Cel mai probabil astăzi ar fi trebuit să comentez drama domnului Mircea Diaconu, dramă ce o trăiește în urma deciziei BEC, care spune că nu are dreptul să candideze la europarlamentare. Dar îmi rezerv „Dreptul de NU” și o să expun o problemă mai arzătoare decât disperarea unui fost mare actor după o funcție.
Am fost apostrofat în dese rânduri de diferite persoane, fie din aceeași generație cu mine, fie de profesori din cadrul facultății, de persoane cu un car de studii în spate sau de persoane cu un car mai mic de studii în spate, motivul fiind refuzul meu categoric de a-mi exprima dreptul de vot. Nu de mult, un coleg de generație îmi explica cum, dacă nu îmi exercit acest drept, o să-mi fie folosită identitatea ‒ cel mai probabil de domnul Dragnea ‒ și o să se voteze în locul meu. Ca urmare a acestui fapt, o să am probleme mari cu legea. Adică, dacă Dragnea mă trece și pe mine pe listele votanților de sub glie o să am eu probleme și nu el, care duce defuncții la vot?
Un alt scenariu pe care l-am auzit și care era menit să mă convingă să alerg la alegeri la prima secție de votare și să pun ștampila pe unul din vampiri, a fost cel în care un bun prieten îmi explica un anume concept de vot obligatoriu, apărut așa, peste noapte în Constituție, cum că amenda pentru neprezentarea la procesul electoral se ridică undeva în jurul sumei de o mie de lei. Ei bine, Constituția nu s-a modificat peste noapte și, după ce am răscolit pagină cu pagină, nu am găsit nici măcar un singur paragraf care să mă oblige pe mine să merg la vot.
Ce m-a frapat, însă, a fost motivația unui profesor din cadrul facultății în care îmi desfășor studiile, care mi-a explicat faptul că nu pot să-mi dau cu părerea despre activitatea aleșilor dacă nu am participat la vot. Asta fiind așa, o lege nescrisă a exprimării opiniei. Oameni buni, nu merg la vot pentru că nu mă simt reprezentat de nici măcar un singur om de pe scena politică din această țară. Nu o să particip la un proces care dăunează acestei țări, nu am să dau votul meu unui vampir care, puțin câte puțin, suge din sângele acestei țări.
După această lungă serie de NU care mi-a trecut prin minte, m-am gândit la un nou concept, o nouă lege care ar trebui introdusă în Constituție: „Dreptul de NU”. Poate că sună aiurea, dar asta e cel mai bun nume pe care am reușit să îl găsesc pentru dreptul la răzvrătire. Dreptul de a spune NU este dreptul de a întoarce spatele. Nu s-a găsit încă persoana care să mă convingă că există politicieni cinstiți. Nu am să ascund faptul că sunt un monarhist convins, asta așa, ca să întăresc cele spuse mai sus. Nu știu dacă eu sunt cel care a inventat acest concept, Dreptul de NU. Oricum ar fi, nu uitați că avem dreptul să NU și nu ni se poate închide gura. Dacă pentru a fi jurnalist și pentru a-mi exprima opinia trebuie să votez unul dintre mârlanii din politică, atunci o să renunț la a mai fi jurnalist.
Foto via
