„Să vă ia dracu pe toți!” este exclamația care se aude pe neașteptate din colțul din dreapta al scenei și sparge monotonia albului orbitor al decorului. E spusă de un personaj aparte. Ruckley (Silvius Iorga), stă mereu deoparte, singur, într-un scaun cu rotile. El este produsul lumii prezentate în spitalul de boli mintale din SUA anilor ’60. O lume statică, fără zâmbete și atent controlată de infirmiera șefă Miss Ratched (Cristina Pardanschi), până în momentul în care un nou pacient cu antecedente penale se bucură prea mult de viitorul său loc de cazare. McMurphy (Ionuţ Caras) este personajul principal și curajosul care vrea să schimbe regulile „cuibului” în care intră.
Spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci este regizat de Marius Oltean, inspirat de adaptarea regizorală a americanului Dale Wasserman, după romanul omonim al lui Ken Kesey, de mare succes, apărut în anul 1962. „Pot numai să spun că nu este nicio urgență să scapi dintr-un azil, din contră, este comfortabil, este seducător să abandonezi voința și să trăiești fără stres cu condiția de a respecta regulile.”, a spus Wasserman după ce a petrecut două săptămâni, ca pacient, într-o instituție psihiatrică cu scopul de a înțelege cât mai bine comportamentul persoanelor internate acolo. După același roman, în anul 1975 apare filmul One flew over the cuckoo’s nest, regizat de Milos Forman, care a fost recompensat, la un an de la apariția sa, cu cinci premii Oscar. La Teatrul Național din Cluj-Napoca, adaptarea scenică a romanului se joacă din 1998.
Timpul din spital parcă stă pe loc, trufaș, fără sa-i pese cum trece timpul de afară, în vâltoarea hipioților și în umbra Războiului Rece. Numai bonetele asistentelor mă ajută să realizez că acțiunea se petrece în anii ’60. Alături de muzică, se creează o atmosferă monotonă, dar în care pacienții se complac, printre fum de țigară și partide de poker infinite… Șeful Bromden (Dragoș Pop), un indian înalt de doi metri, nu joacă poker, toată lumea știe că el este surdo-mut. El stă de obicei retras, la fel ca Ruckley și, totuși, este atât de diferit de el. McMurphy se împrietenește cu Dale Harding (Petre Băcioiu), președintele consiliului de pacienți, Billy Bibbit și Martini (Adrian Cucu), cu prietenul lui imaginar, Georgio, dar numai cu Bromden are o relație specială. Ei doi au un secret. Dacă în roman Bromden este personajul-narator, atât în film, cât și în spectacol, importanța acestui personaj ne este dezvăluită abia la sfârșit.
Patru gâște într-un stol/ Pe-nsearate dau acol/ Spre Nord se duc/ Spre Sud se duc/ Zboară peste-un cuib de cuc./ Zboară, zboară, zboară… Cu aceste versuri se termină petrecerea clandestină organizată de McMurphy. Ele sunt rostite de către el și Șeful Bromden, în timp ce sunt supuși terapiei prin electroșocuri, des folosită în acea perioadă, cerută de Miss Ratched drept pedeapsă. În sală, în mijlocul furtunii de fulgere create de jocul de lumini, s-a simțit dorința spectatorilor, speranța pentru ca aceștia să reziste, să zboare deasupra acelei societăți absurde. Tensiunea ce plutește în aer de fiecare dată când are loc o confruntare între McMurphy și Miss Ratched combină profesionalismul muncii de echipă al actorilor cu starea de beatitudine a pacienților ce duc o bătălie interioară între libertate și resemnare în confortul acelui spital. Confruntarea finală între cele două personaje este una fizică și se sfârșește cu gâtul asistentei într-un guler cervical și cu o lobotomie pentru McMurphy. De data aceasta nu a rezistat prea bine, iar starea lui amintește de Ruckley. Poate e prea mult să-l numesc pe McMurphy un Martin Luther King al pacienților, dar am simțit acest lucru când l-am văzut pe actorul Ionuț Caras dându-i viață. Cu fiecare cuvânt, cu fiecare bătaie pe umăr, cu fiecare privire ațintită către Miss Ratched, e pregătit să schimbe ceva acolo, să facă orice pentru a-i ajuta pe prietenii lui să zboare spre libertate.
Scene din film ‒ care se regăsesc și în spectacol ‒ au fost recreate și folosite, de-a lungul timpului, în seriale precum Simpsons, Futurama sau în videoclipurile trupei Oasis și Green Day. Subiectul este încă actual, la asta m-am gândit când am ieșit de la spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci. Dar apoi m-am întrebat dacă nu cumva sunt nebună să cred asta. Nu sunt, mi-am spus. Miss Ratched are probleme cu întreg personalul spitalului, nu McMurphy sau ceilalți pacienți. Sau… poate eu, poate noi…toți suntem nebuni. Un lucru e cert. De mult timp nu m-a pus pe gânduri un spectacol așa cum a făcut-o Zbor deasupra unui cuib de cuci în seara aceea când am ieșit de la teatru.
