La Departamentul de Jurnalism din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din Cluj Napoca, s-a dezvoltat, în decursul ultimilor ani, unul dintre cele mai performante programe de studii, datorită îndrumării temeinice a cadrelor didactice. Conf. Univ. dr. Andreea Mogoş se numără printre acestea.
Bobocii de la Departamentul de Jurnalism, printre care mă număr și eu, s-au informat înainte de a începe anul de studiu în legătură cu pregătirea profesională a cadrelor didactice, iar după câteva ore de curs, au ajuns cu toţii la concluzia următoare: Andreea Mogoş reușește mereu să ne captiveze atenția și să ne facă să rămânem entuziaști oră de oră la cursurile ei. Astfel, cu toții am început să o îndrăgim, iar eu mi-am dorit să-i descopăr mai multe secrete. Îmi doream să aflu ce se ascunde în spatele carierei unui profesor universitar. Aşa că, la sfârşitul unui curs, am rămas în amfiteatrul 101 al FSPAC cu Andreea Mogoş, pentru a afla răspunsuri la întrebările pe care le aveam în ceea ce priveşte cariera şi activitatea ei didactică.
Când şi unde v-aţi început cariera didactică?
Cariera didactică mi-am început-o chiar aici, la această facultate, în urmă cu ceva timp.
Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru jurnalism?
Pasiunea mea pentru jurnalism a început undeva prin primii ani de liceu, care coincideau, practic, cu primii ani de presă liberă din România, cu o perioadă destul de agitată, dar care permitea dreptul la liberă expresie, iar lumea se bucura din plin de acest drept. Eu am fost foarte interesată de zona aceasta în care informaţiile circulau cu o viteză uluitoare, în care e important să le exprimi clar, e important să vezi ştirile foarte repede: un domeniu dinamic. Cam ăsta a fost începutul pasiunii mele pentru jurnalism.
Cine a avut cea mai mare influenţă asupra dumneavoastră când aţi ales meseria de profesor?
Nu aş putea spune că a fost cineva care m-a influenţat în mod decisiv în cariera mea. Pur şi simplu a fost o pasiune, iar eu mi-am urmat-o. Am avut marea şansă să îmi pot urma pasiunea pentru că s-au înfiinţat studiile de Jurnalism la Cluj, în anul 1993. Era o secţie foarte tânără, care permitea câteva specializări, printre care şi Jurnalismul.
Ce importanţă credeţi ca a avut interacţiunea cu oamenii din jur în activităţile dumneavoastră profesionale?
Consider că ai de învăţat în fiecare moment al vieţii, ai de învăţat de la fiecare om care se află în jurul tău. Dacă nu sunt neapărat întotdeauna exemple pozitive, cu siguranţă sunt exemple care ne spun că nu trebuie să fie urmate şi, atunci, de asemenea, ai ceva de învăţat.
Cu toate că sunteţi o femeie ocupată, sunteţi genul de persoană deschisă şi flexibilă. Întotdeauna aţi fost alături de studenţii care v-au cerut colaborarea în diferite activităţi. Ce vă motivează să faceţi acest lucru?
Mă motivează faptul că se întâmplă în permanență să fiu între oameni tineri, între oameni deschişi, între oameni care sunt dornici de a colabora, de a construi şi este o mare plăcere să poţi da o mână de ajutor unor oameni care doresc să evolueze.
Poziția dumneavoastră în cadrul Departamentului de Jurnalism se compune dintr-o multitudine de roluri: conferenţiar universitar doctor, prodecan al acestei Facultăţi, coordonator Erasmus. Cum se completează toate aceste roluri?
Este o muncă solicitantă, care, de fapt, îţi demonstrează că dacă îţi foloseşti timpul judicios, găseşti suficiente momente pentru a aloca şi a face lucrurile aşa cum trebuie şi aşa cum îţi doreşti.
Știm că dumneavoastră sunteți fondatorul a numeroase proiecte care s-au dezvoltat astfel încât au ajuns să susțină diverse componente ale Universității, aţi publicat numeroase articole în reviste, atât în limba română, cât şi în limba franceză, aţi coordonat diverse proiecte şi activităţi. Care sunt realizările dumneavoastră profesionale cu care vă mândriţi cel mai mult?
Cred că, dincolo de partea aceasta academică implicită ‒ aş spune eu ‒ a vieţii universitare, fără partea aceasta de publicare, de cercetare ştiinţifică, nu se poate vorbi de Universitate. Pe de altă parte, este partea care mie îmi aduce personal multe satisfacţii. Este acea parte în care eu trăiesc cu provocarea continuă a predării, provocarea de a întâlni noi şi noi generaţii, care vin cu background-uri diferite, cu aşteptări diferite. Repet, această determinare de a mă adapta în fiecare an şi în fiecare semestru la noi provocări este cea mai mare şi îmi aduce cele mai mari satisfacţii şi bucurii.
