The Wolf of Wall Street (sau Lupul de pe Strada Peretelui)

wolf-of-wall-street04-613

Cine şi-ar fi imaginat vreodată că o slujbă de pe Wall Street este asemănătoare cu un job ca actor de filme porno? De ce? Dacă ai vazut acest film şi nu ai remarcat excesul de sex, droguri şi lux, atunci ȋnseamnă că ai dormit pe toată durata filmului, care, de altfel, este ridicol de lung. La aproape trei ore, filmul prezintă modul ȋn care o masă mare de agenţi de vânzări transpiraţi ȋşi petrec timpul experimentând noi tipuri de substanţe halucinogene. A, da, era să uit! Pe lângă această portretizare remarcabilă a activităţilor din domeniul bursei de valori, mai avem şi o ilustrare a modului ȋn care personajul lui DiCaprio devine milionar. Dar asta nu cred că este atât de relevant. Ne interesează mai mult femeile uşoare şi cum „interacţionează” ele cu personajele din film.

Lăsând gluma la o parte, hai să vorbim despre ceea ce este interesant ȋn acest film. Sexul,  aşa cum am punctat mai sus, este un mod eficient prin care un regizor poate să atragă mai mulţi oameni la cinema pentru a vedea/plăti filmul. Nu vreau să critic; de altfel, este o mişcare de promovare foarte bună. Dacă mai ţineţi minte serialul Spartacus, acela ȋn care mulţi Gladiatori aveau parte de orgii cu femei, iar sclavele erau folosite pe post de preludiu, imaginați-vi-l fără acele scene. Exact. La fel şi aici. The Wolf of Wall Street nu ar fi atât de mainstream dacă nu ar fi avut aceste scene cu sex şi droguri. Dacă am şterge aceste elemente, am rămâne cu o oră și jumătate de DiCaprio şi Jonah Hill: cam atât. Neinteresant. Mai bine umplem jumătate din film cu femei şi cocaină.

first-clip-from-martin-scorseses-the-wolf-of-wall-street

Povestea nu este una foarte atractivă. Orice om care merge la cinema va alege orice alt film ȋn detrimentul unuia care este centrat pe bursa de valori de pe Wall Street. Aici intervinte ingeniozitatea lui Martin Scorsese, care decide să aleagă un subiect plictisitor şi reuşeşte să-i dea culoare, umor şi (chiar nu mă pot abţine) sex.

Relaţia dintre Jonah Hill şi DiCaprio este plăcută vizual. Avem un obsedat de putere, cinic şi ambiţios (DiCaprio) şi un grăsuţ pervers, bisexual, predispus la psihoză (Hill). Amândoi domină ecranul, atrag atenţia şi te fac mereu să-i asculţi, tocmai pentru că sunt imprevizibili şi nu ştii ce vor urma să facă. Îţi dau senzaţia că sunt pe un drum al autodistrugerii şi, probabil, asta atrage cel mai mult la ei: ideea că pot face orice şi oricând, lucruri pe care noi, oamenii care plătesc impozit şi au datorii la bancă, nu le putem face. Stilul de viaţă tabu al acestor două personaje le face să fie unice.

Un lucru pozitiv, care mi-a plăcut, este stadiul de evoluţie treptată a personajului principal. Avem de-a face cu un profil psihologic care este ȋn continuă dezvoltare. Este de remarcat modul ȋn care personajul lui DiCaprio ȋnvaţă constant din experienţele sale, ȋnsuşindu-şi-le şi folosindu-se de ele pentru scopuri personale.

Recomand filmul pentru că este distractiv şi te face să uiţi de monotonia zilnică. Este un film de duminică, exact pentru cei care vor să stea cu prietenul/a, cu un bol de chips-uri şi o cola în brațe. Nu este complicat, nu necesită o atenţie deosebită, până şi fratele meu de cinci ani ar putea să-l ȋnțeleagă (mai puţin scenele cu sex şi consumul de făină).

 

 

 

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.