus sau zborurile oferite de companiile low-cost, cu Wizzair și Ryanair, care domină piața europeană. Biletele pot fi încă scumpe dacă sunt cumpărate prea devreme, prea târziu sau chiar în mijlocul sezonului. Însă, după cum ne împărtășește Romy, cu puțină planificare și analiză de situație timpurie, poți ajunge rezervi zboruri și pentru 10 – 20€, așa cum i s-a întâmplat ei vara trecută. A prins un zbor Frankfurt – Milano în iulie, una dintre cele mai scumpe luni, cu doar 18€, deoarece a știut cum să se orienteze din timp.
În ceea ce privește trenul, există multe situații în care studenții au reducere. O altă oportunitate este Discover Eu, care le oferă tinerilor de 18 ani o lună de călătorit gratuit cu trenul oriunde în Europa. Din acestă experiență au rezultat și toate poveștile lui Andrei.
Chiar în acea călătorie, el a ajuns, de nevoie, să facă pentru prima dată autostopul. „Experiența a fost chiar mișto, deși circumstanțele au fost, cumva, foarte rele. Dacă se putea întâmpla ceva rău, era atunci, pentru că am făcut hitchhiking pe la 2-3 dimineața.” În ziua dinainte, își propusese să ajungă de la Barcelona la Paris. S-a uitat pe aplicație și a ales trenul, după care a ajuns fără nicio grijă în gară. Acolo, surpriză. Nimerise fix în timpul unei sărbători naționale sfinte pentru spanioli. Atât de sfântă, încât era vacanță oficială în toată țara, așa că trenul de care avea el nevoie nu circula în acea zi. A luat ce rută mai era disponibilă până într-un alt orășel, iar acolo, neavând unde să se cazeze, a fost nevoit să facă autostopul.
A dat peste un domn foarte simpatic ce călătorea spre Santiago de Compostella, un loc foarte cunoscut din Nord. L-a luat în mașină și au pornit la drum. „Omul a fost foarte tare, știa de România, colecționa bere, adică știa de Timișoreana, de Ursus, și eram wow. E chiar surprinzător că un om pe care nu-l cunoști și e așa de îndepărtat cumva, are tangențe cu țara ta.”
Deși neplanificată și cu tot potențialul de a deveni dezastruoasă, experiența lui Andrei cu autostopul s-a dovedit a fi mult mai simplă și relaxantă decât își închipuia, tocmai pentru că a întâlnit un om cumsecade. „Efectiv am văzut procesul de la un lucru care a început foarte prost, care acum, dacă mă uit în spate, e una din cele mai tari experiențe și povești.”
Mai târziu, în Islanda, a folosit doar autostopul ca mijloc de transport, pentru că acolo nici măcar nu exista un regim de transport public bine pus la punct. A plecat într-o excursie cu un prieten, undeva la o oră de Reykjavik, iar când voiau să se întoarcă, deja era târziu. „Eram blocați pe la 10 seara, noi amândoi, îmbrăcați în negru, așteptam să mergem spre oraș și stateam la autostop. Arătam ca ultimele persoane pe care ai vrea să le iei în mașină și eram și într-un loc care nu era luminat; așa a fost întâmplarea.” Deodată, iată că oprește cineva, și când s-au uitat mai bine, era o bătrânică de în jur de 70 de ani, foarte relaxată, care i-a luat cu ea. Curios, Andrei a întrebat-o dacă nu i-a fost frică să ia doi bărbați așa mari, în negru, ea fiind singură. „Și mi-a dat un răspuns așa de nonșalant, cu o față așa chill: „Nu știu de unde veniți, dar aici e Islanda, nu se întâmplă nimic rău.”
M-am hotărât, mă duc.
Acești oameni nu sunt cu nimic mai speciali decât mine sau decât tine. Tot ce au făcut ei a fost să aibă curajul să încerce ceva nou, să își iasă din zona de confort și să aibă încredere că totul va fi bine. Și nu sunt singurii. Încă din anii `60, comunitatea hippie a început să experimenteze cu acest stil spontan și minimalist de a călători, punând bazele unui fenomen care a cuprins întreaga lume și care continuă și astăzi. Iar motivul e întemeiat. It is simply awesome, și „toată lumea ar trebui să încerce asta măcar o dată”, cum spun Andrei și Courtlyn.
Pentru că se pricepe mereu la încheieri, Andrei sumarizează în câteva cuvinte cam ce implică backpackingul. „Cumva, treci prin toate emoțiile într-o astfel de călătorie, pentru că te pune la încercare cu planificatul, cu organizarea, ba să ajungi acolo la timp, ba să prinzi trenul, ba să nu se anuleze trenul. Am trăit de la fericire maximă la stres suprem.”
