Ce faci când cel ce se proclamă apărătorul drepturilor tale se dovedeşte un amăgitor care îţi spune ceea ce vrei să auzi pentru a dobândi puterea, dar acţionează în funcţie de propriile interese şi afinităţi? Dacă un om este angajat pentru a-ţi face curat în casă în lipsa ta şi îi încredinţezi cheile, are acesta dreptul să-ţi scoată mobilierul şi să ţi-l schimbe cu un altul? Dacă face acest lucru, va fi pedepsit pentru aceasta? Sau vei ridica din umeri, te vei aşeza pe şezlongul din sufragerie şi îţi vei continua viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
În acest context, alegerea ucrainienilor de a ieşi în stradă, de a se revolta, de a-şi face cunoscută prezenţa şi de a-şi spune cuvântul este mai mult decât justificată. Reacţia acestor oameni survine natural, în urma multor dezamăgiri, în urma nesimțirii conducătorilor dusă până la extrem. Cum altfel vă puteţi explica furia cu care aceştia se manifestă? Măsurile violente şi drastice pe care le adoptă? Da, au provocat răzmeriţă şi da, au avut un motiv întemeiat, dar nu, nu o fac tocmai cum trebuie. Oameni nevinovaţi, angajaţi ai statului care îşi fac datoria şi care nu au nici o vină pentru faptele săvârşite de Ianukovich. Jandarmeria este acolo pentru a înceta focurile şi pericolul, nu pentru a ţine partea Kremlinului. Şi, totuşi, acesta este modul în care faci lucrurile să se schimbe. Dacă nu sunt drastici, dacă vocea lor nu este auzită, totul e în zadar. Stridenţa este necesară. Violenţa a determinat, de cele mai multe ori, schimbarea care a dus la evoluţie. Desigur, a mai existat şi Mahatma Gandhi. Nu, ucrainienii nu procedează bine fiind violenţi cu semenii lor şi ei ştiu asta. Sau, cel puțin, ar trebui să ştie. Dar s-au săturat să aştepte, s-au săturat ca voinţa lor să fie suprimată, aşa cum şi protestele privind RMGC s-au stins încet, fără vreun rezultat.
Dincolo de faptul că zona este destabilizată, că oamenii mor, că zvonurile încing la foc mic un alt război al Crimeii, se scrie o nouă pagină de istorie, una proaspătă, o pagină ce va permite Ucrainei să stabilească o mână de oameni noi la putere, una care are şanse să fie mai puţin coruptă. Are şanse… Desigur, nu toate sacrificiille oferă garanţii. De fapt, care oferă? Dar apoi, vorba aceea, nu rişti, nu câştigi. Nu, eu nu aş îndrăzni să particip activ la aceste manifeste. Recunosc. Dar mă înclin în faţa curajului oamenilor care au îmbrățișat pericolul și au murit strigând „Libertate!” în cenușa Maidanului.
