Blondul din „Gașca nebună”

    StudentPress

    Prin 2006, la un meci de liga a IV-a, joacă pe un teren situat între curțile unor case de chirpici echipa secundă a lui CFR Cluj cu o anonimă din județ. În plină acțiune, își face apariția un cocoș dornic de acțiune ce-i sare în cap portarului, îmbrăcat, parcă ironic, în roșu. Oare ce fotbalist juca la acea vreme în atacul CFR-ului? Octavian Chihaia. Jucătorul care, prin 2005, îl învinsese pe Barthez cu o execuție spectaculoasă ce putea consemna o calificare istorică pentru Dinamo în Cupa UEFA, dacă era lasată și de arbitru.

    tavi-chihaia

    Acum să derulăm totul mult înapoi. Octavian s-a născut într-o primavară de ´81, pe 18 martie, la București. Provenit  dintr-o familie de sportivi, cu mama profesoară de sport și  tatăl  fost fotbalist și antrenor, se ducea încă de la 5-6 ani la fotbal. Echipat cu teniși chinezești și un tricou de portar al lui Răzvan Lucescu,  mergea  să bată mingea pe terenuri de bitum și zgură cu alți băieți din cartier.

    „La 7 ani am avut hepatită și a trebuit să amân cu un an începerea fotbalului. Cam toți copiii încep pe la 7 ani”. S-a dus  să joace fotbal la echipa de la Sportul Studențesc, ce avea să capete peste mulți ani renumele de „gașca nebună”.

     Pufuleți și plimbări prin Herăstrău

    Coleg încă de la juniori cu  Stăncioiu, Liviu Rusu sau George Galamaz, aceștia au avut tot timpul o atmosferă relaxantă la antrenamente. „Neplătiți sub nicio formă atunci pentru ca așa erau vremurile, distracția noastră era să ne plimbam prin Herastrău și să mâncăm pufuleți. Chiar dacă ieșeam să bem o bere aici, în Regie, în zona căminelor, nu se punea problema să mergem într-un local mai select”.

    A început cu un salariu de 250 de dolari, însă și acesta abia prin 2001, anul în care Sportul a reușit să promoveze in A. După promovare i s-a dublat salariul, iar atunci, după cum spune și Octavian „eram înnebuniți, pentru că noi chiar jucam cu jucători de la televizor. Preocuparea noastră era să fim cu același ghete, cu aceleași apărători ca și ei”.

    La Sportul a strâns peste 100 de meciuri și i-a avut drept concurenți pe mai experimentații Bucur și Diniță, apoi și pe Ionuț Mazilu. A prins și câteva selecții la naționala de tineret, iar faptul c-a fost singurul marcator al României la campania de calificare din 2002 i-a dublat din nou salariul la club.

    Dupa atâția ani petrecuți în Regie, a venit și vremea schimbării. „Am avut de ales între Rapid si FC Național, dar am considerat că este mai potrivit pentru mine FC Național […]. Am avut o discuție și cu tata și am mizat pe Olăroiu, era un antrenor tânăr la vremea respectivă și lucra cu Walter Zenga”.

    Nu a regretat asta. Trei sezoane a jucat la  echipa din Parcul cu Platani, perioadă în care a invățat multe. Datorită tacticizării italienești, atacantul nici nu avea ca principală sarcină golul. Octavian iși aminteste puțin din primul an: „I-am bătut pe Dinamo, pe Steaua și am terminat turul pe locul întâi. Chiar au fost momente frumoase”.

    „În Cupa Uefa am simțit că trebuie să am acea execuție”

    Unul din oamenii din fotbal pe care îi respectă foarte mult Chihaia este Gigi Nețoiu,  fostul său impresar. Datorită constanței din jocurile sale la bancari, dar și pentru că „eram un ghimpe în coasta oricărui adversar”,  Nețoiu i-a propus să vină la Dinamo, unde antrena și Ioan Andone, care-l știa de mic.

    Cu  o concurență formată din jucători ca Dănciulescu, Niculescu, Bratu sau Zicu pe post e destul de greu să te impui. Iar atunci când  era anunțat titular, si-a rupt mâna exact în ultimul antrenament dinainte de meci. Fractura de scafoid (nr. osul situat între incheietura mâinii și podul palmei) a fost verdictul medicilor. L-a ținut departe de teren aproape două luni.
    Deși Dinamo a schimbat antrenorul și Octavian nu a mai stat mult, el rămâne istoria echipei pentru golul marcat în ultima secundă  din meciul cu Marseille, dar anulat de arbitrul Julian Rodriguez. „De obicei, încerc o execuție tipică postului meu, dar atunci am simțit că trebuie să o am pe aceea. […] Țin minte și acum discuții pe Eurosport, când toată lumea considera că am fost nedreptățiți”.

    chihaia

    Blondul din China și goluri fără număr

    Urmatoarea perioadă a fost una pe care nu o va uita niciodata. S-a pregătit o lună de zile cu echipa chineză Beijing Ouan, unde a fost coleg cu Damiano Tomassi. Toată lumea îl privea ca pe un intrus  acolo, „nu mai văzuse nimeni blond cu ochi albaștri”. Tot atunci a învățat să mănânce cu bețișoarele,  deoarece tacâmuri nu găseai nici în gaură de șarpe.

    Dupa venirea în România, a stat jumătate de an la Progresul, iar apoi a decis să se rupă de București. Dorinel Munteanu l-a vrut la CFR, și-a luat în Ardeal  soția, care abia născuse, și s-a stabilit acolo.

    N-a  stat decât un an. Dorinel își făcuse bagajele, iar Octavian, atunci cand nu prindea prima echipă, era trimis la satelit, tocmai în liga a IV-a. Nici nu mai ține minte numărul golurilor date acolo, unde jucau cu echipe ce se schimbau în  grajdurile pentru animale și cu jucători care veneau de la muncă pe câmp.

    În următoarea perioadă a avut  șederi destul de scurte la echipele pe la care a trecut. Jumătate de an la Progresul  și la nou-promovatele Dacia Mioveni și CS Otopeni. Chiar a fost din nou la un pas de a se transfera in China, de data asta la Tianjin Teda.

    Prin 2010, se trezește cu un telefon de la Tibor Selymeș. El, Florentin Cruceru, Alin Rațiu și Liviu Rusu sunt chemați din nou la datorie la echipa ce i-a format,  Sportul Studențesc.  A ajutat la promovarea echipei și, imediat după, s-a lăsat. „Deja aveam o vârstă și nu mă puteam antrena cu familia acasă”.

    Nu-i merge rău nici acum. N-a putut sta departe de fotbal și a devenit chiar profesor de educație fizică la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, din București. Are catedră acolo. Plus că mai are și două echipe de juniori la academia de fotbal din Voluntari.

    A venit timpul ca fotbalistul călit la Sportul Studențesc și trecut pe la Dinamo sau CFR Cluj să ducă mai departe tradiția familiei sale și să fie un îndrumător pentru cei mici, ca tatăl său.

    Octavian Chihaia alături de una din grupele de copii pe care le antrenează