Aţi avut momente de regret că aţi urmat această cale, aceea de a fi profesor, sau vă simţiţi împlinită pe plan profesional?
Nu neapărat de regret. Sunt momente cu urcuşuri şi coborâşuri, la fel ca în orice carieră. Sunt inerente şi, până la urmă, cred că este important să nu te dezarmezi în faţa lor.
Pentru că tot am vorbit de studenţi, ce ne-aţi putea spune despre generaţiile actuale, faţă de generaţiile din primii ani de predare?
Sunt generaţii diferite şi e normal, pentru că, pe de o parte, vorbim de tineri care stăpânesc foarte bine calculatorul şi tehnica, sunt dinamici şi perseverenţi, iar pe de altă parte, este nevoie de mai multă implicare în diferite activităţi.
Dar observaţi schimbări între generaţii din punctul de vedere al mentalităţii şi al disciplinei?
Tinerii au foarte multe lucruri în comun… au în comun faptul că doresc să schimbe lumea, că au multă energie, că au aşteptări mari şi, din punctul acesta de vedere, nu aş spune că sunt diferenţe majore.
Şi totuşi, de-a lungul anilor, v-au trecut prin mână numeroase generaţii. Puteţi să ne daţi câteva nume cu care vă mândriţi că le-aţi fost profesoară?
Eu, personal, cred că este un soi de ipocrizie când te mândreşti cu anumite persoane, pentru că, dincolo de ceea ce îţi oferă şcoala, cadrul şi sprijinul din partea cadrelor didactice, este foarte multă muncă personală în spate şi, de aceea, aş evita să spun că mă mândresc cu anumiţi studenţi. În cea mai mare parte dintre cazuri, ţine foarte mult de efortul personal, de ambiţie şi de talentul fiecăruia. Sunt foarte mulţi studenţi cu care, noi, cadrele didactice, ne bucurăm să ne întâlnim, sunt studenţi de care suntem mândri, dar consider că nu putem să ne apropriem această calitate, pentru că este în exclusivitate reuşita lor.
În ce relaţie aţi rămas cu studenţii care au absolvit la Departamentul de Jurnalism?
Sunt foarte mulţi studenţi care au terminat în generaţii cu mulţi ani în urmă, colaborăm cu unii dintre ei, se întorc ca alumni, se întorc şi le spun din experienţa lor colegilor mai tineri. Unii dintre ei sunt în redacţii, lucrează în presă, îi primesc pe studenţii nostri actuali şi îi îndrumă în stagiile de practică. Sunt studenţi cu care avem o relaţie foarte bună şi, mai degrabă, aş vorbi despre aceşti alumni.
În final, ce mesaj aţi transmite studenţilor care își doresc să devină profesori universitari, dar care se simt descurajaţi în acest sens, dintr-un motiv sau altul?
Depinde de ce se simt descurajaţi… pentru că, dincolo de partea de faţadă, care poate să fie atrăgătoare, provocarea despre care vorbeam înainte ‒ provocarea de a sta în faţa unui amfiteatru cu 100 şi ceva de stundeţi, care au aşteptări în fiecare moment de la tine, provocarea de a fi în pas cu ultimele informaţii, pentru că mulţi studenţi sunt în pas cu aceste informaţii ‒ este una dificilă. Fiecare trebuie să aibă în vedere ce îşi doreşte să devină, mai ales când vine vorba de cadru didactic, pentru că este o meserie în care toată viaţa trebuie să înveţi, în care programul este de altă natură şi, chiar dacă sună frumos, vacanţele nu sunt vacanţe în sensul în care ele sunt înţelese de elevi sau de studenţi. Se află multă muncă administrativă în spatele orelor de predare. Practic, este o muncă de management, realizarea unor documente care, de obicei, nu sunt iubite de nimeni, dar ele trebuie făcute… aşadar, dincolo de partea aceasta văzută, există şi o parte nevăzută, care trebuie asumată atunci când doreşti să optezi pentru o asemenea carieră.
Dar pentru studenţii de la Departamentul de Jurnalism, ce sfat aveţi?
Îi sfătuiesc să fie informaţi, să fie cu atenţia trează tot timpul, să încerce să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor, să urmărească foarte multă presă din România şi din străinătate, să citească mult şi să fie foarte ambiţioşi, pentru că este un domeniu în care va fi din ce în ce mai greu să îşi găsească un loc de muncă, deoarece economia dictează această direcţie.
