Din toată debandada asta de pe scena politică am decis să mă opresc asupra acestei afirmații, care, surprinzător, a venit din partea domnului Antonescu. O afirmație care marchează demisia liderului liberal din funcția de președinte al Senatului.
Surprinzătorul gest al lui Crin a venit după ce Victoraș Ponta elogia spiritul USL-ului, care încă mai dăinuie în structurile de conducere ale statului. Astfel s-a încheiat povestea de iubire, Crin fiind cel care și-a luat bagajele și a părăsit căminul conjugal, alungat de fosta lui mare iubire, Victoraș. „S-a sinucis, așa cum i-a cerut Mircea Badea”, a concluzionat Viorel Ponta. S-a găsit domnul premier să-l aducă în discuție pe Mircică. Ați uitat, domnule Ponta, când respectabilul domn Badea vă scotea de guler afară din guvern?
Să dăm, așa, un refresh în povestea asta. Mi-a rămas întipărită în mine imaginea lui Badea într-una din emisiunile lui execrabile, în care se lăuda cu ce o să-I facă el lui Ponta. Cum să ia el această „Ponta ordinară” de guler, o s-o dea cu capul de birou și o să o scoată afară din guvern. Nimic neobișnuit, aceste manifestări respingătoare sunt la ordinea zilei în cadrul emisiunii „onorabilului” Mircea Badea. Ce m-a scârbit, însă, a fost reacția domnului prim ministru, care, în emisiunea lui alde Gadea, pus față-n față cu Badea, s-a comportat ca un mielușel. Totul a culminat cu un cadou. Totul e bine când se termină cu bineȘ domnul Victor Viorel Ponta îi oferă ceasul de la mână lui Mircea Badea la doar câteva zile după ce Badea îl înjură în direct.
Cu asta cred că am spus tot despre cine este acest Ponta. Revenind la declarația lui Crin, „omul care s-a visat președinte”: ce bine v-a zis-o, domnule premier. Aștept cu nerăbdare să asist la înfrângerea lui Ponta, presimt că voi avea un sentiment de déjà vu. Dacă va fi învins, veți vedea aceleași imagini pe care le-ați văzut atunci când Geoană și Năstase au pierdut: acea față de culoare pământie, acele cearcăne și acel discurs steril. Sper doar ca din fundal să dispară domnul Dragnea și să ocupe și el un loc de cinste lângă alde Năstase la brutărie, pentru toți defuncții care, conștiincioși, și-au exercitat dreptul de vot la referendum.