Dependență: Nymphomaniac, Lars von Trier

    StudentPress

    nymphomaniac

    Cel mai controversat film din acest sezon va rămâne Nymphomaniac. În primul rând, pentru că prezintă viaţa unei nimfomane şi, în al doilea rând, pentru că prezintă viaţa unei nimfomane. În primul rând, pentru că unii oameni uită că filmul este imagine, deci, dacă mergi să  vezi un film care prezintă viaţa unei obsedate de sex, ei bine, pur şi simplu îl vei vedea. În al doilea rând pentru că, alţi oameni, când se gândesc la filme cu nimfomani, îşi pot imagina numai pornografie, spre deosebire de Lars von Trier, a cărui întreagă operă stârnește discuții contradictorii.

    Nymphomaniac își găsește locul în opera lui Lars prin stilul adoptat, prin modul de a pătrunde în psihologia personajelor, prin împărțirea acțiunii pe capitole cu titluri sugestive, întocmai ca într-un roman și, nu în ultimul rând, prin colaborarea cu aceiași actori, cu care lucrează foarte bine. Realizarea unui film prin a pătrunde în profunzimea sufletului uman tulburat este modul prin care acest om a creat o operă  incitantă, folosind traumele și sexul ca laitmotive precum în Breaking the Waves (1996), Antichrist (2009) și nu numai.

    Filmul începe cu scena în care Joe (Charlotte Gainsbourg) este găsită lovită, pe jos, în stradă, de către Seligman (Stellan Skarsgard). Întrebată fiind cum a ajuns în acea stare, Joe începe să-şi relateze viaţa de nimfomană în cele mai importante momente ale ei. Povestea lui Joe se construiește pe baza conversației cu Seligman, un singuratic pasionat de lectură. Din acest dialog vin şi titlurile inspirate ale capitolelor în care este împărţită relatarea, dar şi legăturile dintre ele, ceea ce încheagă filmul și îi oferă armonie. Pelicula este construită, astfel pe principiul povestirii în ramă. Aș preciza, totuși, că unele elemente de legătură mi-au părut forțate, adăugate parcă insistent, cum ar fi, de exemplu, urma de pistol de pe perete, pentru cunoscători.

    Pe parcursul întregii relatări, Joe se învinovăţeşte pentru comportamentul său, în timp ce Seligman îi oferă scuze logice şi plauzibile, cultivate de multele şi diversele sale lecturi. Fiind martori mustrărilor de conştiinţă ale nimfomanei şi ascultându-I povestea din perspectiva ei subiectivă, dar critică, totodată, vizionăm, în fapt, un film psihologic, introspectiv, viaţa unei nimfomane. Suntem martorii bucuriilor, dezamăgirilor, dramelor și chinurilor ei. Astfel, lăsând prejudecăţile la o parte, putem vedea adevărata viziune a regizorului şi scriitorului scenariului, Laars von Trier. În volumul al doilea, perspectiva psihologică se împletește oarecum cu cea socială, punând în discuție și piedicile puse de societate unei persoane care iese din sfera a ceea ce este considerat normal. Mie, personal, una din replicile lui Joe, supărată pe viziunea societății, mi s-a părut un mesaj al lui Lars von Trier către unii critici ai filmului: „Calitățile umane pot fi exprimate într-un singur cuvânt: ipocrizie. Îi înălțăm pe cei ce spun lucrurile bine, deși înțelesul cuvintelor lor este greșit și îi batjocorim pe cei ce spun lucrurile urât, dar cu înțelesul corect.”. Având în vedere subiectul filmului, nu mi s-a părut mai pervers decât ar trebui să fie pentru a fi… ei bine, decent. În primul volum, cel puțin. Dacă în al doilea apar mai multe picanterii, și substratul acestora este mult mai profund. Menționez cazul pedofilului, dar și compasiunea lui Joe pentru acesta.

    NYMPHOMANIAC-Character-Poster

    O scenă în care Joe a fost, cred eu, neînțeleasă chiar și de unii dintre cei mai înțelegători spectatori, a fost cea în care, privindu-și tatăl mort pe patul de spital, a lubrifiat. Modul în care și-a exprimat durerea surprinde, șochează chiar. Cred că această scenă este una dintre acelea pentru care filmul a atras atâtea critici negative.Totuși, trebuie să fie spectatori care au rămas după vizionarea ei cu întrebări și nu cu repulsie.

    Joe îşi începe povestea cu primii ani ai copilăriei, subliniind, astfel că s-a născut cu această manie. Un moment important îl reprezintă decizia lui Joe (tânără – Stacy Martin) de a merge la Jerôme (Shia LaBeouf) pentru a-și pierde virginitatea. Întâmplarea face ca ea să se reîntâlnească peste o vreme cu Jerôme şi să se îndrăgostească de el. Când toate lucrurile par a se fi aşezat, Joe trece prin cea mai mare dramă pentru o nimfomană: devine incapabilă să simtă plăcerea. De aici, viaţa ei devine o luptă prin care încearcă să îşi revină, luptă ce trasează acțiunea celui de al doilea volum.

    În cele din urmă, Nymphomaniac a creat atâtea controverse pentru că a stârnit păreri și, dacă a stârnit păreri, înseamnă că a avut un mesaj și, mai departe, prin simplul fapt că a avut un mesaj, acest film se deosebește de marea majoritate a peliculelor hollywoodiene, de care pot să spun că mulți s-au săturat. Dacă acestea din urmă se bazează pe câteva idei repetitive puse, aparent, în altă formă, dar de fapt în aceeași, filmul lui Trier are viziune, are originalitate. Într-un cuvânt, aș spune că are personalitate.