Este unul dintre puținii fotbalişti români ce au evoluat la toţi granzii capitalei: Steaua, Dinamo şi Rapid. E născut în 1977. După 20 de ani de activitate fotbalistică, s-a retras la Botoşani, în nordul Moldovei, locul unde s-a născut. E antrenor secund, dar mai şi joacă la echipa ce a promovat anul trecut pentru prima oară în istorie pe prima scenă fotbalistică.
Prin zilele lui ‘86, când avea numai nouă ani, marca goluri din poziţia de atacant la echipe de juniori. Timp de aproape 5 ani a continuat să facă asta, şi o făcea destul de bine. În ciuda acestui fapt, destinul a avut alte planuri pentru el.
Peste 20 şi ceva de ani, în 2011, pe o vreme rece de noiembrie, Unirea Urziceni scrie istorie cu o victore împotriva Sevillei la Bucureşti. Pentru echipa ce a terminat pe locul 3 în Spania la vremea aceea, după obişnuitele Barça şi Real, jucau în atac jucători precum Kannoute şi Negredo. Vali, reprofilat fundaş, era unul din cei care trebuiau să-i aibă în grijă pe acei giganţi ai fotbalului. Şi a făcut-o cu brio.
Adus în fotbalul profesionist de un arbitru
Cristian Frumuz, antrenorul care pregăteşte de-o viaţă echipele de juniori de la LPS Botoşani, a fost cel care i-a spus într-o zi „De acum joci fundaş!”. Şi aşa a rămas. Avea numai 15 ani pe atunci.
Vali avea totuşi un „dar” pentru acest sport. Tatăl său, Ioan Bordeanu, a fost o emblemă pentru echipa din anii ‘70-‘80 a Botoșaniului. La fel de îndrăgit precum Cătălin Hâldan de dinamovişti, botoşănenii au botezat peluza stadionului după numele său.
Pe la 18 ani, când juca cu echipa la campionatul naţional de juniori, şansa avea să-I surâdă. Datorită lipsei banilor de atunci, arbitrii erau cei desemnaţi pentru urmărirea jucătorilor talentaţi. Vali a fost ochit de unul dintre ei, care l-a şi propus pentru a da probe la echipe de seniori.
A fost luat de Ceahlăul. Aici a avut şansa să debuteze în prima ligă când avea doar 18 ani. Totuşi, după cum mi-a mărturisit el, era „moda aceea cu fotbaliştii bătrâni care trebuiau să aibă tot timpul dreptate”. Deci, era practic imposibil să-şi impună un punct de vedere în faţa unora care aveau experienţă în fotbal mai mare decât vârsta sa.
Un an jumătate l-a petrecut fie la Ceahlăul, fie la Suceava, unde fusese împrumutat. A fost chiar şi prin armată, pentru a-şi satisfice stagiul militar la Botoşani.
Între timp, Valentin Stănescu, ce l-a avut înainte sub bagheta sa, l-a chemat pe Vali la Iaşi. Bineînţeles că răspunsul a fost pozitiv, acesta punându-şi semnătura pe contract.
Unul din visurile sale a fost să joace pentru Steaua
Anul 1999 a fost cel în care a atras atenţia mai multor cluburi puternice din Divizia A. Datorită lipsei banilor de la club, acesta a fost „adoptat”, în urma unor probe, de fostul deputat Mihail Vlasov. Acesta l-a convins pe Vali să aştepte pana vine o ofertă bună. Mare noroc a avut, pentru că pe fir a intrat Steaua Bucureşti.
Pus în faţa contractului cu Staua, banii erau ultimul lucru la care se gândea. Avea în cap numai faptul că va juca la echipa pe unde au mai trecut Hagi, Lăcătuş sau Iordănescu. „Vreau doar un salariu din care să-mi pot plăti o chirie şi să-mi întreţin familia, iar atunci când voi juca să mi se mărească contractul”, i-a răspuns domnului Viorel Păunescu când a fost întrebat despre pretenţiile sale salariale.
Replica vine şi pe fondul a ceea ce-şi dorea Bordeanu de mic. „Am avut două visuri mereu: să joc la Steaua Bucureşti şi să am cel puţin o selecţie la echipa naţională”. Pe unul şi l-a îndeplinit, al doilea mai poate fi realizat doar din postura de antrenor.
Aici a avut parte de o concurenţă accerbă pentru titularizare, cu adversari ca Marius Iordache şi George Ogăraru. Deşi a suferit o entorsă destul de urâtă, ce l-a făcut să piardă ceva meciuri, acesta a început să joace la Steaua tot mai mult.
