O uliță pustie, împânzită de nori mari de praf, ridicați de o mașină veche. La capătul ei, lipită de portița de nuiele a bunicii, o fetiță de numai patru ani, în a cărei ochi citești incertitudine.
E o imagine vagă, pe care o mai păstrează în memorie de ani buni Daniela. Atunci avea loc ruptura fizică și emoțională dintre mama sa și ea. O ruptură ireparabilă și cu urme adânci lăsate sub stratul de piele. A plecat ca măcar fiica ei să nu fie lipsită de nimic, însă plecarea ei a privat-o pe Daniela de dragostea și grija de care avea nevoie un copil. Consecința a fost acutizată și de lipsa tatălui său, cel care a abandonat-o pe vremea când abia reușea să distingă lucrurile din jur.
O fire tăcută, timidă și cu ezitări în fapte, se ascunde și acum după umărul bunicii și îi vorbește acesteia despre lucrurile de care mă interesez. Lipsa părinților i-a dezvoltat o teamă de a interacționa cu cei din jur. Dar se și atașează ușor de cei care îi oferă afecțiune. Atunci se schimbă ceva în ea, de parcă ar încerca să obțină tot mai multă dragoste, ca apoi, la un momentat dat, să te strângă în brațe și să râdă zglobiu, așa încât să te facă să tresari.
Omul său de încredere a ajuns să fie bunica, cea care i-a devenit și mamă. Cu ea a mers anul acesta la școală, acesteia i-a adus în fiecare zi de 8 martie felicitarea meșteșugită de ea la grădiniță, acesteia i-a spus poeziile învățate acolo. Chiar dacă le spune greu, știe că bunica o sărută mereu pentru fiecare din ele. Nu reușește întotdeauna să își însușească materia la fel de repede ca ceilalți colegi, dar lucrează mult și e meșteriță în ale desenului. Desenele păstrează în fiecare din ele imaginea mamei și a unui bărbat fără față. Îmi zice că neapărat să le finiseze, când ajunge și tatăl ei acasă. Atunci o să-i vadă trăsăturile clar și nu le va încurca cu cele ale lui bunelu’.
Cu mama sa vorbește rar, îmi zice că mucește mult și nu are mereu timp. De fapt, o înțelege și crede că va veni cât de curând. Nu știe că lipsa actelor nu-i va permite să revină o perioadă lungă. Ceea ce e cert e faptul că mamei ei îi este la fel de dor de copilul zglobiu lăsat acasă și că poartă un gol în suflet, dar salariul de aici nu i-ar permite să îi asigure tot. Doar că a pierdut un detaliu în acest scenariu, fetița ei e afectată puternic de lipsa părinților.
La ora actuală, potrivit Biroului de Statistică din Republica Moldova, din numărul total de copii sub 18 ani, 13% locuiesc doar cu mama, 1% doar cu tata şi 3,5% nu locuiesc cu părinţii. În acelaşi timp, fiecare al cincilea copil (21%) are părinţi plecaţi peste hotare la lucru sau în căutare de lucru. Din rândul celor din urmă, în circa două treimi din cazuri este plecat peste hotare tatăl (13,5% din numărul total de copii), în fiecare al patrulea caz, mama (5% din totalul de copii), iar fiecăruia al zecelea copil îi sunt plecaţi peste hotare ambii părinţi (2% din total copii).
Tragismul acestei situații se regăsește în cifra impunătoare a copiilor abandonați cu un deficit de dezvoltare fizică, ce caracterizează 24% din copii, 17% având o dezvoltare armonioasă, iar ceilalți 59% din copii caracterizându-se printr-o dezvoltare fizică precară. Cei mai mulți dintre ei suferă de întârzieri în dezvoltarea psihică și dereglări ale comunicării.
Ceea ce cer ei e doar prezența și grija părinților, fără prea multe jucării frumoase și hăinuțe de firmă. Ei au nevoie de o mamă ce le-ar pieptăna părul și i-ar săruta pe frunte înainte de a porni la școală, de un tătic ce i-ar învăța cum să-și repare bicicleta sau, poate, doar de o poveste înainte de somn. Dar ulița rămâne la fel de pustie în ochii lor plini de incertitudini. Doar gardul din nuiele se schimbă azi în unul de piatră.