A văzut-o într-o seară, când i-a apărut ca o viziune feminină a perfecțiunii. A căutat-o mai apoi în toate femeile din jurul lui, unele îndrăgostite de faima vreunui personaj faimos, altele amorezate de bani, altele implicate deja într-o relație cu telefonul de serviciu. Niciuna nu a fost acea ea, perfectă și aproape intangibilă. Spectacolul Cherchez la femme nu e despre femeia ideală în sine, ci despre căutarea ei.
Personajul principal, un domn oarecare în pardesiu și cu pălărie, are mereu o floare la îndemână, gata să i-o dăruiască ei, femeia pe care o caută cu stoicism. Pe tot parcursul acestei căutări, îl vedem înconjurat de cupluri, de femei care își încearcă norocul cu el, îl surpindem în baruri sau chiar dansând cu moartea. Piesa se derulează sub forma unor mini-scenete pe parcursul cărora realizezi că multora dragostea li se întîmplă în timp ce ei sunt prea ocupați să vorbească la telefon sau să butoneze tastatura unui calculator la birou. Imaginea unei iubite care îmbătrânește în timp ce partenerul ei nici nu își dă seama e pusă în antiteză cu tabloul unor îndrăgostiți pe care îi vedem stând îmbrățișați în mijlocul unei furtuni, nebăgând în seamă vântul sau intermperiile, preocupați doar unul de celălalt. Iar în tot acest timp, personajul principal continuă să caute femeia ideală, dar fără succes. Își pierde soția în favoarea amantului acesteia, înșală moartea într-un dans pasional și ajunge la bătrânețe, stând pe o bancă în parc. Înspre el vine o bătrânică, urmând ca amândoi să realizeze că s-au căutat reciproc în tot timpul acesta. Dragostea îi întinerește și povestea pare că ar vrea să o ia de la capăt, într-un ciclu infinit al căutării.
Evenimentul, adus pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca de cei de la Cortina Events, a fost deschis de iluzionistul Octavian Gog. Acesta a promis un spectacol plin de magie, la fel ca viața lui. Piesa nu s-a lăsat mai prejos de așteptările deja create. Petrică Voicu, creatorul și regizorul acestui spectacol, construiește un spectacol de teatru-dans, lăsând deoparte replicile personajelor. Reușește să transfere publicului atmosfera senzuală a iubirii găsite sau disperarea căutării prin mișcare scenică, muzică și lumini. Coregrafia, realizată de Nadejda Dumitru, a avut un rol important, semantic şi estetic, ca de altfel, și costumele şi scenografia, realizate de Alina Crăciun şi Anca Cernea. Jocul scenic al actorilor a fost aseizonat cu energie şi ritm, fiind sprijinit de o coloană sonoră foarte bine gândită, care s-a mulat întru totul cu povestea şi decorul. Coloana sonoră te face să vrei să iubești și tu, în același timp cu personajele, pe versurile pasionale ale celebrului cântec La vie en rose sau în ton cu acordurile suave de pian ale melodiei Love story. Jocul de lumini creat de Ilina Pepine e când dinamic, ducându-te cu gândul la Cartierul Roșu, când dramatic, aproape smulgând o lacrimă de la fiecare spectator. Siluetele negre aflate în penumbră, care mătură rămășițele unei iubiri pierdute, înduioșează până la refuz. Am vrut, în acel moment al piesei, să îi plâng pe toți îndrăgostiții care s-au rătăcit unul de celălalt pe parcursul drumului.
Aducându-i pe scenă pe Petrică Voicu, Elena Rusu, Diana Vladu, Emanuela Fazekaș, Vadim Rusu și Sebastian Petrovici, spectacolul Cherchez la femme al companiei Passe-Partout Dan Puric te face să regândești tot. Nu reuşești să îți găsești rostul. Îți dai seama târziu că, pentru a fi fericit, trebuie să te oprești, să privești în jur și să nu încerci să forțezi imaginea iubirii în toate femeile pe care le întâlnești. Mai degrabă, trebuie doar să cauți femeia pe care să o iubești.