
Copii răi e un one-woman show care aduce dramele sistemului educațional la lumină. Katia Pascariu ia, pe rând, rolul victimelor, realizând o critică care nu iartă nici metodele pedagogice și nici personajele (ne)implicate în sistem.
Spectacolul începe cu o trecere în revistă a competențelor vizate de școală: „Știi să asculți? Știi să taci? Știi să reproduci? Ai voie să spui NU?”. Katia joacă rolul unei mame care calculează precis cât timp petrece copilul ei la școală sau pentru școală, făcându-te să te întrebi când mai au timp copiii să și trăiască. Răspunsul e cutremurător: „Copiilor mei le rămân în fiecare săptămână 12 ore ca să existe.” Încet, personajul se transformă și devine o elevă mortificată de ce are de învățat pentru istorie, ca mai apoi să vedem o profesoară care vorbește despre democrația ateniană, dar care își pedepsește elevii legându-le mâinile. Când Katia revine la a ne arăta ce s-a ales de copila de 11 ani care își făcea griji că nu știe ce e Polisul Atenian, o vedem traumatizată de colegi, bătută pentru că este diferită sau legată pentru că și profesoara lor făcuse același lucru. Cred că aceasta e scena pe care nu poţi să o uiţi din acest spectacol. Katia glisează între rolul de copil traumatizat sau cel al copilului bătăuş cu o viteză incredibilă. Într-un moment e schingiuită şi legată, abţinându-se de la a plânge, în altul e elevul care găsește noi metode de a maltrata. Imediat după, revine la a verbaliza monologul personal al elevei care nu va scăpa de loviturile colegilor. Realizezi, pe parcursul piesei, că sistemul de învățământ e un cerc vicios în care vina e colectivă: școala, profesorii, părinții, colegii și legile au toate o contribuție la drama socială a oricărui elev care s-ar putea adapta doar dacă s-ar fi născut robot.
Katia se joacă perfect cu toate rolurile acestea. E plină de entuziasm și dinamism, dar reușește să fie tragică în postura de copil rău. Debordând de energie, foloseşte întreg spaţiul scenic, într-o serie de mișcări elegante și coordonate. Deși spectacolul se bazează aproape exclusiv pe monolog, Katia interacționează cu exteriorul fără să te facă să simți nevoie unui alt personaj. Și mai face ceva: te face să te simți ca și cum joci alături de ea. A reușit să integreze atât de bine reacțiile publicului în propriul spectacol, încât aproape am crezut că totul era prestabilit. Dar m-a ales întâmplător pentru un schimb de replici, eu ca o elevă de 11 ani care era întrebată ceva din istorie și mi-am dat seama că pentru ea totul e natural, chiar și schimbarea de personaj.
Pe Katia am mai văzut-o în cadrul festivalului Temps D’Images, în 2013. Juca rolul unei imigrante din Serbia în spectacolul Nu ne-am născut în locul potrivit și cita din Constituția României. Iar când am văzut afişul de promovare al spectacolului Copii răi pe peretele barului La Cizmărie, am știu că trebuie să merg. Bazat pe textul scris de Mihaela Michailov și în regia lui Alexandru Mihăescu, acest one-woman show te face să râzi, să plângi și să te gândești să nu îți dai copilul la școală niciodată.