Însă salariile tot creşteau şi al lui rămânea la fel. Șefii Stelei au cam uitat de partea cu mărirea salariilor după numărul jocurilor, lucru pentru care a început să-şi caute echipă. A fost împrumutat în două rânduri la FCM Bacău, după ce regretatul Dumitru Sechelariu i-a întins o mână de ajutor, la o echipă unde chiar avea să joace constant.
Când a revenit din al doilea împrumut, la Steaua venise Victor Piţurcă antrenor. Cum acesta nu-l prea înghiţea, mai ales din cauza contractului cu fraţii Becali, pe care Vali nu voia să-l rezilieze, o despărţire era inevitabilă.
După ce s-a văzut jucător liber primise şi o ofertă de la Rapid, unde ar fi trebuit să suplinească absenţa lui Răzvan Raț, care urma să facă carieră la Șahtior Donețk.
Deşi a stat doar un an acolo, a avut ocazia să colaboreze pentru prima oară cu Dan Petrescu. Imediat ce Dan a plecat, nu a mai rezistat mult nici Vali. I s-a spus că fraţii Karamian, nou-veniţi la echipă, vor avea prima şansă. Nu s-a mulţumit cu şansa a doua şi a plecat.
Porţii cu icre negre la fiecare mic dejun în Rusia
Următorii 2 ani aveau să treacă repede, a jucat foarte puţin la echipele unde a ajuns. După episodul Rapid, a ajuns în „mama rusie”, la Kuban Krasnodar.
Avea condiţii de care nu se vor bucura prea curând echipele de la noi: porţii cu icre negre în fiecare dimineaţă şi o bază de 5 stele, care între timp s-a mai şi modernizat.. Nu s-a acomodat şi a jucat numai două reprize într-un campionat în care Kuban a şi retrogradat.
Următoarea experienţă a fost la Craiova. Aici a găsit echipa în cea mai grea perioadă din istoria ei. Echipa avea să se bazeze pe tineri în viitor, iar el deja avea aproape 28 de ani. Dinel Staicu i-a dat toţi banii în avans, deşi i-a spus că nu va mai avea nevoie de serviciile lui. „A fost o surpriză ce nu o prea vezi în zilele noastre”, mi-a spus Bordeanu.
O experienţă neplăcută a trăit chiar după meciul în care echipa a devenit matematic retrogradată. A suferit iar o entorsă, numită de el „călcâiul lui Ahile al lui Valeriu Bordeanu”. În momentul acela, până şi medicii plecaseră de la club. Cu greu a dat de o femeie de serviciu de la Spitalul Floreasca, iar ea i-a făcut legătura cu un doctor care l-a putut ajuta.
FC Vaslui i-a făcut o ofertă foarte generoasă financiar, însă Vali a acceptat oferta venită de la un om pe care-l apreciază foarte mult, Marius Stan, preşedinte la Poli Iaşi în acea perioadă. A jucat 3 ani la Iaşi şi nu a regretat. Vasluiul avea să se bată la retrogradare, în timp ce Iaşiul era mult mai sus.
A fost adus la Dinamo fără voia sa
În 2007, Unirea urziceni i-a plătit clauza din contractul cu Poli şi l-a luat la echipa ce avea să câştige meciuri pe bandă rulantă cu Dan Petrescu antrenor. După ce a câştigat campionatul cu Unirea, a rămas profund impresionat de oamenii care s-au strâns când au adus trofeul în Urziceni. Au venit aproape 8.000 de persoane din cei 12.000 de locuitori. A jucat aproape 100 de meciuri la echipa din Urziceni. Din meciurile jucate în cupele europene, a strâns câte un tricou de la aproape fiecare adversar. Acasă are tricouri de la Khedira, Kannoute, Hleb sau Ivica Olic.
După cum mi-a spus, Bucșaru probabil a făcut o înţelegere cu Dinamo pentru a mai face ceva bani. Asta după ce, iniţial, i-a promis că-i dă toate actele şi-l declară liber de contract. Deşi a avut un acces de furie iniţial, acesta a acceptat propunerea. La Dinamo a găsit un grup superb, însă vârsta de 34 de ani şi-a spus cuvântul.
Cu toate acestea, Cristi Borcea l-a rugat să rămână. Să fie un „antrenor” din teren al echipei. Să-i ajute cu experienţa pe cei mai tineri, pe care urma să se pună accent. Apariţia ofertei de la Botoşani, dar şi faptul că sunt unii oameni acolo pentru care simte că are o datorie „nu neapărat morală”, l-au făcut să refuze oferta de la Dinamo.
Se pare că decizia a fost inspirată, echipa a promovat în premieră pe prima scenă fotalistică şi, cel puţin momentan, e aproape scăpată de grijile retrogradării.
Foto 1 via
